14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriStatul vinde ieftin energia

Statul vinde ieftin energia

România îşi privatizează companiile grele din sectorul energetic, considerate „perlele“ din acest domeniu. Vor fi vândute pe Bursă 10-15% din acţiunile pe care statul le deţine la fiecare dintre companiile Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, iar fiecare om poate deveni acţionar. GdS a efectuat o analiză împreună cu investitori pe Bursă, cu analişti economici şi brokeri, despre ce înseamnă aceste privatizări pentru omul de rând şi pentru statul român.

Anul acesta, statul român scoate la mezat procente importante din toate companiile energetice strategice, atât din sectorul producţiei de energie, cât şi al transportului acesteia, respectiv al gazelor naturale: Transelectrica (15%), Transgaz (15%), Romgaz (15%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%). În plus, anul acesta este programată şi privatizarea Complexului Energetic Oltenia, care se va forma din fuziunea Complexurilor Turceni, Rovinari şi Craiova şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Pachetul majoritar de acţiuni va fi vândut pe Bursă, prin ofertă publică iniţială (IPO). Statul caută investitori strategici pentru această tranzacţie. Complexul Energetic Oltenia ar fi unul dintre cei mai mari producători de energie din ţară. Numai iarna trecută, cele trei complexuri energetice din Oltenia au asigurat 41% din energia consumată de întreaga ţară, a spus recent Constantin Bălăşoiu, directorul Complexului Energetic Craiova.
Calendarul privatizărilor va fi stabilit în curând de statul român, în acord cu Fondul Monetar Internaţional. Pe lista companiilor care vor fi privatizate anul acesta se adaugă şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, combinatul chimic la care statul intenţionează să convertească datoriile în acţiuni. Pierderea totală a Oltchim pe anul trecut se cifrează la peste 270 de milioane de lei. Principalul „curtezan“ pentru Oltchim ar fi ruşii de la TISE – producătorul rus de energie electrică (Tehnolgies Investments Services Energy) – , companie cu capital majoritar de stat.
În legătură cu companiile strategice din sectorul energetic naţional, până în acest moment, a fost lansat la privatizare un procent de 15% din acţiunile Transelectrica, iar oferta publică secundară de pe Bursă a fost considerată un succes.  Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Karoly Borbely, a precizat recent la Craiova, cu prilejul Forumului Economic Regional, organizat în Bănie pe 4 şi 5 aprilie, că privatizările care se pregătesc în sectorul energetic sunt după exemplul polonez: „Polonezii au privatizat 10-15% din sectorul energetic. Am mers la ei în schimb de experienţă şi încercăm să învăţăm din experienţa Poloniei cu aceste privatizări“. Secretarul de stat a adăugat că sunt foarte importante proiectele de privatizare a companiilor energetice, care, „dacă nu vor primi rapid o infuzie de capital, vor avea probleme, pentru că sistemul energetic este învechit“. Despre  privatizarea a 15% din Transelectrica, Karoly Borbely a precizat: „A fost un succes oferta Transelectrica, în ciuda faptului că unii au spus că a fost ieftin. S-au vândut cei 15% cu 38 de milioane de euro pe Bursă. A fost cea mai transparentă privatizare posibilă. Dacă o companie doreşte să îşi arate valoarea în mod transparent, atunci aceasta se face pe Bursă“.
Oferta Transelectrica a fost un succes, pentru că au dorit să cumpere acţiuni foarte mulţi investitori. „Oferta Transelectrica a fost suprasubscrisă cu aproape 60%, în condiţiile în care solicitările investitorilor mari au depăşit cu 45,4% tranşa alocată, iar volumul de acţiuni cerut de micii investitori a fost de 2,8 ori mai mare decât titlurile scoase la vânzare“, a spus George Popa, broker la Interdealer Capital Invest. Pe segmentul marilor investitori, SIF Oltenia a achiziţionat 17% din întreaga ofertă a Transelectrica, semn că sectorul energetic este destul de important pentru investiţii pe piaţa de capital.

