8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSediul CEO va fi la Turceni

Sediul CEO va fi la Turceni

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că sediul viitoarei Companii Energetice Oltenia (CEO) va fi la Turceni, Gorj. Potrivit aceleiaşi surse, pe 21 martie au avut loc la sediul Ministerului Economiei şedințele Consiliilor de Administraţie ale Complexurilor Energetice de la Rovinari, Turceni, Craiova şi din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), în care a fost aprobat planul de fuziune/constituire a SC Complexul Energetic Oltenia SA prin fuziunea prin contopire a celor patru entităţi economice amintite. Au mai fost aprobate documentele prevăzute de lege aferente acestui proces (Raportul de evaluare, Raportul de audit asupra bilanţului în scop de fuziune, Raportul administratorilor cu privire la Proiectul de Fuziune, Mandatele legale ale preşedinţilor Consiliilor de Administraţie etc). Prin această aprobare, în consens cu poziția tuturor factorilor responsabili (Guvernul României, Consiliul Concurenţei, acţionariat, organizaţii sindicale etc.) şi în conformitate cu prevederile legale, Consiliile de Administraţie ale societăţilor implicate asigură înfiinţarea şi funcţionarea Complexului Energetic Oltenia SA începând din luna mai 2012.
Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, înfiinţarea noii societăţi va contribui la: „consolidarea securităţii energetice a României şi creşterea siguranţei în alimentarea consumatorilor finali; dezvoltarea durabilă atât la nivel naţional, cât şi la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia; susţinerea lucrărilor de investiţii aflate în derulare în cadrul societăţilor componente, care sunt de circa un miliard de euro, din care 500 de milioane de euro investiţii de mediu şi 300 de milioane de euro investiţii în activitatea minieră; realizarea pe termen mediu de noi capacităţi de producţie energie electrică pe bază de lignit în conformitate cu cele mai avansate tehnologii disponibile. Ţinând cont de aspectele legate de funcţionarea operativă, dar şi de optimizarea activităţii de coordonare şi conducere administrativă, sediul SC Complexul Energetic Oltenia SA va fi în judeţul Gorj, în cadrul actualului Complex Energetic Turceni“, se aminteşte în comunicat.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS