Ce a importat Doljul în 2017

În prima lună a anului în curs, cererea locală de autovehicule de import a fost mult mai mare decât în debutul anului 2016
În prima lună a anului în curs, cererea locală de autovehicule de import a fost mult mai mare decât în debutul anului 2016

Anul acesta s-au adus de peste graniță mai multe autovehicule, aparatură electronică și aparate optice, fotografice, respectiv de tehnică medicală, dar s-au diminuat importurile de textile și îmbrăcăminte.

În prima lună a anului 2017, Doljul a importat mărfuri în valoare totală de 84,3 milioane de euro, în creștere cu 12,4 milioane de euro față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creștere valorică a mărfurilor importate cu 17,3% față de anul trecut.

Intensificarea consumului s-a transpus în creșterea importurilor anumitor mărfuri de valoare mare, în debutul anului în curs. Cele mai importante au fost importurile din secțiunea „Mijloace de transport“, care au crescut cu 8,6 milioane de euro (adică în creștere cu 38,8%) faţă de luna ianuarie 2016. Acestea ocupă locul întâi în totalul importurilor Doljului și dețin 36,8% din total importuri, față de 24,3% în luna ianuarie 2016, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Dolj. Reprezentative pentru această secțiune sunt importurile de vehicule terestre, care dețin 99% din secțiune și care au fost în creștere cu 8,4 milioane de euro față de luna ianuarie 2016. Ceea ce înseamnă că doljenii și-au cumpărat mai multe autovehicule la începutul anului acestuia decât anul trecut.

Mașini, aparate și echipamente electrice, locul doi la importuri

Direcția Județeană de Statistică Dolj informează că pe locul doi în structura importurilor se situează achiziționarea de peste graniță de „Mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile“, așa cum sunt ele grupate de către Statistică. Aceste mărfuri reprezintă 35,6% din totalul importurilor. „Nivelul acestei secțiuni a crescut cu 3,1 milioane de euro (11,7%) comparativ cu luna ianuarie 2016, datorită creșterii, în principal, a valorii importurilor de «reactoare nucleare, cazane, mașini, aparate și dispozitive mecanice, părți ale acestora» cu 5,3% faţă de luna ianuarie 2016. Acestea au deținut o pondere de 71,1% în cadrul secțiunii“. De asemenea, în cadrul acestei secțiuni au crescut importurile de „mașini, aparate și echipamente electrice și părți ale acestora, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile“, care au înregistrat și ele o creștere de 2 milioane de euro (31,3%), conform datelor de la Statistică.

S-a importat mai mult fier, fontă și oțel


Pe locul al treilea în rândul importurilor Doljului s-au situat, anul acesta, în perioada analizată, ca pondere în total importuri (5,1%), importul de „metale comune și articole din acestea“, care au crescut cu 132.000 de euro (+3,2%) faţă de luna similară a anului precedent. Capitolul „fontă, fier și oţel“ a deținut cea mai mare pondere, 40,4%, din cadrul secțiunii și au crescut cu 1,1 milioane de euro, faţă de luna ianuarie 2016.

Importurile de „materii textile și articole din acestea“ ocupă locul al patrulea pe județ, potrivit datelor de la Statistica doljeană, cu 4,5% în total importuri. Cu toate că datele arată că s-a intensificat consumul în 2017, importurile de textile și îmbrăcăminte au scăzut cu 504.000 de euro (scădere cu 11,7%) în ianuarie 2017 față de aceeași lună din 2016.

De asemenea, importurile de „instrumente și aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsură, de control sau precizie, instrumente medico-chirurgicale“ ocupă locul al cincilea pe județ, cu o pondere de 4,2%. Anul acesta se observă o creștere semnificativă cu 61,6% a valorii mărfurilor aduse de peste graniță și cuprinse în această categorie, importându-se în plus cu 1,3 milioane de euro față de ianuarie 2016.

Exporturile au fost mai mari decât importurile

Conform Direcției Județene de Statistică Dolj, balanţa comercială în luna ianuarie 2017 a prezentat un excedent de 11 milioane de euro, în scădere faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent, când s-a înregistrat un excedent de 21,9 milioane de euro. Acest lucru înseamnă că anul trecut exporturile fuseseră și mai mari decât importurile în Dolj. Această situație cu exporturi mai mari decât importurile se menține și în ianuarie 2017, însă ecartul între cele două componente ale balanței comerciale s-a diminuat, ca urmare a reducerii exporturilor, față de aceeași perioadă din 2016.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 16 iunie 2017

Actualitate

» Demisiile lui Sevil Shhaideh şi Carmen Dan au ajuns la Administrația Prezidențială
» Grindeanu a eliberat din funcții patru secretari de stat din SGG, Ministerul Muncii și Ministerul Dezvoltării
» MAE: Ministerele vor avea suplimentări de buget dedicate pregătirii şi exercitării preşedinţiei Consiliului UE
» PSD pregăteşte Codul Administrativ: Şefii deconcentratelor şi prefecţii, numiţi politic, fără concurs
» Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului
» A murit fostul cancelar german Helmut Kohl
» Băsescu: PMP nu va susține o moțiune de cenzură a PSD
» Aproape 500 de cazuri de rujeolă noi numai în ultima săptămână
» MAE: Ministerele vor avea suplimentări de buget dedicate pregătirii și exercitării președinției Consiliului UE
» Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii de aprobare a OUG 79/2016. Ordonanţa fostului ministru al Sănătatii, Vlad Voiculescu, viza depolitizarea managementului de spitale, dar a fost modificată radical în Parlament
» 3.800 de pompieri, pregătiți să intervină în județele aflate sub Cod galben de ploi
» Mihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa, iar Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef al SGG
» CE: Ajutoarele de stat pentru fermele porci notificate de Ministerul Agriculturii ar fi încălcat legislaţia europeană în domeniu
» OMV Petrom nu va putea emite roviniete în noaptea de 17 spre 18 iunie
» Londra: 65 de persoane, decedate sau dispărute în urma incendiului de la Grenfell Tower
» Iohannis: Aștept soluționarea crizei
» Cod Galben de ploi în 32 de judeţe
» 500 milioane lei pentru programul Prima casă
» Carmen Dan: Eu şi colegii mei miniştri venim în continuare şi ne facem treabă la ministere
» O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc în data de 18 iunie
» Bulgaria: Restricții de circulație pentru autocamioanele cu greutate mai mare de 12 tone în zona tunelului Vitiniya
» Vremea se va răci în weekend
» Se redeschide Transfăgărăşanul
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

Publireportaj

» 5G drumul către Societatea Interconectată

Dolj

» Mitropolia Olteniei – donaţie către Spitalul Filantropia
» Dolj: Stimulente pentru încadrarea în muncă a elevilor și studenților pe perioada vacanței
» Dolj: Prinşi băuţi la volan
» Tânăr suspect de furt din locuință, prins și cercetat de polițiștii craioveni
» Concert de închidere a stagiunii Filarmonicii “Oltenia”
» „Creierul“ programului de guvernare al PSD, sub control judiciar
» Drumul oaselor

Gorj

» Preşedintele Senatului UCB, premiat în Republica Moldova
» Gorj: Doi câini de luptă fugiţi dintr-o gospodărie, căutați de jandarmi
» Gorj: Augustin Malacu a preluat astăzi comanda ISU
» Gorj: Trei tineri, reţinuţi într-un dosar care vizează deţinerea de ţigări netimbrate
» Gorj: 21 de persoane, trimise în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Olt

» Paul Stănescu, vicepreședinte PSD: „Știți că Darius Vâlcov și-a dat demisia, nu mai este membru de partid, probabil Dragnea a greșit“

Mehedinţi

» Rata şomajului în judeţul Mehedinţi a fost 8,71% la sfârşitul lunii mai
» Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Bărbat condamnat la patru ani şi două luni de închisoare, depistat de poliţişti
» O maşină a ars în municipiul Râmnicu Vâlcea

Sport

» Fotbal / Cupa României Dolj: Metropolitan Ișalnița – Dunărea Calafat, scor 1-2 (galerie foto)
» Fotbal / CS Universitatea Craiova a oficializat transferul lui Bărbuț
» Simona Halep, jucătoarea lunii mai în circuitul WTA
» Handbal (m): Pascual, după eșecul usturător de la Craiova: Parcă s-au înfruntat un Transatlantic cu o bărcuță
» Handbal (m): România a fost învinsă de Belarus şi ratează participarea la Euro

Educatie

» Începe vacanţa de vară
» 88 de posturi de director și director adjunct de școală, disponibile în Olt

Opinii

» Cum s-a încheiat al doilea asalt asupra premierului Grindeanu şi ce urmează

Top