Cât costă ridicarea unei case „la cheie“ în regie proprie

Directorul general al Elpreco SA a declarat, în cadrul emisiunii tv „Economia Sudului“, că ridicarea unei case în regie proprie, cu toate instalațiile și finisajele, utilizând materiale de calitate și incluzând și manopera meșterilor sau a firmei care realizează lucrarea, costă în jur de 500 de euro pe metrul pătrat, dacă locuința este livrată „la cheie“. Costul nu include și prețul terenului.

Costurile ridicării unei locuințe în regie proprie pot fi foarte mari, dacă proprietarul are pretenții la finisaje costisitoare. Totuși, o familie care decide să își ridice o casă prin propriile forțe și nu să apeleze la un dezvoltator imobiliar ajunge la costuri medii de 500 de euro pe metrul pătrat, cu tot cu finisaje, cu instalația electrică, manoperă și cu materiale de foarte bună calitate. Costul mediu pentru ridicarea unei case în regie proprie a fost avansat de către directorul general al unei companii cu tradiție în producerea materialelor de construcție, Adrian Bezerghianu, care a făcut calculul acestor costuri existente pe piață și le-a dezvăluit în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la alege tv, de luni.

„Este greu să avansez o cifră foarte exactă, în special datorită diversității finisajelor, costurilor diferite pe finisaje și a pretențiilor pe finisaje. Unii solicită finisaje foarte scumpe, astfel că și costurile vor merge foarte sus, așa că am să avansez costuri pe medie. Cine își bugetează să își facă o locuință în regie proprie probabil că trebuie să ia în calcul costuri de 500 de euro pe metrul pătrat construit, la finalizarea casei, adică atunci când se mută în ea, cu finisaje, cu tot cu instalații, dar fără mobilă și fără a include prețul terenului“, a spus Bezerghianu. Cu alte cuvinte, o căsuță de 100 de metri pătrați va costa la final aproximativ 50.000 de euro (circa 220.000 de lei), dacă se folosesc materiale bune, la care se adaugă prețul terenului, în funcție de zona în care va fi construită casa.

O casă „la roșu“ poate să coste destul de puțin, dar cei mai mulți bani sunt „înghițiți“ de o locuință în stadiul în care trece de la ridicare la finisare. Puțini știu că zidăria unei locuințe reprezintă doar 6-7% din costul ridicării unei case, a mai spus Bezerghianu, astfel că aceia care vor o casă nouă sunt sfătuiți să utilizeze materiale de calitate pentru pereți, datorită faptului că nu costurile cu zidăria sunt cele mai mari la o locuință. Cele mai însemnate costuri pot fi la fundația casei – care este cea mai importantă și la care beneficiarii nu trebuie să facă rabat de la calitate -, dar, mai ales, finisajele, instalațiile și alte elemente care aduc casa la stadiul la care devine locuibilă, adică „la cheie“. Și costurile cu acoperișul casei sunt, de regulă, mai mici decât cele cu zidurile, a spus directorul Elpreco, dar depinde de soluția adoptată de proprietar: cine dorește un acoperiș exclusivist din țiglă ceramică din gama de țiglă de design, va plăti mai mult, chiar zeci de mii de lei pentru un acoperiș, iar cine alege materiale normale (țiglă obișnuită sau tablă) poate plăti mult mai puțin pentru acoperirea locuinței. Și alegerea meșterilor care ridică locuința trebuie să fie o alegere înțeleaptă. Calculele de mai sus, în care costul de construire a unei case „la cheie“ este, în medie, de 500 de euro pe metrul pătrat construit, sunt făcute luând în calcul manopera cerută atât de meșteri foarte buni, cât și de firme constructoare. „Greșelile costă mult mai mult decât lucrurile făcute bine“, avertizează managerul firmei producătoare de materiale de construcții, care are acces la foarte multe firme de construcții și distribuitori de materiale de construcții, astfel că el cunoaște și cele mai mici detalii legate de costurile construirii unei case. Cei care apelează la rude să-și ridice o casă au costuri mai mici, dar nu vor obține niciodată un standard ridicat de calitate ca atunci când ar angaja constructori avizați sau meșteri renumiți, în funcție de gradul de complexitate al casei.

Costul ridicării unei case „la cheie“ este dublu față de o casă „la roșu“

Fără a se lua în calcul prețul terenului pe care se construiește o locuință, și un constructor din Craiova confirmă cele spuse de directorul Elpreco în cadrul emisiunii: finisajele sunt cele mai scumpe în ridicarea unei case. Acestea dublează costul de construire. În accepțiunea firmei Alis Baba din Craiova, firmă care a construit cartierul Magnolia Residence, „prețul unei case sau vile «la roșu» este de circa 160-180 de euro pe metrul pătrat, în funcție de materialele folosite. Dacă este o construcție din BCA sau cărămidă, prețul este mai mic, iar la materialele mai scumpe, cum este ytong-ul (tot un tip de BCA – n.r.), atunci prețul mai crește cu circa 20 de euro pe metrul pătrat nou-construit“. Același constructor spune că „locuințele «la cheie» au un preț de construcție între 350-400 de euro pe metrul pătrat. Pentru finisaje medii, cu gresie, cu parchet la prețul de circa 50 de lei pe metrul pătrat, costurile de construcție ajung la circa 400 de euro pe metrul pătrat“. Calculele sunt făcute la finisaje medii. Deci, dacă clienții doresc parchet de bambus, încălzire prin pardoseală sau anumite finisaje ultramoderne, atunci și costurile vor fi pe măsură.

La țară se construiesc mai multe case

Directorul general al Elpreco SA spune că, în ultimele trei luni, cererea de materiale de construcții a venit, în principal, din partea sectorului rezidențial, mai cu seamă de la persoanele fizice din mediul rural care își construiesc case pe terenurile lor, dar și de la persoanele care construiesc în comunele din jurul Craiovei. „S-a observat o creștere a cererii de materiale de construcție în lunile iulie și august, față de anul trecut. Cererea a fost mai mare pe segmentul rezidențial și mai ales în zona rurală s-a construit foarte bine în perioada aceasta. Fie oamenii pleacă din oraș și își construiesc o casă la țară, fie au venit în concedii de la muncă din străinătate și își mai construiesc aici o cameră sau pot chiar să-și mai amenajeze o casă întreagă…“, a precizat Adrian Bezerghianu. Directorul general al Elpreco a menționat că cererea rămâne foarte scăzută pe sectorul investițiilor publice, unde lucrurile se mișcă foarte greu.


„Insolvențele dinamitează încrederea în constructori“

În ultima perioadă, tot mai multe firme din domeniul construcțiilor intră în procedură de insolvență, iar pe acea listă s-au înscris chiar și firme importante, cunoscute. Mulți își cer singuri insolvența, pentru a se proteja de creditori, dar există și firme la care furnizorii neplătiți de mult timp cer insolvența constructorilor. De asemenea, alți constructori ajung în procedura respectivă ca urmare a dificultăților întâmpinate din cauză că nu le sunt plătite la timp lucrările executate beneficiarilor finali.

Iată care este opinia unui producător de materiale de construcții, afectat atunci când firmele către care livrează marfa intră în insolvență. „Suntem foarte afectați de toate firmele care intră în insolvență, pentru că aceste insolvențe dinamitează încrederea în firmele de construcții. Noi, ca producători, trebuie să ne luăm banii, ei trebuie să își primească banii de la beneficiari, pentru că, probabil, nu sunt plătiți de către beneficiarii lucrărilor lor. În felul acesta ne afectează în ceea ce privește încrederea. Noi încercăm să analizăm cât mai mult situația, să găsim soluții alternative de garantare a plăților. Dar, în acest sens, băncile nu sunt foarte pregătite să intervină și să folosească facilități de credit comercial sau instrumente care să-i ajute atât pe constructori, cât și pe beneficiarii finali, cum ar fi instituțiile publice, să clădească o încredere mai mare“, a spus Adrian Bezerghianu, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“. El a adăugat că, de 10-15 ani, Elpreco nu și-a recuperat niciodată banii de la firmele din sectorul construcțiilor care au intrat în insolvență: „Dintre toate insolvențele la care noi am avut ceva de recuperat, de când sunt eu în firmă, și sunt de prin 1997, Elpreco nu și-a încasat niciodată banii. Niciodată!“. Sumele nerecuperate din insolvențe fie sunt trecute la pierderi, fie se taie anumite cheltuieli, dar mai ales producătorul de materiale de construcții ia măsuri înainte să intre firma în insolvență, iar la primele semne care arată că acel client ar avea probleme financiare, Elpreco sistează livrările către acea societate.

Emisiunea „Economia Sudului“ poate fi urmărită pe internet, pe www.gds.ro sau pe www.alege.tv.

Un an mai bun pentru Elpreco

Directorul Bezerghianu a precizat că anul 2014 a fost mai bun decât cel anterior. Dacă, anul trecut, producătorul de BCA, țiglă, pavaje și alte materiale de construcții realizase o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, anul acesta se va ajunge la afaceri de 21 de milioane de euro. De la pierderile de anul trecut, compania speră la un ușor profit în 2014. De la disponibilizările de anul trecut, când au fost dați afară 91 de oameni, anul acesta Elpreco a angajat timid 14 persoane pe perioada verii, deci cu contracte pe perioadă determinată. Adrian Bezerghianu speră ca în 2015 să angajeze mai mulți oameni, pentru că „este un lucru energizant pentru firmă să aibă oameni noi în echipă, un suflu nou, iar tinerii, în general, au un suflu foarte bun“. În ultimii patru ani, Elpreco a disponibilizat circa 400 de oameni.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 10 septembrie 2014

Actualitate

» Trenul Hyperion ajunge şi la Braşov
» Boala limbii albastre – Doljul sub monitorizare, în Olt se închid târgurile de animale
» Desțânțărizarea, mai scumpă decât ridicarea maidanezilor
» Chinurile debranșării
» România, printre ţările europene cu cele mai puţine sărbători declarate zile libere
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Guvernul trece Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură la Agricultură
» Încă un fost angajat al CEO, reţinut în dosarul pontajelor fictive
» Fiica lui Ţundrea cere despăgubiri de 12 milioane de euro
» Prof. dr. psihiatru Jules Angst, Doctor Honoris Causa la Craiova – „Este foarte importantă apropierea dintre medic și pacient“
» Scandal pe cornul și laptele elevilor în Mehedinți
» 24 de şcoli nu pot fi autorizate sanitar
» Medici sancţionaţi pentru că au lipsit de la program
» UCB a rămas fără rector
» Târgurile de animale din Dolj au fost închise
» S-a scufundat cu mașina de gunoi
» Pregătiri pentru noul an școlar
» Condescu şi Temelescu nu au scăpat de judecată pentru spălare de bani
» Autospecială pentru intervenţia la înălţime, în dotarea ISU Gorj
» Steliana Mihăilescu, judecător la Tribunalului Bucureşti, suspendată din funcţie timp de 6 luni
» Iohannis în judeţul Gorj

Local

» Povestea unui olimpic internațional
» Craiova: Incendiu într-o garsonieră din cartierul Lăpuş Argeş
» Kelemen Hunor: “Cumințenia Pământului”, statuia lui Brâncuși, trebuie să fie a României

Dolj

» Proiecte de 118 milioane de euro pentru comunitatea doljeană

Gorj

» Gorj: Edilul din Padeş, reţinut pentru 24 de ore

Sport

» Gorjenii s-au distrat cu SCM Argeşul Piteşti
» Tineretul, umilit de Germania
» CSM Vâlcea continuă în Cupa României
» CSU și-a luat doza de moral cu Podariul
» Andrei Pavel: Suedezii sunt periculoşi
» Se încrucișează spadele în Bănie
» Băieții lui Pascu încep amicalele
» Tenis: Irina Begu, în semifinalele turneului de dublu la Tașkent (WTA)
» Pandurii s-au distrat cu Argeșul Pitești
» S-au antrenat cu Podariul
» Gimnastică – Loturile echipelor României pentru CM de la Nanning
» Fotbal – Nejc Mevlja, noul fundaș al echipei Pandurii Târgu Jiu

Bani & Afaceri

» Cât costă ridicarea unei case „la cheie“ în regie proprie
» Bani suplimentari pentru plata beneficiarilor de fonduri europene
» 38 de firme din domeniul alcoolului, controlate de inspectorii antifraudă
» Pierderi de 150 de milioane de euro din cauza bolii limbii albastre
» Vâlcea: S-a prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale

Sanatate

» România prin ochii unui specialist în psihiatrie

Educatie

» Şcolarii vor primi fructe în valoare de 64 de milioane de lei
» Mehedinţi: Măsuri sporite la început de an şcolar

Magazin

» Horoscop
» Programul filmelor la Colours Cinema în săptămâna 12-18 septembrie
» Centrele de relaţii cu clienţii ale GDF SUEZ Energy România vor fi închise vineri

Top