„Nu este oportun ca statul să vândă acum“
 
Un investitor craiovean pe piaţa de capital, Dragoş I., susţine că activele statului pe care le obţine din privatizările din energie sunt foarte ieftine în această perioadă. „Eu văd activele foarte ieftine. Cel puţin aşa sunt la oferta Transelectrica încheiată în luna martie. Comparativ cu firme de acelaşi tip din Europa, activele statului român sunt de patru-cinci ori mai ieftine. Dacă viitoarele oferte vor fi la aceiaşi indicatori, atunci va fi o oportunitate să se cumpere acţiuni, pentru investiţii pe termen lung“. Investitorul craiovean consideră că statul se grăbeşte să vândă acum, într-un context neprielnic. „Având în vedere contextul internaţional şi preţurile din piaţă, nu este oportun pentru statul român să vândă în acest moment. Dar, neavând garanţia unui management performant la companiile de stat, cred că orice privatizare este binevenită“, a spus Dragoş I., investitor pe Bursă.

Radu Soviani: Aş cumpăra acţiuni la aceste societăţi

Analistul economic Radu Soviani, realizator la The Money Chanel, a declarat, pentru GdS, că anumite companii (în afara celor de interes strategic) trebuie privatizate de către statul român. „Privatizarea din partea statului este şi o modalitate de acoperire a hoţiilor anterioare. Este inacceptabilă o ştergere de datorii de un miliard de euro de la CFR, fără ca ele să fie puse în seama tuturor celor care le-au produs şi le-au transformat în profitul altora. Aceşti manageri ar trebui să răspundă penal – dacă este cazul, şi patrimonial. Autorităţile de control ar trebui să meargă – înainte de descărcarea de gestiune – pe «firul dolarului». Să urmărească fiecare leu, euro, dolar care a plecat din societate şi să evalueze utilitatea lui. Prin urmare, privatizarea urmăreşte două obiective – în principal, acoperirea urmelor fraudelor anterioare, şi în secundar, un management eventual mai bun“, a spus Soviani. Cu toate acestea, analistul susţine că el, personal, ar investi în societăţile din energie în momentul privatizării lor, dar că investitorii de rând „vor sta deoparte“ atunci când statul va privatiza energia. „Aş cumpăra acţiuni la aceste societăţi. Pe termen lung, se urmăreşte maximizarea valorii societăţilor. Modul în care România a reuşit însă să atragă investitori este de multe ori păgubos. Ca în cazul Fondului Proprietatea, unde un instrument care trebuia să despăgubească 200.000 de abuzaţi de regimul comunist a ajuns să despăgubească mai puţin de 10.000, mulţi dintre ei neintrând în categoria de abuzaţi de regimul comunist. Şi, într-o astfel de situație, principalii beneficiari nu au fost cei abuzați, prin măsuri reparatorii, ci o mână de investitori cu informații din interior, fonduri de investiții etc. Prin urmare, cred că investitorii de rând vor sta deoparte, neavând sofisticarea, energia, instrumentele de a se implica, de a profita la maximum de oportunităţi“, a spus, pentru GdS, analistul Radu Soviani.

