Valul de insolvențe a trecut. Problemele rămân

Firmele dau termene de plată tot mai mari și se bazează pe creditul furnizor
Autori


Chiar dacă numărul de insolvențe a scăzut din 2017 încoace, firmele au probleme de cash-flow, iar termenele de plată sunt din ce în ce mai mari. În plus, dacă o firmă mai mare intră în insolvență, micii creditori pică, printr-un efect de domino. Iată cum îți poți proteja afacerea și cum previi pierderile în cazul în care un client intră în insolvență.

Anul trecut s-a diminuat numărul insolvențelor, însă în prima parte a acestui an a crescut ușor numărul firmelor intrate în procedura insolvenței. Numărul dosarelor existente pe rolul instanțelor rămâne în continuare ridicat, pentru că mai sunt și dosarele din anii anteriori. „În 2017 au fost deschise 8.657 de dosare de insolvență, în scădere cu aproximativ 30% față de anul 2016. De asemenea, în trimestrul întâi din 2018 s-au înregistrat la nivel național 2.520 de dosare. Proceduri pe rolul instanțelor din toți anii trecuți plus cele nou deschise sunt în jur de 30.000, la ora actuală, la nivel național. Și în Dolj, s-a diminuat numărul dosarelor de insolvență față de alți ani, însă sunt multe dosare pe rol, pentru că sunt și cele din anii anteriori“, a spus avocatul Carmen Popa, președinta Filialei doljene a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. În cazul societăților care nu dispun de bunuri și nu au un patrimoniu, procedura de insolvență poate dura aproximativ un an. În cazul firmelor care au propus un plan de organizare, procedura de insolvență are o medie de cinci-șase ani.

De menționat că într-o insolvență, la capitolul „plăți“ primează obligațiile de plată ale firmei către propriii salariați.

Când ești în insolvență, afacerea se decredibilizează

De cele mai multe ori, firmele își cer singure insolvența. Creditorii nu se mai aventurează să solicite insolvența unei firme, mai ales dacă aceasta are active puține, deci există puține bunuri care ar putea fi valorificate pentru a se recupera datoriile. În ultima perioadă, creditorii nu se mai grăbesc să introducă firma debitoare în insolvență, ci prelungesc termenele de plată ale debitoarei, eșalonează datoriile și încearcă să se înțeleagă pe cale amiabilă.

Pe de o parte, procedura insolvenței protejează firma respectivă de creditori, însă, pe de altă parte, în cazul firmelor care aleg planul de reorganizare și își continuă activitatea, afacerea se decredibilizează. „Încrederea în afacerea lui scade foarte mult. Este foarte greu să mai facă afaceri firmele care sunt în insolvență, pentru că furnizorii vor livra marfa doar cu banul jos, din lipsa încrederii că și-ar mai putea recupera banii, în cazul unei plăți la termen. Firma aflată în insolvență nu mai beneficiază nici de credit bancar, nici de credit furnizor, și, atunci, este foarte greu să treci printr-o procedură de insolvență fără credit comercial sau credit bancar“, a explicat avocatul Carmen Popa.

Efectul de domino


Media de recuperare a creanțelor este de 35-40% din sumele datorate de o firmă aflată în insolvență, dar au întâietate la recuperarea debitelor creditorii care au garanții materiale (ipoteci pe bunurile debitoarei), iar aici intră băncile și statul. Au de pierdut de pe urma insolvențelor firmele simple furnizoare, adică debitorii chirografari, care recuperează, de regulă, foarte puțini bani din cât le datorează firma aflată în insolvență, de multe ori doar 10-15% din sumele cu care s-au înscris la masa credală, alteori chiar mai puțin. În astfel de cazuri, dacă intră în insolvență o firmă mare, care are mulți furnizori, atunci „în piață se produce un efect de domino“, spune avocatul Carmen Popa, în sensul că pică afacerile foarte multor firme mici. Dacă acestea nu își recuperează banii de la debitoarea care intră în insolvență, atunci, la rândul lor, nu își mai pot plăti la termen obligațiile bănești către partenerii de afaceri, iar efectul se produce în lanț.

Unul dintre motivele pentru care multe societăți intră în insolvență este acela că există un decalaj între termenele de plată pe care le au către furnizori și termenele de plată ale clienților către ei. De exemplu, dacă ai termen de plată către furnizori de 30 de zile, iar de la clienți ai termen de plată de 90 de zile, înseamnă că ai un decalaj. O modalitate pentru evitarea insolvențelor este disciplinarea plăților în propria firmă.

Cum îți poți proteja afacerea de partenerii care intră în insolvență

Carmen Popa a precizat că înainte de a încheia o tranzacție cu o firmă trebuie să vă informați exact despre bonitatea acelei firme. Se poate solicita de la banca la care aveți deschise conturile un istoric al incidentelor de plăți ale firmei cu care vreți să faceți afaceri, pentru a vedea dacă a emis file cec fără acoperire sau dacă s-au înregistrat alte incidente de plăți, cum ar fi bilete la ordin fără să aibă disponibil bănesc. Chiar dacă astfel de incidente s-au diminuat în ultima perioadă, verificarea istoricului de plăți al unei firme poate fi o informație bună pentru a lua o decizie de afaceri. Avocatul mai îndrumă la utilizarea unor instrumente de plată cu protecție, atunci când livrați marfă sau prestați servicii către o firmă cu care nu ați mai făcut afaceri, cum ar fi „să solicitați bilete la ordin avalizate în nume propriu de către administratorul firmei“, în sensul că administratorul va garanta acele bilete la ordin cu bunurile personale. Orice incident de plată se raportează în sistemul bancar și orice firmă poate afla de la bancă istoricul incidentelor unui potențial partener de afaceri.

În ultimii ani, firmele caută termene de plată tot mai lungi, din lipsa lichidităților, pentru a plăti la termene mai scurte mărfurile contractate. Astfel că firmele se bazează mai mult pe creditul furnizor decât pe creditul bancar, la acesta din urmă IMM-urile având acces dificil.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 16 iulie 2018

Actualitate

» Vâlcea: Dosare penale pentru nerespectarea legislației rutiere
» Vâlcea: Dosare penale pentru deținerea de arme fără permis
» Salvini: Toţi migranţii plecaţi din Libia şi salvaţi pe mare trebuie retrimişi în ţara nord-africană
» Gorj: Inspectorii DSVSA au aplicat mai multe amenzi pentru nerespectarea condițiilor de igienă
» Cpt. Lavinia Brebu de la ISU Mehedinți, locul I la Campionatul Național de Înot al MAI
» Slatina: Accident cu un rănit pe DN 64
» ICR Berlin lansează un nou număr al revistei „Infinitezimal”
» LOTO: Premiu de 4,37 milioane de euro la extragerea JOKER
» Legea care reglementează regimul general al ocupaţiei de expert şi de tehnician în egalitate de şanse, promulgată
» Orban: Sediul PNL este deschis pentru întruniri; Blaga – un lider implicat în viaţa partidului
» MApN: Piloţii catapultaţi din aeronava care s-a prăbuşit în judeţul Bacău se află în stare stabilă
» Olt: Fonduri de peste 11 milioane de euro atrase de fermierii din judeţ prin programul “Tomate”
» ANCOM propune păstrarea numărului de telefon fix și la portarea dintr-un județ în altul
» MEN: Peste 8.900 de candidaţi sunt aşteptaţi miercuri la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ
» Tarom va achiziţiona cinci avioane noi Boeing737 Max 8, iar alte două vor fi luate în leasing operaţional
» Polonia: Andrzej Duda, favorit la alegerile prezidenţiale din 2020 (sondaj)
» Guvernul Theresei May nu crede că Marea Britanie poate rezista în afara UE, consideră Boris Johnson
» Piloţii avionului IAR 99 Şoim prăbuşit au fost recuperaţi
» Donald Trump: Buna înţelegere cu Rusia ar fi un „lucru bun, nu unul rău”
» Kremlinul exclude extrădarea către SUA a fostului consultant al NSA, Edward Snowden
» Avion prăbuşit la Bacău
» Şeful diplomaţiei germane: Nu ne mai putem baza pe deplin pe Casa Albă
» Uniunea Europeană se arată iritată de faptul că este considerată drept ”inamic” de către Donald Trump
» Peste 60% din comenzile online de mâncare, înregistrate în timpul meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal
» Deficitul de cont curent a crescut cu 15,8%, în primele cinci luni din 2018
» ANPC a dat amenzi de 0,01% din vânzările de Black Friday, deşi 80% dintre oferte erau ilegale

Publireportaj

» Creşterea competitivităţii societăţii POP Industry SRL prin achiziţie utilaje de producţie în vederea modernizarii fabricii

Local

» Un fals poliţist, pus pe fugă de un jurnalist mehedinţean
» Cercetaţi pentru braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
» Voluntari vor repara o casă veche de peste 80 de ani la Podeni
» Coliziune între două autocamioane
» Rodii și mango în grădina unui fermier oltean
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la mare

Dolj

» Gigioc rămâne în arestul IPJ Dolj
» Stadionul Tineretului, prins în ițele ministerelor
» „Bomba cu ceas“ de la SJU Craiova cere măsuri urgente!
» Șofer înjunghiat după ce a accidentat mortal o femeie
» De ce pierd micii agricultori profituri bune
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Pe urmele strămoşilor în centenarul Marii Uniri

Gorj

» Un piroman terorizează locatarii unui bloc din Târgu Jiu

Sport

» Silviu Lung a comandat primul antrenament
» Cârțu pune presiune pe Mangia
» Bon l-a înlocuit pe Papură la „satelit“

Bani & Afaceri

» Câți bugetari avem și cât ne costă salariile lor

Sanatate

» Importanța calciului pentru organism

Educatie

» Liceele cu medii de admitere de 2 și 3 mai au locuri libere
» Doi elevi de la Colegiul „Frații Buzești“, medaliați cu aur și argint

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top