Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Cariere

Şeful, prieten sau duşman

Cariere


Şeful uneşte sau dezbină o echipă

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Şeful are întotdeauna dreptate. Acesta este principiul de bază în orice organizaţie sau firmă, unde comunicarea este din ce în ce mai dificilă, iar comportamentul unor manageri pune pe fugă angajaţii.

Ca definiţie simplă, putem să spunem că a comunica este procesul prin care se transmite sau se cere o informaţie. Important este însă şi modul în care o spunem. Prin urmare, comunicăm şi prin comportament. Cei mai mulţi manageri sunt speriaţi atunci când sunt nevoiţi să transmită o decizie, când trebuie să colaboreze cu nişte subalterni recunoscuţi pentru modul recalcitrant în care se comportă. Cu cât şeful este mai tănăr, cu atât îi este mai greu să dea ordine care să deranjeze. De exemplu, să ceară unui angajat să facă muncă de teren, deşi acel individ este cunoscut în firmă pentru refuzul de a face acel lucru, sau să ceară cuiva să rămână peste program, tocmai pentru că ştie că acela pleacă imediat după terminarea orelor de lucru. Cei mai mulţi şefi susţin că decizia respectivă aparţine unuia aflat mai sus în ierarhia firmei: „Domnul director a spus că trebuie să mergeţi acolo“. Unii manageri se prefac că sunt preocupaţi, transmit ordinul şi pleacă fără să aştepte un răspuns. Alţii par furioşi, trântesc obiecte sau apostrofează pe cineva, tocmai pentru că, atunci când ajung la persoana dificilă, aceasta să se teamă să refuze. Este un triumf, iar şeful ajunge la concluzia că angajaţii ştiu numai de frică, pot fi conduşi doar cu ţipete şi ordine directe.

„Eu tai şi spânzur, ţine seama de asta!“

Alţi şefi adoptă tehnica prieteniei. Nu prea vor scandaluri şi au alte metode de convingere. Se duc la persoana vizată şi încep să se plângă: „Trebuie să te duci şi tu pe teren. Nu am ce să îţi fac, am încercat să te protejez, dar s-au sesizat ceilalţi. Du-te şi tu măcar o dată, ca să nu mai poată să spună ăştia nimic“. Angajatul respectiv, de obicei, se supără şi e furios pe colegii care nu au altceva de făcut decât să îl urmărească pe el şi să îl pârască. Şefilor care au avantajul vechimii sau doar pe cel al vârstei le este mai uşor să colaboreze cu subordonaţii recalcitranţi. De fapt, nici nu prea au astfel de persoane în echipă. Chiar dacă au fost, au dispărut sau dispar repede. Unii şefi aleg să se comporte autoritar. „Dacă nu faci aşa, te paşte concedierea“. Mesajul este: „Eu tai şi spânzur, ţine seama de asta. Dacă vrei să îţi fie bine, te supui“.
În oricare grup condus de un astfel de şef există tensiuni. Nu se poate lucra, angajaţii nu se simt apreciaţi, trebuie să îşi facă dreptate singuri, vin la serviciu doar pentru că nu au unde să se ducă sau pentru că le este greu să caute în altă parte, ori pentru că nu au încredere în capacităţile lor. Dar nu toţi angajaţii fac aşa. Cei mai mulţi, cei mai curajoşi sau cei încrezători în capacităţile lor pleacă. Fluctuaţia de personal creşte, tot vin oameni noi, şeful este nevoit să consume energie suplimentară pentru a se acomoda cu nou-veniţii, este permanent supărat, obosit, nu mai dă randament, pierde şi liniştea familiei. Acesta este un scenariu înfricoşător, dar astfel de şefi există. Fiecare dintre noi are câte un astfel de exemplu.
Steluţa Zimbreanu,
psiholog Saraa Education


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.0 din 4 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de seful:
    Seful e prieten atunci cand este stimulat prin diverse forme,de aceia merg toate foarte bine ca,treaba si selectarea se face dupa stimulet.Din cauza mentalitatii sefilor,avem specialisti care-i punem pe fuga din cauza lipsei stimulentelor.Munces c trei si zece sant pt alte interese sau surse de venit.De aceia nu se vede nimic finalizat si de calitate.confruntati va cu realitatea si aratati fapte si nu vorbe,peste tot se vad.
    2009-01-08, 06:53:00 (79.117.212.*)
  2. de UN ANONIM:
    DA , sunt pareri diferite si oameni diferiti, ma refer la sefi. ACUM UN an am avut un sef ce avea un menegement foarte slab de aceea a fost parasit de foarte multi angajatii,CU MULTE NERESPECTARI CONTRACTUALE.Este asa domnule Din ANGHEL nicolae.Insa de o perioada buna de timp am un nou si adevarat sef care apreciaza un muncitor , si chiar pune mana sa ajute cand este nevoie , chiar daca are halat, nu uita probabil ca si dumnealui a fost candva muncitor. Toata stima DL BOBASU.
    2009-01-08, 10:54:57 (79.117.219.*)
  3. de pt anonim:
    D-le va inteleg,problema este foarte grava in romania si de aceia,in toate comentariile mele fac afirmatii si ex,pt cei constienti si pregatiti si nu pt boschetarii puterii care nu stiu sa citeasca(nu stiu ce scris au din cauza calculatoarelor).Va dau ex real;merg la primaria craiova si pun o cerere pt....debransare de la utilitatile asociatiei.Drept profesional,gasesc cererea la ajutorul social pt ca nu am ce manca si nu-mi este acordat postul solicitat....etc...e tc.Sant multe de explicat....dar,inte rbarea este,ce se intelege prin debransarea de la utilitati...!!!Poate explicati dvs mai bine.Sau dai cererea si intreaba pt ce sao primeasca,ori ,,lasama ca nu am timp" si cozile sant interminabile.Nu pot vorbi de politie si justitie ca este obligatoriu sa te mai nasti de cateva ori pt a intelege doar acte si nu se mai pune problema de o infractiune sau contreventie.Eu niciodata nu am facut un comentariu din afir**** ori vise de noapte ori pt dusmani,nu am motive si nu inteleg de ce sa ma afirm?!!!!Referitor la ceia ce a-ti scris,se sub intelege ca a fost mai mult om decat sef si de aceia la-ti ajutat,fapt ce,progres este si pot fi multi care sant capabili pt a sustine moderat nevoile familiei si de aici se poate reduce infractiunea,etc.Cat e persoane sant ca seful dvs si cate ca dsv?Puteti sa-mi raspundeti concret?
    2009-01-08, 16:42:38 (79.117.213.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora