17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCreşteri de salarii la CEO

Creşteri de salarii la CEO

Sindicatele şi administraţia din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor relua discuţiile referitoare la contractul colectiv de muncă în data de 8 ianuarie. În ciuda cererilor sindicatelor, administraţia nu va putea oferi o creştere salarială mai mare de 3%. Această mărire a fost anunţată, de altfel, de premierul Victor Ponta. Părţile implicate în negocierea contractului colectiv de muncă şi-au propus să finalizeze discuţiile până la finalul acestei luni. În acest an, Ministerul Economiei va trebui să ia două decizii importante legate de viitorul CEO. Prima vizează desemnarea sau nu a unui manager privat care să conducă societatea cu 19.000 de angajaţi. A doua decizie vizează listarea la Bursă a unui procent din acţiunile CEO. În prezent, directorul general al Complexului Energetic Oltenia este Laurenţiu Ciurel, susţinut de USL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS