10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAvans uriaş la creditele în valută

Avans uriaş la creditele în valută

Noul Regulament al BNR obligă potenţialii debitori să plătească avans de 25% la creditele ipotecare în euro şi de 40% la cele în franci elveţieni. Bancherii spun că unii clienţi trebuie să dea un avans mai mare.

Începând din februarie, persoanele care doresc să contracteze un credit imobiliar în valută va trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru avansul dat băncii. Regulamentul BNR numărul 24/2011 spune la articolul 13 că aceia care se împrumută în lei trebuie să plătească un avans de 15%, cei care se împrumută în valută – dar au veniturile în acea valută – vor da avans de 20% din valoarea creditului, iar persoanele fizice care au venituri în lei, dar intenţionează să ia un credit imobiliar în euro vor da avans 25%, faţă de 10-15%, cât este în prezent. BNR vrea să descurajeze creditul în franci elveţieni, astfel că a introdus în regulamentul citat o prevedere potrivit căreia cei care vor să se împrumute în alte valute în afară de euro vor plăti un avans de minimum 40% din valoarea creditului. Până la sfârşitul lui ianuarie 2012, băncile va trebui să îşi adapteze normele de creditare la cerinţele noului regulament, astfel că din februarie se vor putea acorda credite după noile norme. Este limitat şi creditul de consum, care va putea fi acordat doar pe o perioadă de maximum cinci ani şi nu pe şapte-zece ani, cum era până acum, în funcţie de bancă.
Bancherii unor bănci de top din Craiova susţin că noul regulament nu va afecta foarte mult piaţa creditelor imobiliare, pentru că, oricum, mulţi dintre debitori plăteau avansuri mari la asemenea tipuri de credite, din cauză că nu se mai încadrau la venituri. „În prezent, se dă un avans destul de mare la creditele în valută, cuprins între 15 şi 30%, pentru că mulţi nu se mai încadrează la venituri. De exemplu, cine găsea un apartament de 45.000 de euro, nu se mai încadra să ia credit de 35.000 de euro, ci mult mai puţin. Deci, trebuia să dea un avans mai mare“, a precizat, pentru GdS, un bancher craiovean. Ca să ia un credit de 40.000 de euro, de exemplu, la care rata lunară ar fi de 257 de euro, veniturile familiei ar trebui să sară de 2.500-3.000 de lei pe lună. Pentru a contracta o sumă din bancă, singura şansă era ca acel client să dea un avans mai mare.

Probleme ridică francii elveţieni

Bancherii craioveni consideră că noul regulament BNR va avea implicaţii directe asupra limitării împrumuturilor în francii elveţieni. „Creditele în euro au fost şi sunt cele mai stabile. Cele care au ridicat probleme au fost creditele în franci elveţieni. Unii clienţi nu şi-au mai permis plata ratelor, după ce, din cauza creşterii cursului valutar, ratele li s-au dublat. Au fost câteva cazuri în care oamenii nu au mai avut ce face“, a precizat directorul unei bănci din Craiova. Alt bancher de la o bancă de top susţine că se observă o uşoară creştere a cererii de credite imobiliare destinate achiziţionării de locuinţe, dar că vârful de lance va rămâne programul „Prima Casă“, unde avansul nu s-a modificat prin noile norme BNR, ci a rămas la nivelul de 5%.

Avalanşă de cereri de credite de consum

La nivel naţional, teama că se vor schimba unele lucruri în legătură cu împrumuturile a triplat cererea de credite în octombrie. Potrivit Ziarului Financiar, în octombrie s-a triplat numărul de solicitări de interogare a Centralei Riscurilor Bancare de către bănci care au dorit să verifice bonitatea celor care intenţionau să se împrumute. De aici a apărut ideea triplării cererii de credite.
Unele bănci locale confirmă faptul că în ultima perioadă a crescut cererea de credite de nevoi personale, în primul rând de teama restricţiilor impuse de BNR. Dar oamenii au dat fuga la bănci pentru a prinde refinanţări avantajoase până nu intră în vigoare noile norme. „La noi putem spune că s-a dublat cererea de credite în noiembrie. Din cauza noilor condiţii anunţate de BNR şi ei încearcă să-şi stabilizeze consumul. Majoritatea aplică pentru credite de nevoi personale cu refinanţare. Ştii că ai o singură rată şi pe aceea o plăteşti“, a mai spus bancherul citat, explicând totodată că persoanele care solicită refinanţări acum o fac pentru a prinde o perioadă mai mare de acordare a creditului de refinanţare. Atunci când normele BNR vor intra în vigoare, creditul de nevoi personale destinat refinanţării altor credite va avea acelaşi regim ca alte credite de consum şi se va acorda pe maximum cinci ani. Or, astfel ratele oamenilor ar putea fi mai mari. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII