21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriReprezentant Astra: Decizia ASF este şocantă şi iresponsabilă

Reprezentant Astra: Decizia ASF este şocantă şi iresponsabilă

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi-a încălcat propria normă în momentul în care a decis intrarea în procedura de supraveghere specială a companiei Astra Asigurări, a declarat astăzi Dan Adamescu, proprietarul companiei de asigurări, citat de Agerpres.ro. El a precizat că va ataca în instanţă decizia ASF, pe care o consideră şocantă şi iresponsabilă. „După legislaţia română, sunt anumiţi paşi care trebuie făcuţi în astfel de cazuri. După discuţiile avute cu ASF, trebuia să ne solicite majorarea capitalului, aşa prevede norma ASF. Dar ASF a sărit peste propria normă. Suntem şocaţi de acest act al ASF care este incredibil, nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume, ca regulatorul să ia o decizie fără să urmeze paşii prevăzuţi de lege. Nu ştiu ce urmări va avea acest act, însă este şocant şi iresponsabil. Regulatorul trebuie să acţioneze foarte decent, confidenţial, pentru că acesta este specificul pieţei, dar ei au aruncat o bombă. Nici ei nu îşi dau seama de impactul acestei decizii. Cât de mare este paguba, nimeni nu ştie şi nici nu o poate calcula”, a afirmat Dan Adamescu. El a precizat că Astra are 2,6 milioane de asiguraţi, iar dacă clienţii şi partenerii nu mai au încredere în companie, societatea Astra moare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS