5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMFP: Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice rămân în dezbatere până la 31 august

MFP: Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice rămân în dezbatere până la 31 august

(Foto: nasul.tv)
(Foto: nasul.tv)

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat că proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice se vor afla în dezbatere publică până la data de 31 august, informează Mediafax.ro. „Acest termen pentru realizarea consultării publice a fost anunţat şi în cadrul evenimentului intitulat «Noul Cadru strategic în domeniul Achiziţiilor Publice – obiective şi acţiuni prioritare», organizat în data de 21 iulie, la Palatul Victoria. (…) Perioada de dezbatere publică a celor două proiecte de legi nu a fost niciodată limitată la doar 10 zile, această interpretare apărând dintr-o eroare”, susţin reprezentanţii Finanţelor într-un comunicat.

Proiectele despre care este vorba vizează Legea privind achiziţiile publice, respectiv Legea privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a criticat astăzi noua legislaţie propusă pentru achiziţiile publice, apreciind că prevederile acesteia sunt neclare, şi a cerut prelungirea perioadei de consultare până la 30 septembrie, timp în care Ministerul de Finanţe ar urma să publice şi nota de fundamentare a proiectului. Săptămâna trecută şi AmCham (Camera de Comerţ Americană în România) a cerut prelungirea perioadei de consultări pe tema legislaţiei achiziţiilor publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS