Şeful, prieten sau duşman

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Şeful are întotdeauna dreptate. Acesta este principiul de bază în orice organizaţie sau firmă, unde comunicarea este din ce în ce mai dificilă, iar comportamentul unor manageri pune pe fugă angajaţii.

Ca definiţie simplă, putem să spunem că a comunica este procesul prin care se transmite sau se cere o informaţie. Important este însă şi modul în care o spunem. Prin urmare, comunicăm şi prin comportament. Cei mai mulţi manageri sunt speriaţi atunci când sunt nevoiţi să transmită o decizie, când trebuie să colaboreze cu nişte subalterni recunoscuţi pentru modul recalcitrant în care se comportă. Cu cât şeful este mai tănăr, cu atât îi este mai greu să dea ordine care să deranjeze. De exemplu, să ceară unui angajat să facă muncă de teren, deşi acel individ este cunoscut în firmă pentru refuzul de a face acel lucru, sau să ceară cuiva să rămână peste program, tocmai pentru că ştie că acela pleacă imediat după terminarea orelor de lucru. Cei mai mulţi şefi susţin că decizia respectivă aparţine unuia aflat mai sus în ierarhia firmei: „Domnul director a spus că trebuie să mergeţi acolo“. Unii manageri se prefac că sunt preocupaţi, transmit ordinul şi pleacă fără să aştepte un răspuns. Alţii par furioşi, trântesc obiecte sau apostrofează pe cineva, tocmai pentru că, atunci când ajung la persoana dificilă, aceasta să se teamă să refuze. Este un triumf, iar şeful ajunge la concluzia că angajaţii ştiu numai de frică, pot fi conduşi doar cu ţipete şi ordine directe.

„Eu tai şi spânzur, ţine seama de asta!“

Alţi şefi adoptă tehnica prieteniei. Nu prea vor scandaluri şi au alte metode de convingere. Se duc la persoana vizată şi încep să se plângă: „Trebuie să te duci şi tu pe teren. Nu am ce să îţi fac, am încercat să te protejez, dar s-au sesizat ceilalţi. Du-te şi tu măcar o dată, ca să nu mai poată să spună ăştia nimic“. Angajatul respectiv, de obicei, se supără şi e furios pe colegii care nu au altceva de făcut decât să îl urmărească pe el şi să îl pârască. Şefilor care au avantajul vechimii sau doar pe cel al vârstei le este mai uşor să colaboreze cu subordonaţii recalcitranţi. De fapt, nici nu prea au astfel de persoane în echipă. Chiar dacă au fost, au dispărut sau dispar repede. Unii şefi aleg să se comporte autoritar. „Dacă nu faci aşa, te paşte concedierea“. Mesajul este: „Eu tai şi spânzur, ţine seama de asta. Dacă vrei să îţi fie bine, te supui“.
În oricare grup condus de un astfel de şef există tensiuni. Nu se poate lucra, angajaţii nu se simt apreciaţi, trebuie să îşi facă dreptate singuri, vin la serviciu doar pentru că nu au unde să se ducă sau pentru că le este greu să caute în altă parte, ori pentru că nu au încredere în capacităţile lor. Dar nu toţi angajaţii fac aşa. Cei mai mulţi, cei mai curajoşi sau cei încrezători în capacităţile lor pleacă. Fluctuaţia de personal creşte, tot vin oameni noi, şeful este nevoit să consume energie suplimentară pentru a se acomoda cu nou-veniţii, este permanent supărat, obosit, nu mai dă randament, pierde şi liniştea familiei. Acesta este un scenariu înfricoşător, dar astfel de şefi există. Fiecare dintre noi are câte un astfel de exemplu.
Steluţa Zimbreanu,
psiholog Saraa Education