„Moment prost pentru privatizarea resurselor strategice“

Întrebat dacă este bine ca fiecare român să aibă acces să devină acţionar la companiile energetice, Soviani a precizat: „Procesul de privatizare înseamnă până la urmă trecerea proprietăţii din mai multe mâini în mai puţine mâini. Dacă cei care vor alege să fie acţionari mai puternici vor încerca, prin transparenţa mai mare care urmează privatizării, să limiteze măsurile părtinitoare, atunci ar avea o şansă de exercitare mai bună a dreptului de proprietate“. El consideră că statul nu trebuie să vândă în acest moment procente importante din deţinerile la companiile din sectorul energetic. „Din punctul meu de vedere, este cel mai prost moment pentru privatizarea resurselor strategice şi cvasimonopoliste. La cupru este diferit. Dar în privinţa energiei, aş înlocui graba privatizării cu graba cercetării. Cred că 10-20 de manageri anchetați, dovediți şi eventual băgați în închisoare (pe motive juste) ar face mult mai mult în privinţa valorii viitoare aduse de aceste companii decât o privatizare pripită. Nu aş vinde nimic din Hidroelectrica, Romgaz sau Transgaz (…)“, a menţionat Radu Soviani.
În accepţiunea brokerilor, însă, privatizările sunt oportunităţi pentru omul de rând să primească dividende din eventualele profituri ale firmelor de stat. „Programul de privatizări anunţat de către stat este o oportunitate pentru fiecare dintre noi (şi mă refer la populaţie) de a fi acţionari în societăţile de stat strategice, de a fi la curent cu deciziile importante ale companiilor, de a primi dividende anual (cum este cazul  Transgaz, Conpet Ploieşti etc.)“, a spus brokerul George Popa.

„Perle“ energetice
Potrivit unui top al celor mai valoroase companii din România, realizat de Ziarul Financiar, companiile din sectorul energetic au fost evaluate la valori fantastice. În total, Hidroelectrica ar valora 3,4 miliarde de euro, Romgaz – 2,7 miliarde de euro, iar Nuclearelectrica – 1,3 miliarde de euro.

George Popa: Activele statului se tranzacţionează la preţuri convenabile

În timp ce statul pregătește să scoată la privatizare o părticică din fiecare companie energetică strategică, la nivel local, puţini oameni de rând cunosc detalii despre aceste privatizări. George Popa, broker la societatea de servicii de investiţii financiare (SSIF) Interdealer Capital Invest, ne-a acordat un scurt interviu pe această temă, arătând ce înseamnă aceste privatizări pentru doljeni, respectiv ce implicaţii au pentru investitorii care tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti.

Gazeta de Sud: În ce măsură ajută aceste privatizări omul de rând? Poate oricine să subscrie pentru acțiuni la companiile energetice?
George Popa: După părerea mea, omul de rând ar trebui să investească în această perioadă în acțiunile companiilor din sectorul energetic, pentru că sunt companii ale statului, de interes strategic, iar statul, când vinde aceste acțiuni pe Bursă, nu se gândește să vândă neapărat străinilor. Oricine poate să cumpere.

GdS: Sunt foarte mulți cuponari care nu și-au valorificat acțiunile primite acum circa 20 de ani. Ar putea fi această privatizare o viitoare cuponiadă sau oamenii acum investesc în cunoştință de cauză?
G.P.: Nu cred că va fi o cuponiadă. Atunci oamenii au fost puși în situația în care au devenit acționari la foarte multe firme care au fost listate ulterior pe piața Rasdaq. Acum este opțiunea fiecăruia dacă investește într-o companie mare a statului.

GdS: Interdealer a fost unul dintre SSIF-urile care au intermediat oferta Transelectrica. Cum a fost subscrierea? Cum s-au comportat doljenii? Sunt ei suficient de informaţi cu privire la faptul că pot cumpăra „o bucăţică“ din perlele energetice ale României?
G.P.: Au fost persoane fizice din Craiova care au participat la oferta Transelectrica și care au citit în Gazeta de Sud, respectiv au aflat de la televizor despre privatizarea unui procent de 15% din Transelectrica. Oamenii care au cumpărat acțiuni prin această ofertă nu sunt obișnuiți cu piața de capital, însă este un prim pas pentru a se familiariza cu drepturile unui investitor.

GdS: Ce înseamnă aceste privatizări pentru investitorii cu tradiţie, adică pentru cei deja familiarizaţi cu „tainele“ Bursei?
G.P.: Creșterea numărului de acțiuni care se tranzacționează pe Bursă înseamnă oportunitatea de a fi acționar în mai multe companii ale statului care urmează să se listeze pe Bursă. Investitorii cu experiență au posibilitatea să aibă acces la informații publice despre activitatea companiilor din domenii strategice, odată cu listarea unui pachet minoritar pe Bursă.

GdS: La ce să ne așteptăm cu piața de capital după aceste listări?
G.P.: Pe termen scurt nu vor fi schimbări, dar pe termen lung, cei care vor dori să investească sume importante pe piața românească de capital vor avea mai multe companii mari în care să își plaseze banii, companii la care statul este acționar majoritar.

GdS: De ce ar investi cineva în acțiuni la companiile energetice și nu și-ar ține banii la bancă? Sunt aceste investiții sigure pentru omul de rând?
G.P.: Având în vedere scăderea dobânzii de referință a BNR și scăderea dobânzilor bancare, este o oportunitate pentru a încerca să ai un randament mai mare pe Bursă decât la dobânda bancară de la un depozit. Bursa îți dă această posibilitate, însă riscurile de a pierde o sumă de bani sunt pe măsură, adică mai mari decât dacă plasezi banii în depozite bancare. Totuși, investind în companii de stat de interes strategic, riscurile sunt mai mici.

GdS: Sunt și companii din Oltenia care se privatizează, cum ar fi Complexul Energetic Oltenia, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cum sunt aceste privatizări?
G.P.: Eu mă aștept ca la momentul privatizării Complexului Energetic Oltenia să fie mulți craioveni care să cumpere acțiuni pe Bursă, pentru că este de aici, din Craiova, pentru că mulți oameni lucrează acolo sau au rude acolo, dar mai ales pentru că este unul dintre cei mai mari producători de energie din țară. La Oltchim, având în vedere că statul vrea să convertească datoriile în acțiuni, pentru cuponari și alți acționari nu este o veste bună, pentru că se va mări numărul acțiunilor deținute de stat, ca și numărul de acțiuni în total, iar prețul ar putea scădea.

GdS: Cum îţi explici că acţiunile Transelectrica au scăzut după oferta publică de listare a 15% din deţinerile statului?
G.P.: Pe tranșa investitorilor mari, prețul a fost de 14,9 lei pe acțiune. Pe tranșa investitorilor mici, prețul a fost de 15,71 lei. Putem trage concluzia că investitorii care au cumpărat la 14,9 lei au profitat pe termen scurt și și‑au vândut acțiunile… Dar este posibil ca şi cei care au prins acţiuni la 15,71 să-şi fi pierdut răbdarea şi să le fi vândut în pierdere.

GdS: Crezi că sunt ieftine activele statului în acest moment pe Bursă? Adică se vând ieftin acţiunile la companiile energetice?
G.P.: Având în vedere criza datoriilor publice din Europa şi reţinerea multor fonduri băneşti în a investi pe pieţele din Europa pe termen lung, din cauza nesiguranţei, putem spune că activele statului se tranzacţionează la preţuri convenabile.

GdS: Pentru investitorii locali, care cotaţii sunt mai importante, cele din energie sau SIF-urile, în condiţiile în care băncile nu au mai înregistrat profituri uriaşe, ca în anii anteriori?
G.P.: Momentan, datorită dividendelor mari pe care SIF-urile sunt dispuse să le plătească, putem spune că atenţia investitorilor este concentrată mai mult pe SIF-uri. Cred că firmele din sectorul energetic vor atrage atenţia pe termen lung.

GdS: Săptămâna aceasta intră la tranzacţionare pe segmentul ATS al Bursei acţiuni ale Coca-Cola, Visa, Apple. Credeți că vor avea succes pe piaţa românească?
G.P.: Eu sper să aibă succes. Investitorii vor putea cumpăra acţiuni la unele dintre cele mai profitabile companii din lume. Mă aştept ca aceste acţiuni să atragă investitorii tineri pe Bursă, Apple fiind una dintre cele mai cunoscute companii în rândul tinerilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS