17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBogdan Oprea: CSAT nu avizează contracte de privatizare

Bogdan Oprea: CSAT nu avizează contracte de privatizare

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului şi încearcă să fugă de responsabilitate în privinţa privatizării CFR Marfă.
„Domnul prim-ministru Victor Ponta, deşi ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului. De aceea, îi recomandăm să citească Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, disponibilă şi pe website-ul Administraţiei Prezidenţiale, www.precidency.ro , din care va afla că CSAT are atribuţii strict privind securitatea naţională, şi nu are nicio atribuţie financiar-economică în baza căreia să poată aviza contracte comerciale sau contracte de privatizare”, afirmă Oprea.
Potrivit acestuia, obligaţia legală privind contractul de privatizare a unui pachet de acţiuni al companiei CFR Marfă SA revine exclusiv Guvernului României şi Comitetului de Privatizare a CFR Marfă din cadrul Ministerului Transporturilor.
Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat premierul Victor Ponta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS