24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOferte de studii pentru viitoare cariere

Oferte de studii pentru viitoare cariere

Universităţile din România şi-au împărţit singure locurile bugetate pentru anul universitar 2009-2010. Facultăţile se bat în oferte care de care mai tentante, în mastere şi doctorate, dar şi în burse în ţară şi în străinătate.

Faţă de anul universitar 2008-2009, când locurile bugetate apăreau în Ordinul ministrului educaţiei direct împărţite la facultăţi, anul acesta, ministrul Ecaterina Andronescu a decis, prin Ordinul nr. 3328, să lase universităţilor libertatea de a şi le distribui aşa cum doresc, pe programe de studii. De exemplu, Politehnica Bucureşti are 13 facultăţi, iar modul cum s-au împărţit cele 4.800 de locuri pe domeniile fiecărei facultăţi a fost decis de conducerea universităţii.

Pentru tinerii din Republica Moldova, ţările din jur şi diasporă asigură pentru anul universitar 2009-2010 cam acelaşi număr de locuri bugetate. Există însă în jur de 1.000 de locuri în plus la licenţă şi cu circa 500 de locuri mai mult la doctorat. La nivel naţional, universităţile oferă mai multe locuri faţă de anii trecuţi, pentru că termină primul ciclu Bologna.

Locurile cu plată la universităţile de stat s-au stabilit prin aprobarea Senatului fiecărei universităţi. „Pentru anul universitar 2009-2010, în cadrul Universităţii din Craiova vor exista 90 de programe de master. Oferim 1.576 de locuri bugetate şi 3.532 cu taxă. Avem, de asemenea, 13 şcoli doctorale cu 106 conducători de doctorat şi 21 de domenii de doctorat, toate acreditate“, a precizat Gabriel Olteanu, secretar ştiinţific al Senatului Universităţii din Craiova.

Universitatea craioveană are acorduri de cooperare cu universităţi din întreaga lume

Universitatea din Craiova are 16 facultăţi şi peste 30.000 de studenţi pregătiţi în domenii umaniste, politehnice, istorie, economie, agricultură, drept, teologie şi arte. Având încheiate acorduri de cooperare cu instituţii de învăţământ din întreaga lume precum: Free University of Bruxelles-Belgia, Virginia Polytechnic Institute and State University, Broome Community College, State University of New York, University of Montreal, Universities of Luton, Universite de Montpellier, Saint-Etienne, Toulouse, Paris, Universitatea din Tessaloniki, unitatea de învăţământ superior craioveană este recunoscută ca Instituţie de Nivel Unu, capabilă să coordoneze reforma managerială academică în alte instituţii similare din România. De asemenea, Universitatea din Craiova este afiliată la Asociaţia Europeană a Universităţilor (EUA), Asociaţia Internaţională a Universităţilor (IAU), Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) şi Asociaţia Universităţilor Arabe şi Europene (AEUA). Ca direcţii de cercetare, universitatea dezvoltă domeniile prioritare ale ştiinţelor fundamentale, dezvoltă reţelele bazate pe laboratoare virtuale şi e implicată în cercetări pentru dezvoltarea metodelor şi instrumentelor de reorganizare a dinamicii sistemului socio-economic. Pe lângă cursurile de masterat şi doctorat oferite de Universitatea din Craiova, Agenţia Universitară a Francofoniei a lansat trei categorii de burse în universităţile francofone pentru anul universitar 2009/2010: burse de masterat (până la 10 luni), de doctorat (până la 10 luni) şi, respectiv, de perfecţionare şi cercetare pentru profesori (1-3 luni).

Master

Aceste burse se adresează studenţilor în anul terminal (Master 1) sau de la master (Master 2), buni cunoscători ai limbii franceze. Bursele se acordă pentru a se urma cursuri universitare în instituţiile membre AUF (Agenţia Universitară a Francofoniei), cu o durată de la un semestru la zece luni. Se asigură: transportul, prima de instalare, indemnizaţie de întreţinere şi asigurarea medicală. Bursele se adresează şi studenţilor înscrişi la universităţile membre AUF (Universitatea din Craiova este membră AUF, chiar dacă Facultatea de Teologie nu este într-o filieră francofonă, adică nu are cicluri de predare în franceză), fiind de două tipuri (Master 1 şi Master 2). Domeniul Teologie se poate încadra la codul 41 din lista de domenii, deşi nu este menţionat în chip expres.

Perfecţionare şi cercetare

Aceste burse se adresează profesorilor şi cercetătorilor, cunoscători ai limbii franceze, pentru a întocmi fie un curs universitar, fie o lucrare ştiinţifică. Nu sunt eligibili profesorii care au mai obţinut o bursă de mobilitate în ultimii trei ani (www.auf.org/regions/europe-centrale-orientale).

Aşadar, există oportunităţi şi şanse reale pentru cele două categorii de burse: master şi perfecţionare, pe bază de dosar, cea mai importantă condiţie fiind acceptarea de către o universitate din Sud, membră AUF. Dacă aceste universităţi nu au posibilitatea de a asigura cercetarea ştiinţifică solicitată, se poate alege şi o ţară din grupul celor din Nord.

Locuri la universităţile din Bucureşti 

• Universitatea Politehnică Bucureşti: licenţă – 4.750 de locuri; masterat – 4.300 de locuri; doctorat – 439 de locuri.
• Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti: licenţă – 2.100 de locuri; masterat – 635 de locuri; doctorat – 50 de locuri.
• Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ Bucureşti: licenţă – 265 de locuri; masterat – 175 de locuri; doctorat – 15 locuri.
• Universitatea Bucureşti: licenţă – 4.460 de locuri; masterat – 2.300 de locuri; doctorat – 400 de locuri.
• Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti: licenţă – 790 de locuri; masterat – 70 de locuri; doctorat – 75 de locuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS