8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCând somaţia n-ajunge acasă, Fiscul joacă pe masă

Când somaţia n-ajunge acasă, Fiscul joacă pe masă

http://www.youtube.com/watch?v=ZFjOwwUGDhs

În ciuda faptului că legea spune că Fiscul nu-ți poate bloca, în nici un caz, contul fără să te anunțe în prealabil, există situații în care Finanțele îți pot lua banii din cont fără ca măcar să ai habar că ți-a fost transmisă somație de plată a unor datorii sau fără să știi că ai vreo datorie către stat.

Un cititor ne-a sesizat pe adresa redacţiei că, deşi legea interzice Fiscului să efectueze popriri pe conturi înainte de a fi primită somaţia la sediul firmei, firma sa
s-ar fi ales cu blocarea conturilor înainte de primirea documentului de la organele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Omul acuză un abuz din partea ANAF, reclamând că i-a fost blocat contul bancar pe 16 mai, iar somaţia de plată de la ANAF i-a venit la sediu abia la trei zile după efectuarea popririi, aspect care nu este conform cu legea, începând de anul acesta. „Minciună din partea ANAF! Nu respectă legea, ca mai tot timpul. Eram la bancă pe 16 mai şi chiar în acea zi a ajuns la bancă o poprire de vreo 1.200 de lei pe contul firmei, pentru nişte «datorii» din februarie. Contabilul a plătit în fiecare lună toate cărţile de muncă (contribuţiile pentru angajaţi – n.r.), sume care sunt mai mari de 1.200 de lei, pe care nu le-a putut justifica nici ANAF-ul ulterior. Am primit şi scrisoare la sediul firmei pe 19 mai, în care se scrie că am termen până la sfârşitul lunii să plătesc“, a acuzat deţinătorul unei firme din Târgu Jiu.
„Deci, trebuie să mai scrieţi nişte articole şi despre abuzurile celor de la ANAF, şi de nerespectarea legilor. Chiar credeaţi că aceşti oameni care fac acest lucru de 20 de ani o să asculte de o lege sau un ordin de la şef care nu este în favoarea lor !?“, s-a plâns cetăţeanul care ne-a scris la redacţie, dar nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea.

Ce spune legea

Cititorul care ne-a sesizat la redacţie că a fost executat silit înainte să fie informat că ar avea vreun debit şi-a amintit că a citit în GdS un articol legat de obligativitatea ANAF de a emite mai întâi somaţia de plată către debitor, iar abia după 30 de zile de la somaţie, Fiscul poate trece la executarea silită propriu-zisă, respectiv la blocarea de conturi, dacă firma nu îşi achită debitele între timp. Potrivit OUG nr. 8/2014 care a modificat Codul de Procedură Fiscală, de anul acesta, „poprirea nu poate fi înfiinţată înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile de la data comunicării somaţiei“.

Fiscul susține că nu pot fi făcute erori

Reprezentanții ANAF la nivel local susțin că sistemul este perfect informatizat și este aproape imposibil să fie făcută o poprire pe contul unei persoane fizice sau juridice fără să se trimită în prealabil somația de plată. „Nu puteam să declanșăm executarea silită fără emiterea somației, în condițiile prevederilor legale, în sensul că a fost publicată pe site-ul ANAF somația și a produs efecte după 15 zile de la afișare. Toate datele se transmit electronic“, a spus directorul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova, adăugând că poprirea se face la 30 de zile de la data comunicării somației. „Nu se putea emite un alt act de executare silită, respectiv poprirea, până nu era înregistrată electronic confirmarea publicării somației pe site-ul ANAF-ului sau la sediul organului fiscal“, a mai spus reprezentantul Fiscului regional.

Cum te poți trezi cu contul blocat dacă nu ai primit somația

Fiscul spune că dacă nu te găsește poștașul la domiciliu sau la sediul social al firmei ori dacă nu vrei să mergi la poștă să îți ridici plicul cu somația, atunci somația de plată se va afișa pe site-ul ANAF.
„Prevederile Codului de Procedură Fiscală spun că se trimite o somație de plată contribuabililor care nu și-au achitat la termen obligațiile de plată către bugetul consolidat. Transmiterea somației se face prin Unitatea de Imprimare Rapidă de la Vâlcea pe baza datelor din evidența fiecărui organ fiscal. Comunicarea somației se face fie direct contribuabilului, care trebuie să semneze de primire, fie, în cazul în care contribuabilul nu este găsit la sediul declarat, după ce se întoarce somația la sediul fiscal, aceasta se va afișa pe site-ul ANAF-ului și la sediul organului fiscal, producând efecte la 15 zile de la afișarea pe site-ul organului fiscal“, a declarat directorul executiv al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova.
După ce trec cele 15 zile în care somația stă afișată pe internet, firma care are datoriile respective va fi executată silit, adică se va trece la blocarea conturilor, fără ca întreprinzătorul să știe că ar avea vreo sumă de plată. În plus, firmele nu stau toată ziua să verifice site-ul ANAF, ca să vadă dacă au sau nu afișată vreo somație.
În general, Finanțele trimit lunar la sediul firmei o informare detaliată privind stingerea obligațiilor fiscale. În felul acesta, contabilii sau economiștii pot ști în fiecare lună exact sumele pe care le au de plată, dar și restanțele neachitate, pe capitole de contribuții și de taxe. O firmă care are totul achitat „la zi“ nu are nici un motiv să verifice site-ul ANAF pentru eventuale somații.
Directorul executiv al DGRFP Craiova a mai declarat că unele firme refuză, efectiv, să primească somațiile de plată, pentru a spune ulterior că nu au fost informate că ar avea restanțe. În astfel de cazuri, Mihai Antonescu susține că se ajunge la comunicarea somației pe site-ul ANAF. În cazul în care chiar nu este nimeni la sediul fiscal al firmei când vine poștașul și nici nu s-a primit o hârtie în cutia poștală, atunci firma nu are de unde să știe că există somație de plată pe numele ei și se poate trezi cu conturile blocate.

Să cauți acul în carul cu fân

Dar cum ajunge proprietarul unei firme să afle că pe numele firmei sale a fost emisă o somație? El trebuie să intre pe site-ul ANAF, la secțiunea Anunțuri, apoi să selecteze opțiunea „Anunțuri acte administrative fiscale“, după care să aleagă județul în care activează firma și codul unic de înregistrare al acesteia. Atunci se deschide un tabel imens cu mii de firme din județul respectiv. Reprezentantul firmei trebuie să caute în multitudinea de firme afișate pe site numele firmei sale și actul emis de către Fisc.
Este puțin probabil ca întreprinzătorii privați – care au o afacere de condus, probleme cu piața de desfacere, cu finanțarea, care se gândesc la cum să vândă și cum să aibă bani în cont la data scadentă de plată a salariilor sau a dărilor către stat – să aibă timp să stea și să caute pe site-ul ANAF, să vadă dacă s-a publicat vreun document, vreo somație pe numele firmei lor.

Ce puteți face dacă vi se blochează contul bancar fără să știți

Totuși, mai pot apărea și erori și se întâmplă ca firmele să fie executate pentru sume pe care nu le au de plată sau se produc popriri de conturi deși în intervalul de 30 de zile de la primirea somației firma și-a achitat datoriile.
Finanțele spun că ridică poprirea în maximum două zile de la data la care firma solicită acest lucru și dovedește că a plătit datoria, între timp, datorie pentru care era executată silit firma respectivă.
„Prin urmare, la orice notificare primită din partea organelor de executare sau a popririi, deși refuz să cred că se poate întâmpla acest aspect în practică, contribuabilul trebuie să se adreseze organului fiscal și să demonstreze că a făcut plata în termenul legal sau, ca urmare a somației primite, el și-a achitat obligațiile în termen, iar organul fiscal de executare va proceda în regim de urgență, conform prevederilor legale, la ridicarea popririi de pe conturile bancare sau de la terți“, a precizat Mihai Antonescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS