Firmele din Oltenia, avantajate de reducerea CAS

Firmele plătesc mai puțini bani la stat sub formă de contribuții, de când s-a diminuat contribuția la CAS
cu 5 puncte procentuale
Firmele plătesc mai puțini bani la stat sub formă de contribuții, de când s-a diminuat contribuția la CAS cu 5 puncte procentuale

Societățile din regiune au plătit la stat în prima lună în care s-a redus CAS pentru angajatori mai puțin cu 57 de milioane de lei față de luna precedentă, când contribuția angajatorului la asigurările sociale fusese de 20,8%. Banii respectivi rămân la dispoziția firmelor. Avantajate de reducerea CAS la 15,8% sunt companiile în care salariații sunt plătiți cu sume mai mari decât salariul minim.

De la 1 octombrie 2014, contribuția angajatorului la asigurările sociale (CAS), adică la pensii, calculată la veniturile pe care le plătește angajatului, a căzut cu 5 puncte procentuale, de la 20,8%, la 15,8%. În luna noiembrie a fost prima dată când firmele au plătit efectiv mai puțini bani la ANAF decât în restul anului, pentru că impozitele și contribuțiile aferente lunii octombrie se achită în noiembrie. Fiscul regional a contabilizat în decembrie aceste încasări din CAS, a tras linie și a constatat că toate firmele din Oltenia au plătit mai puțin la CAS cu 57 de milioane de lei față de luna precedentă, semn că acei bani au rămas la dispoziția companiilor.

Comparativ cu lunile anterioare, situația în Oltenia a stat în felul următor: firmele din Oltenia au plătit la Fisc în noiembrie mai puțin cu 57 de milioane de lei la CAS față de octombrie și mai puțin cu 37 de milioane de lei față de septembrie 2014. Potrivit Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova, firmele din Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea au plătit în prima lună de reducere a contribuției – în noiembrie – CAS în valoare totală de 140,55 milioane de lei. În octombrie, Fiscul încasase de la firmele din Oltenia 187,71 milioane de lei, deci aproape cu 57 de milioane de lei mai mult decât în luna în care s-a operat reducerea de 5%. Dar octombrie este o lună de trimestru, adică atunci își declară și își plătesc impozitele și contribuțiile și alte entități economice care achită trimestrial aceste dări către stat. Așadar, se impune o comparație a sumelor plătite de firme sub formă de CAS la stat cu alte luni normale, care nu sunt de trimestru. În septembrie, firmele plătiseră 177 de milioane de lei la Fisc sub formă de CAS, deci cu 37 de milioane de lei mai mult decât în luna noiembrie, în care s-au achitat pentru prima dată contribuțiile diminuate.

A scăzut contribuția și față de noiembrie 2013

În luna noiembrie 2014 s-a încasat la stat sub formă de CAS mai puțin cu 17 milioane de lei decât în aceeași lună a anului 2013, când firmele din Oltenia „pompaseră“ în vistieria statului 157,86 milioane de lei. Dar pe atunci plăteau impozitele la nivel regional și alte firme care între timp au devenit „mari contribuabili“ și își achită impozitele și taxele direct la ANAF, la București, susțin reprezentanții Fiscului regional.

Directorul executiv al DGRFP Craiova, Mihai Antonescu, a explicat recent situația: „Încasările din CAS în noiembrie sunt mai mici decât în octombrie sau decât în septembrie datorită faptului că s-a diminuat cota de contribuție a angajatorului cu 5 puncte procentuale. Dar în continuare, cumulat pe tot anul, la CAS avem încasări mai mari la DGRFP Craiova în 2014, față de 2013“. Firmele din regiune au plătit pe 11 luni din anul 2014 la Fisc CAS de 1,847 miliarde de lei, față de primele luni din 2013, când se achitaseră 1,717 miliarde de lei la CAS.


Pe cine avantajează reducerea CAS

Firmele mici, cu doi – trei angajați plătiți cu salarii modice, au simțit reducerea cu circa 200 de lei a CAS ce trebuie plătită de angajator. Cu toate că acești bani ar rămâne la dispoziția societății, de la 1 ianuarie 2015, alți bani pleacă de la firmă către „buzunarele“ statului. De la acea dată a crescut salariul minim pe economie de la 900 la 975 de lei, astfel că și dările către stat cresc, atât la nivel de impozit pe venit, cât și la nivel de contribuții.

Totuși, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale se simte foarte mult în bugetele firmelor mari, în special în bugetele companiilor care au mulți angajați plătiți cu salarii mai mari decât minimul pe economie. Asupra acestor firme nu se propagă alte presiuni fiscale la început de an, ca asupra firmelor mici care plătesc angajații cu salariul minim, astfel că banii economisiți din reducerea CAS rămân la dispoziția marilor firme sau a corporațiilor. O firmă care are salariați plătiți cu salariul mediu net pe economie (1.700 de lei net), de exemplu, plătea pentru un singur angajat contribuție la asigurările sociale (CAS) de 520 de lei pe lună. Acum, după reducerea CAS, firma plătește CAS la stat mai mic cu circa 100 de lei față de perioada de dinainte de 1 octombrie. Dacă acea companie are 100-200 de angajați, atunci economia la plata contribuțiilor este de 10.000 – 20.000 de lei pe lună.

Companiile acestea au posibilitatea fie să le crească ușor salariile angajaților (dar nu sunt obligate să o facă), fie să folosească banii rămași la dispoziție în activitatea curentă și să își majoreze profiturile.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 6 ianuarie 2015

Actualitate

» A crescut valoarea ajutorului de deces
» Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, rămâne în arest
» Dan Voiculescu rămâne după gratii
» Sistemul informatic al Vămii, indisponibil temporar din cauza unor probleme tehnice
» Sebastian Huluban a fost numit de Klaus Iohannis consilier de stat
» TVA-ul, pe primul loc la veniturile bugetare
» S-au sfinţit apele
» Grecia: Un român a fost arestat pentru uciderea scriitorului Menis Koumandareas
» Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
» Nicolae Ciucă, învestit de preşedintele Iohannis în funcția de șef de Stat Major al Armatei
» Vâlcea: Se continuă distribuirea alimentelor pentru persoanele defavorizate
» Marius Tudose este noul preşedinte al CSM

Local

» Peste o mie de credincioşi la slujba de Bobotează din Portul Severin
» Înapoi la muncă în Germania 
» Olt: Tânăr suspectat de comiterea infracţiunii de omor calificat, reţinut de poliţişti
» Concert susţinut de soprana Alexandra Spireanu, la Filarmonica din Râmnicu Vâlcea
» Directorul unei bănci din Râmnicu Vâlcea şi alţi doi angajaţi, trimişi în judecată de DNA

Dolj

» Prefectura Dolj îndreaptă tunurile către primarii certați de ANI
» Craiova Culturală, contractele la control!
» Ce ne dă CET-ul, asta vă dăm!
» Prețul gigacaloriei în Craiova ar putea crește cu 6%
» Nimeni nu vrea să fie administrator public al Craiovei
» Nici o amendă pentru trotuarele necurățate din Craiova
» Ce solicită școlile din Dolj pentru 2015
» Primarii din Bechet si Argetoaia, pe făraş
» Trotuarele Craiovei, ca patinoarele
» Craiova: Un taximetrist a fost rănit într-un accident de circulaţie, în apropierea centrului comercial Sucpi
» Dolj: Armă deţinută ilegal, descoperită de poliţişti
» Craiova: Un autobuz RAT de pe traseul 25, implicat într-un accident rutier

Gorj

» A scos crucea Bobotezei din apa îngheţată a Gilortului
» Gorj: Polițiștii gorjeni fac verificări într-un posibil caz de pruncucidere
» Gorj: Un tânăr fără permis a fost reţinut pentru provcarea unui accident rutier
» O conductă spartă a transformat o stradă din Târgu Jiu în patinoar
» Gorj: Percheziţii DIICOT pentru destructurarea unui grup infracţional care se ocupa cu traficul de persoane
» Gorj: Un tânăr a prins pentru al şaselea an consecutiv crucea aruncată în apa Gilortului de Bobotează

Mehedinţi

» Boboteaza la Drobeta Turnu Severin

Sport

» Gorjenii își reiau astăzi antrenamentele
» Agitație la CS Universitatea Craiova
» Mandic: Putem prinde play-off-ul
» Box – Lucian Bute îşi propune să câştige titlul mondial anul acesta
» Fotbal – Gabi Velcovici a devenit liber de contract
» Mandic: Eu încă mai cred că putem ajunge în play-off
» Fotbal – Brandan se va alătura duminică lotului CSU Craiova
» Bălgrădean: Ne putem gândi la Europa League, nu la titlu
» Fotbal – Alb-albaștrii vor avea adversari redutabili în Antalya

Bani & Afaceri

» Cea mai mare parte a veniturilor statului provine din TVA

Sanatate

» Cardul de sănătate, blocat în sistem

Magazin

» Mormântul unei regine necunoscute, descoperit în Egipt
» Horoscop
» Bancul zilei

Top