7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFonduri europene pentru tot ce ține de pescuit

Fonduri europene pentru tot ce ține de pescuit

De anul acesta, apar posibilități noi de garantare prin FNGCIMM a creditelor bancare pe care le contractează beneficiarii Programului Operațional de Pescuit și Activități Maritime, pentru a cofinanța proiectele pentru care accesează și fonduri europene. În partea a doua a lunii aprilie se va lansa încă o sesiune de finanțare pe programul pentru pescuit. 

Reprezentanți ai Autorității de Management (AM) a Programului Operațional pentru Pescuit și Activități Maritime (POPAM) 2014-2020 s-au întâlnit, joi, lângă Craiova, la sala de conferințe de la „Carul din Stele“ Beharca, cu potențiali beneficiari din Oltenia ai fondurilor destinate pescuitului, cu posibili finanțatori și cu cei care vor putea acorda garanții în program, începând din acest an. Scopul întâlnirii a fost acela ca beneficiarii să spună cu ce probleme s-au confruntat la sesiunile anterioare de finanțare și ce modificări se impun la ghidurile solicitantului și la procedurile de accesare, iar reprezentanții AM a POPAM le-au prezentat potențialilor beneficiari noutățile care au apărut la sesiunile de anul acesta, pașii pe care trebuie să îi urmeze în depunerea cererilor de finanțare și alte aspecte tehnice. Asemenea sesiuni de informare pe POPAM au loc din șase în șase luni, în fiecare regiune a țării, astfel încât tot mai mulți beneficiari eligibili să acceseze fonduri și să implementeze proiecte pe POPAM.
„Este o sesiune de informare, de mediatizare a Programului și de întâlnire cu beneficiarii și potențialii beneficiari. Tot facem astfel de întâlniri în teritoriu de vreo doi ani și sunt foarte utile și pentru noi, și pentru ei. Acum suntem într-un moment prielnic să facem modificări, deoarece câteva ghiduri sunt postate pe site, spre consultare publică, și dacă potențialii beneficiari ne solicită, atunci putem să facem modificări. Acesta este sfatul nostru către ei: dacă au de făcut comentarii, să le facă acum și nu în momentul în care ghidurile sunt publicate în Monitorul Oficial și încep să producă efecte“, a spus directorul general al AM a POPAM din cadrul Ministerului Agriculturii, Ciceronis Cumpănășoiu, prezent la eveniment. Pentru investițiile în acvacultură s-au lansat două sesiuni de finanțare anul acesta, care au durat 60 de zile, iar în a doua parte a lunii aprilie, după Sărbătorile de Paște, se va mai lansa o sesiune de finanțare, după ce se modifică anumite aspecte la Ghidul Solicitantului, în urma discuțiilor avute cu beneficiarii.

Cofinanțarea, marea problemă a beneficiarilor

Pe investițiile destinate pescuitului, cofinanțarea proiectelor este foarte mare față de alte programe care asigură finanțări europene, și anume aplicanții trebuie să contribuie cu 50% din valoarea proiectului. La investițiile foarte mari, 50% înseamnă sume colosale, și nu întotdeauna dispun de acei bani pentru cofinanțare și nici nu dispun de garanții materiale pentru a se împrumuta în bănci. În plus, ei trebuie să aibă bani ca să înceapă investiția, deoarece decontările prin program de fac ulterior.
Ciceronis Cumpănășoiu a mai spus că prin OUG nr. 49/2016 s-a găsit o soluție pentru a sprijini aplicanții, în sensul că „li se poate acorda un avans în derularea proiectului de până la 50%, ceea ce înseamnă că le putem crea un cash-flow cu care să poată să lucreze“.

Noutatea de anul acesta: garantarea cofinanțării de către FNGCIMM

Proiectele pe programul de pescuit pornesc de la 5.000 de euro și ajung până la patru milioane de euro, din care două milioane de euro este finanțarea europeană, iar restul reprezintă contribuția aplicantului. Pentru beneficiari rămâne problema asigurării cofinanțării și, în cazul în care se găsește o instituție finanțatoare, tot rămâne problema cu ce active garantează aplicantul acele împrumuturi. Directorul general al AM, Ciceronis Cumpănășoiu, a mai precizat că, spre deosebire de anii anteriori, în 2017, aplicanții pe POPAM pot să obțină garanții de la stat pentru credite bancare, prin intermediul Fondului Național de Garantare a Creditului pentru IMM-uri (FNGCIMM). În acest sens, guvernul a modificat zilele trecute un act normativ, pentru a permite acordarea de garanții din partea Fondului de Garantare. Ordonanța respectivă urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Asemenea garanții sunt mai complexe și se pot obține, de anul acesta, chiar și de la diverse instituții financiare nebancare (IFN-uri) și de la societățile de asigurare. „Garanțiile se obțin la fel de greu ca și creditul bancar în sine“, a mai spus directorul Autorității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii.

Ce investiții pot fi finanțate prin POPAM

Se pot finanța cu fonduri europene pe programul acesta toate activitățile ce țin de pescuit și piscicultură pe care le vor desfășura beneficiari eligibili. De asemenea, se pot face pe POPAM investiții conexe pescuitului, și anume: turism piscicol, restaurante cu specific pescăresc, agroturism care are legătură cu domeniul pescuitului, în sensul că astfel de investiții să se facă pe lângă bălți foarte mari, unde se face pescuit sportiv.
Potențialii beneficiari eligibili pe acest program sunt fostele Grupuri de acțiune locală, numite FLAG-uri, beneficiari privați (societăți comerciale), firme din domeniul acvacul-turii, asociații ale pescarilor, organizații nonguvernamentale și autorități publice. Reprezentanții AM au precizat că pe alocările trecute POPAM a avut un real succes în Oltenia, fiind accesate fonduri pentru diverse investiții. Autoritățile locale care aplică pentru investiții din sfera pescuitului au finanțare de 100% din proiect.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS