6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCraiova va produce vehicule electrice pe două roţi

Craiova va produce vehicule electrice pe două roţi

http://www.youtube.com/watch?v=wOxkGtNiXtA

De anul viitor vor ieşi pe poarta unei fabrici din Craiova vehicule electrice pe două roţi. Anunţul a fost făcut de Sorin Petcu, managerul firmei Nextrom Industries SRL Craiova, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la alege tv. În mica fabrică-pilot ce va apărea lângă Parcul Industrial din Craiova vor fi produse de la miniscutere şi biciclete electrice până la scutere mai mari şi cărucioare electrice pentru persoane cu handicap. Totul face parte dintr-un proiect amplu, cu finanţare europeană, ce reuneşte ingineria, cercetarea şi inovaţia sub acelaşi acoperiş. Este vorba despre un pol de competitivitate pe domeniul automotive, în valoare de 8,5 milioane de euro (dintre care 5,1 milioane de euro sunt bani europeni) – primul proiect-pilot de acest gen din regiune -, care are drept scop construirea unor vehicule electrice mici, deci în spiritul protecţiei mediului. Deşi proiectul de constituire a polului a început în 2011, abia anul acesta s-a semnat contractul de finanţare. Implementarea proiectului a început la 1 aprilie, iar anul acesta se construieşte fabrica şi se angajează cercetătorii, urmând ca anul viitor să fie angajaţi muncitorii direct productivi şi să înceapă efectiv producţia. „Constituirea polului de competitivitate Automotive a început în 2011. A fost un drum destul de dificil, pentru că am fost prima instituţie regională care a vorbit despre acest concept la nivelul regiunii. Au fost numeroase întâlniri organizate (…) şi este un proiect-pilot“, a declarat în cadrul emisiunii Mihaela Sas, şef Compartiment marketing regional în cadrul ADR Sud-Vest Oltenia. În cadrul polului sunt 36 de membri, la ora actuală, de la Universitatea din Craiova şi Ford România, respectiv toţi furnizorii companiei şi până la Primăria Craiova, institute de cercetare, respectiv 14 firme private. Doar 13 parteneri au proiecte în cadrul polului, iar restul beneficiază de implementarea întregului proiect integrat. Reprezentanta ADR a precizat că în proiectul integrat sunt cuprinse şapte proiecte: „Există un proiect investiţional, ce presupune construirea unei hale de producţie, trei proiecte de cercetare şi trei proiecte de tip «soft»“. „Pe noi ne-a atras noutatea acestui proiect. Până acum, nu mai fuseseră finanţaţi în România poli de competitivitate. Era o provocare pentru toată lumea. Era o provocare să strângi atâţia membri şi mai şi trebuia să-i îndrumi, să-i susţi (…) Este un proiect de infrastructură de valoare mare şi un proiect de cercetare, în urma căruia se vor produce acele echipamente, acele vehicule şi mai erau şi proiectele de soft“, a spus Cătălin Adam, asociat la firma Coridor Financial, consultant în cadrul polului.

Fabrica va avea 100 de angajaţi, printre care şi cercetători

Unul dintre beneficiarii proiectului, care va dezvolta efectiv afacerea, Nextrom Industries SRL, va angaja circa 100 de oameni, începând de anul viitor. Circa 60 dintre angajaţii noi ai companiei vor fi muncitori direct productivi. Managerul companiei a declarat că anul viitor vor începe angajările. Cercetarea ştiinţifică se face în colaborare cu facultăţile tehnice din cadrul Universităţii (facultăţile de Automatică, Inginerie electrică şi Mecanică), dar şi cu echipa proprie de cercetare a Nextrom. „Am angajat deja şase ingineri cercetători. Unii au venit la noi, iar cu alţii colaborăm, pe bază de contract de colaborare“, a spus Sorin Petcu, managerul Nextrom Industries.

60% din micul vehicul se produce la Craiova. Inclusiv motorul

Gradul de integrare al micilor scutere este de 60%, spune Petcu, în sensul că la Craiova se vor produce multe dintre micile vehicule electrice, inclusiv motorul. Practic, aşa a ajuns firma Nextrom Industries să acceseze acest proiect, achiziţionând „patentul“ inovativ al unui motor cu curent continuu, de la un cercetător craiovean. „Avem un partener în persoana domnului doctor-inginer Sorin Sârbu, care cercetează de patru – cinci ani motorul «brush less», adică fără perii. Şi am intrat în proiect cu acest know-how de la domnul inginer Sârbu şi am crezut în finanţarea acestui pachet integrat de proiecte“, a declarat Sorin Petcu, care a mai spus că firma sa dezvoltă atât proiectul de cercetare, cât şi pe cel de execuţie în program şi unul de soft. Concret, sunt patru produse echipate cu acest motor care se se vor face în Craiova: un miniscuter electric, două variante de scutere mai mari, de puteri diferite (de 1,5 kw, respectiv de 3 kw), bicicletă electrică şi un scaun pentru persoane cu dizabilităţi (tot electric). De asemenea, motorul inovativ fără perii care va fi produs în Craiova va avea o gamă diferită de puteri, de la 200 waţi şi până la 6 kw.

Vehiculul se va încărca la priză

Bateriile cu care vor fi dotate micile scutere vor fi printre puţinele piese aduse din import. „Acumulatorul este unul de tip litiu-ion şi se va încărca la priză, la fel cât durează încărcarea unui telefon mobil. Vehiculul electric va avea o autonomie de 25 kilometri cu un astfel de acumulator şi va fi dotat cu un motor de curent continuu «brush less»“, a spus Sorin Petcu. Noile vehicule inovative sunt uşor de parcat, uşor de depozitat, nu poluează, au un acumulator puţin mai mare decât un laptop şi pot avea o putere de la 200 de waţi la 3 kw, spun specialiştii citaţi.
Primele astfel de vehicule electrice produse la Craiova vor fi fabricate în cea de-a doua parte a anului 2015. Sorin Petcu susţine că preţul de vânzare al unor astfel de produse va fi cuprins între 450 şi 1.500 de euro, cu mult mai puţin decât pe pieţele europene, iar atuul preţului mic va fi un avantaj pentru exportul acestor minivehicule electrice.

Brevete înregistrate deja la OSIM

Până în prezent, Nextrom a înregistrat două brevete la OSIM, pentru comanda motorului ce acţionează scuterul şi pentru metoda de pliere a mânerelor micului vehicul, urmând ca încă şase brevete să fie înregistrate la nivel internaţional, astfel încât produsele respective să poată fi mărci protejate în spaţiul Uniunii Europene, şi nu numai.
De altfel, toate programele de finanţare din UE, disponibile de acum încolo, oferă finanţări pentru tot ceea ce înseamnă protecţia mediului, mai exact, pentru produse cu emisii reduse de noxe în atmosferă.
Emisiunea „Economia Sudului“, în care cei trei invitaţi au vorbit despre noile vehicule inovative ce vor fi dezvoltate în Bănie începând de anul viitor, poate fi urmărită integral pe site-ul Gazetei de Sud, www.gds.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS