12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMinisterul Muncii primește 1,2 miliarde de lei la cea de-a doua rectificare bugetară

Ministerul Muncii primește 1,2 miliarde de lei la cea de-a doua rectificare bugetară

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice este principalul beneficiar al celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, scriu jurnaliştii de la Agerpres. Potrivit proiectului de ordonanță de urgență cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2014, postat ieri pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerul Muncii ar urma să primească 1,215 miliarde de lei, în timp ce Secretariatul General al Guvernului ar pierde cel mai mult, respectiv peste 1,340 miliarde de lei.

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) crește pe sold cu 575,2 milioane lei, principalele influențe regăsindu-se la Programul Național de Dezvoltare Locală – 1,051 miliarde de lei, la Programul național de construcții de interes public sau social derulat prin Compania Națională de Investiții – 83,6 milioane lei, și pentru achitarea primei de stat pentru economisire în domeniul locativ restantă aferentă depunerilor din anul 2013 – 182,3 milioane lei. Totodată, MDRAP va consemna o diminuare de 950 de milioane de lei a sumelor alocate pentru programe cu finanțare din FEN postaderare.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va primi 254,9 milioane lei pentru echipament, utilități, carburanți, muniție și armament, reparații pentru tehnica din dotare, achiziționarea de materiale sanitare și echipamente pentru reducerea vulnerabilității legate de boli grave cu potențial înalt de contagiozitate.

Și Ministerul Apărării Naționale primește bani, respectiv 140,8 milioane de lei pentru cheltuieli de întreținere și funcționare a unităților militare, operaționalizarea și menținerea în funcțiune a Formațiunii medicale de tip ROL2 precum și pentru plata integrală a avionului scurt mediu curier C27 J Spartan nr. 6.

Bugetul Ministerului Justiției va crește cu 106,8 milioane de lei, suma fiind destinată acoperirii cheltuielilor de întreținere și funcționare la instanțele judecătorești (utilități, chirii sedii instanțe, servicii de prezentare, prelucrare și distribuire a actelor de procedură, întreținere și reparații echipamente IT), dar și asigurării finanțării proiectului „Implementarea portalului N-lex” și implementării proiectului „Reforma Sistemului Judiciar” semnat între Guvernul României și BERD.

Ministerul Afacerilor Externe va beneficia de o sumă de 96 milioane de lei pentru întreținerea și funcționarea misiunilor diplomatice, precum și pentru programele de asistență pentru dezvoltare.

Ordonatorii principali de credite care pierd bani la rectificarea din septembrie sunt: Ministerul Finanțelor Publice, care va avea diminuat capitolul „Acțiuni Generale” cu 992,8 milioane de lei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 1,048 miliarde de lei, Ministerul Sănătății, 264,6 milioane de lei, Ministerul Transporturilor, 170,2 milioane de lei, și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, 164,9 milioane de lei.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, 22 septembrie, că „săptămâna viitoare” Guvernul va face o rectificare bugetară pozitivă. „Săptămâna viitoare o să avem rectificarea, o rectificare pozitivă și vreau de pe acum să vă spun (…) să dați un mesaj foarte clar: salarii, drepturi salariale, persoanele cu dizabilități, însoțitorii, acele drepturi de natură salarială sau indemnizații, le avem acoperite fără nici un fel de problemă. Restul, vedem ce putem să sprijinim și ce putem să dăm și pentru sănătate, și pentru dezvoltare locală”, le-a spus Ponta miniștrilor, la începutul ședinței de Guvern de luni. Premierul a precizat că decizia privind rectificarea a fost luată pe baza tuturor lucrurilor discutate și cu ministerele și, la Bruxelles, cu Comisia Europeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS