10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSă investim în performanţă!

Să investim în performanţă!

Este balerină de succes, a reprezentat România pe scenele lumii, iar acum se pregăteşte pentru una dintre cele mai importante competiţii, Campionatul Mondial de Balet pentru copii. Singura problemă care o împiedică însă să se dedice muncii este lipsa celor 3.000 de euro necesari participării în competiţie…

Despre micuţa Ioana Lucia Ghivercea, de nouă ani şi patru luni, balerina care va reprezenta nu numai Craiova, ci şi România la Campionatul Mondial de balet pentru copii aţi mai citit în paginile Gazetei de Sud. Fetiţa este vectorul de imagine al Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) Dolj deoarece în judeţul nostru nu există şcoală de balet sau coregrafie la care aceasta să fie înscrisă şi astfel instituţia să o reprezinte în concursurile internaţionale. Impresionează prin precocitatea manifestată în domeniul artistic. De la numai şase ani, fetiţa este sub îndrumarea coregrafilor Lelia Vais şi Emilian Belcin, ambii prim-solişti ai Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova. De la opt ani îşi complementează pregătirea prin studiul tehnicii Wu-Shu de arte marţiale. Are un CV impresionant, fiind câştigătoarea a nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale de balet, dar şi protagonista unor spectacole tematice şi de binefacere, aducând un plus de gingăşie în sufletele oamenilor, ale copiilor cu autism, cu alte dizabilităţi sau ale micuţilor instituţionalizaţi. Numai în acest an, Ioana a obţinut pentru ţara noastră două premii, clasificându-se pentru finala Campionatului Mondial de balet pentru copii 2009, care se va desfăşura la New Jersey, în Anglia. A primit felicitări şi din partea profesorilor de balet ai şcolii ruseşti, remarcându-se în „Moartea lebedei“, „Tango per Siempre“, „New York, New York“ etc.  

Concursurile internaţionale o aşteaptă

Se pregăteşte intens, chiar patru ore pe zi. Deşi este elevă în clasa a II-a, Ioana este un copil matur, care ştie ce vrea de la viaţă. În ianuarie 2009 a primit confirmarea că a fost acceptată la Concursul Internaţional Hellas Dance din Grecia, care se va desfăşura la Atena, în perioada 1-5 iulie 2009. A participat apoi, în cadrul programului artistic, la spectacolul caritabil „Careul de aşi“, desfăşurat pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini“ alături de cei doi profesori cu care se pregăteşte. În luna martie a acestui an, Ioana a fost chiar personajul central al galei de balet „Ioana Lucia Ghivercea şi prietenii“, spectacol caritabil conceput tocmai pentru a găsi soluţii financiare pentru a putea participa la concursurile de profil din acest an. Din nefericire însă, banii strânşi nu sunt suficienţi, putând acoperi doar o mică parte din cheltuielile unui concurs internaţional. În urmă cu câteva săptămâni, Ioana a primit o nouă confirmare ce ar trebui să îi aducă împlinirea. Fetiţa a fost acceptată să participe la sfârşitul acestei luni la Festivalul concurs internaţional al talentelor lumii „Micul Prinţ“, dar şi la Festivalul de balet din Plovdiv „With love for dance“. 

Gazeta de Sud sprijină tinerele talente
Aşa cum deja v-a obişnuit, Gazeta de Sud investeşte în tinerele talente, ce promit o carieră de succes. Tocmai de aceea, micuţa Ioana Lucia Ghivercea a primit şi din partea cotidianului nostru o parte din banii necesari participării la competiţiile internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII