10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSalariaţi, fiţi atenţi la „fluturaşi“!

Salariaţi, fiţi atenţi la „fluturaşi“!

Zilele acestea, când se încasează salariile pe ianuarie, toți angajații din mediul privat vor afla dacă li se mențin salariile nete sau le scad, din cauza transferului de contribuții

Doar pentru jumătate din angajații doljeni au fost înregistrate în REVISAL acte adiționale de majorare a lefurilor brute, astfel încât să nu se diminueze salariile nete ale angajaților, în contextul transferului de contribuții de la angajator la angajat. Ce se întâmplă cu lefurile celor cărora angajatorii încă nu le-au majorat salariile brute?

Emoțiile create în piața muncii de legislația fiscală care prevede transferul de contribuții de la angajator la angajat nu s-au stins nici până acum. Până la începutul lunii februarie, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Dolj, doar pentru jumătate din contractele individuale de muncă (CIM) active au fost înregistrate în aplicația REVISAL (Registrul Unic al Salariaților din România) acte adiționale prin care se mărește salariul brut al angajaților la un nivel la care remunerația netă să fie aceeași ca anul trecut.
Potrivit datelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, la 5 februarie 2018 existau în Dolj, în total, 168.673 de contracte active. Un calcul matematic simplu arată că pentru aproximativ 84.000 de contracte de muncă încă nu s-a definitivat situația salarială, în concordanță cu transferul de contribuții de la angajat la angajator. Este vorba despre salariați din mediul privat, unii neavând sindicate puternice în spate, care să le apere interesele. Se pune problema ce se întâmplă cu salariile persoanelor cărora angajatorii nu le-au înregistrat în REVISAL acte adiționale la CIM. Unora este posibil să le fi scăzut salariile pe luna ianuarie, dacă nu li s-a majorat salariul brut, dar nu există date statistice în acest sens. Altora este posibil să li se fi înregistrat în contabilitate majorarea salariului brut, astfel încât să nu li se diminueze salariul net pe ianuarie, însă angajatorul încă nu a înregistrat acele modificări în REVISAL, fiind în termenul legal. Reprezentanții ITM Dolj susțin că termenul de înregistrare a actelor adiționale la CIM, în contextul transferării sarcinii fiscale de la angajator la angajat este până la finele lunii martie, „dar dacă unii angajatori nu au înregistrat în REVISAL contractele, acest lucru nu înseamnă că le-au scăzut salariile nete. Ei puteau să le înregistreze corect în contabilitate, astfel încât în 2018 să încaseze aceiași bani ca anul trecut, urmând ca actele adiționale să le înregistreze în REVISAL în termenul legal de până la 31 martie. Abia după acel termen putem să știm exact care este situația“.

La ce trebuie să fie atenți angajații

Salariații din mediul privat vor vedea zilele acestea, când primesc fluturașii pentru luna ianuarie și când încasează lefurile, dacă acestea le-au scăzut sau nu. Angajatorii care aveau de gând ca, în contextul legislației fiscale care prevede transferul de contribuții sociale de la angajator la angajat, să le mărească salariile brute puteau să le fi înmânat angajaților actele adiționale la CIM încă din decembrie sau pe parcursul lunii ianuarie, pentru a fi semnate de salariați. Dacă până acum angajatorul v-a dat să semnați actul adițional la CIM, unde se vede majorarea salariului brut, atunci înseamnă că salariul net nu vi se diminuează. Dacă până acum angajații din mediul privat nu au semnat acele acte adiționale, atunci cel puțin pentru luna ianuarie salariul net al acelor persoane va fi diminuat, din cauză că toate contribuțiile sociale se rețin doar din salariul angajatului de la 1 ianuarie 2018.

Angajatul plătește 45% din salariu la stat

Anii anteriori, când plata contribuțiilor sociale era suportată atât de angajator, cât și de angajat, o persoană salariată cu contract individual de muncă activ, înregistrat în REVISAL, plătea la stat 32,5% din salariul său, iar restul era suportat de angajator. De la 1 ianuarie 2018, salariații plătesc la stat 45% din venitul lor. Să exemplificăm. Anul trecut, o persoană care avea salariul net de 1.500 de lei plătea la stat din acel venit CAS (contribuție la Pensii) de 10,5%, adică 220 de lei, CASS (contribuție la Sănătate) de 5,5%, adică 115 lei, la fondul de șomaj ajungea 0,5%, ceea ce însemnau 10 lei, iar impozitul pe venit era de 16%, deci 249 de lei. Procentul total de impozite și contribuții suportat doar de angajat era de 32,5%, iar suma de plată la stat doar din partea angajatului era de 594 de lei. Restul de 22,75% era achitat de angajator. Concret, salariatul plătea la stat din salariul lui 594 de lei anul trecut, angajatorul achita încă 476 de lei, deci în total, 1.070 de lei ajungeau la stat, iar costul total cu salariul era de 2.570 de lei, din care 1.500 era netul încasat de angajat.
În 2018, pentru același salariu net de 1.500 de lei, salariul brut trebuie să urce la 2.508 lei, însă contribuțiile sunt suportate de angajat, astfel: CAS (25%) – reprezintă 627 de lei, CASS (10%) – înseamnă 251 de lei, iar impozitul pe venit diminuat la 10% – reprezintă 130 de lei. În total, din banii angajatului ajung la stat 1.008 lei, reprezentând 45% din venit, față de doar 594 de lei anul trecut (32,5% din salariul angajatului). Angajatorul mai plătește acum doar 2,25% la stat sub forma contribuției asiguratorie pentru muncă, în exemplul nostru fiind de 56 de lei. Așadar, statul primește pentru același angajat 1.064 de lei pe lună de anul acesta, față de 1.070 de lei anul trecut, deci în scădere cu 6 lei, bani care rămân la dispoziția angajatorului. Având în vedere că toate contribuțiile sociale sunt, de anul acesta, doar în sarcina angajatorului, de acum înainte, orice majorare a cuantumului contribuțiilor sociale va fi suportată de angajat, ceea ce se traduce prin scăderea salariului net al angajatului, dacă angajatorul nu îi mărește brutul și nu este obligat să o facă. Și invers este valabil: orice scădere a cotei de contribuții ar însemna ca salariul net să crească.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS