Fermele mari pot pierde milioane de euro

În România, „peste 300 de ferme mari ar urma să fie afectate“ de limitarea subvențiilor în agricultură, indiferent de suprafață, la suma de 300.000 de euro.
Propunerea legislativă face parte din proiectul de revizuire a Politicii Agricole Comune, lansat săptămâna trecută de comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș. „Sunt sute de mii de euro sau, pentru unele ferme foarte mari, chiar milioane de euro care nu vor mai fi acordate prin acest sistem de plată“, a declarat Dacian Cioloș, într-un interviu acordat HotNews.ro.
Dan Tapalagă: Domnule comisar Cioloș, aţi lansat de curând propunerile de reformare a Politicii Agricole Comune. Acestea ar urma să mai treacă şi de Parlamentul European, şi de Consiliul de Miniştri, unde este de aşteptat, cel puţin în parlament, să aveţi opoziţie sau un lobby puternic din partea celor care critică aceste propuneri. Primele reacţii critice puternice au venit din cauza limitării subvenţiilor, indiferent de suprafaţă, la suma de 300.000 de euro. V-aţi atras critici şi din ţară, am văzut reacţia ministrului Leonard Orban, dar şi de afară. Iar în mod curios, aş zice, deşi România este trecută printre marii beneficiari ai noilor reguli, reprezentanţi ai guvernului, cum spuneam, v-au criticat pe motiv că se vor fărâmiţa şi mai mult fermele din România.
Dacian Cioloș: În primul rând, eu nu le-aş lua ca şi critici, ci ca şi observaţii care pot să se constituie într-o poziţie de negociere a unor structuri, instituţii, care sunt implicate în procesul de decizie. Pentru că o critică poate să vină din afara procesului decizional, să spună: „Ceea ce decideţi nu e bun“. În structura actuală, Comisia Europeană e cea care face propunerile legislative care apoi sunt adoptate de către parlament şi de către consiliu. Parlamentul şi consiliul au dreptul să vină cu propuneri de amendamente, cu propuneri de modificări, de adaptări, care vor fi discutate în procesul decizional. Acum, specific pentru această plafonare a subvenţiei, a plăţilor directe: nu e o surpriză pentru nimeni, pentru că nu a scos-o comisarul Cioloș dintr-un joben această propunere. Ea e rezultatul unei dezbateri publice privind viitorul Politicii Agricole Comune care a fost organizată încă la începutul anului trecut.
Și alături de schema pentru fermele mici, alături de susţinerea financiară a unor practici agricole benefice pentru mediu, şi această plafonare a subvenţiilor pentru fermele foarte mari a fost una din solicitările care au ieşit din sondajele de opinie pe care le-am realizat. Și asta vreau să vă spun, că se face nu pentru că cineva e împotriva fermelor mari; avem nevoie şi de ferme mari, aşa cum avem nevoie şi de ferme mici şi mijlocii, doar că nu putem justifica subvenţii nelimitate care sunt prezentate ca fiind o susţinere a venitului de bază a unui agricultor sau a unei ferme. Nu pot să meargă la sute de mii, milioane de euro din bani publici, pentru că riscăm să pierdem credibilitatea politicii agricole.
D.T.: Aşadar, România ar putea cere ridicarea acestui plafon de la 300.000 mai sus?
D.C.: Sigur, nivelul plafonului, modul cum s-ar face plafonarea respectivă, modul cum să fie folosiţi banii respectivi degajaţi din plafonare vor fi discutate. Pentru că vreau să vă spun că România sau orice stat membru unde se aplică plafonarea în fermele mari nu pierde nici un euro. Banii rămân în România, banii pot fi folosiţi inclusiv pentru fermele mari, dar într-un mod transparent. Adică va trebui să se ştie la ce folosesc banii respectivi. Și de asta noi am propus ca banii care sunt degajaţi din plafonare să meargă pe o măsură de investiţii, de modernizare, de introducere a inovării, a rezultatului cercetării pentru o perfecţionare a structurii şi sistemului de producţie, măsură de care să beneficieze inclusiv fermele mari. Deci, toate aceste lucruri vor fi discutate, vom vedea care e dispozitivul cel mai eficient pentru ca, pe de o parte, să putem justifica bine utilizarea fondurilor Politicii Agricole Comune, fermele mari să poată să îşi facă treaba, dar să susţinem ansamblul agriculturii din Uniunea Europeană.
D.T.: Aş mai vrea să rămânem puţin la acest subiect, pentru că aţi reuşit, nu dumneavoastră, ci prin propunerile astea, să enervaţi multă lume.Vreau să vă întreb dacă mari latifundiari din România, proprietari de terenuri, au făcut lobby, presiuni la Bruxelles, încercând să schimbe nivelul plafonului.
D.C.: Nu, n-au fost lobby-uri, presiuni. Am avut o discuţie deschisă cu mari producători, mari proprietari sau cei care au ferme în România. Le-am explicat…
D.T.: Cine sunt? Daţi-ne câteva exemple.
D.C.: Am avut o întâlnire cu primii 15, mi se pare. Dar la solicitarea mea am făcut treaba asta, încă mai demult, ca să explic lucrurile. Spuneţi că am enervat multă lume. Încă o dată, faptul că sunt critici sau observaţii la ceea ce am propus este normal să fie aşa, pentru că este o propunere legislativă. În propunerea legislativă pe care am făcut-o sunt o serie de alte măsuri care sunt favorabile României.
D.T.: Până la urmă, explicaţi-ne, pentru că nu înţeleg foarte bine, marii latifundiari din România – de exemplu, iată, spuneaţi că v-aţi întâlnit cu primii 15 -, ei ce pierd din această propunere?
D.C.: Păi pierd o parte din subvenţie, care până acum era acordată nelimitat.
D.T.: Cam cât?
D.C.: Păi depinde. Faceţi un calcul, la suprafaţa fermei, dacă în 2020 plata la hectar va ajunge la 200 de euro pe hectar, dacă până acum se dădea proporţional pe toată suprafaţa, din 2014 se va da proporţional doar 30% din subvenţie pentru acele practici favorabile pentru mediu şi restul de 70% va fi limitat la 300.000. Deci sunt sute de mii de euro sau, probabil, pentru unele ferme foarte mari, chiar milioane de euro care nu vor mai fi acordate prin acest sistem de plată.
D.T.: Aveţi o evaluare în România, pentru că despre asta vorbim, cam câţi mari fermieri sunt afectaţi de această măsură de limitare a subvenţiilor?
D.C.: După un prim calcul rapid pe care l-am făcut şi pe baza datelor obţinute de la Agenţia de Plăţi, cu sistemul pe care îl propunem, în 2020 fermele care ar fi afectate de această plafonare ar fi cele care ar depăşi undeva 2.200-2.300 de hectare. Asta înseamnă că peste 300 de ferme, din datele actuale, ferme mari, ar urma să fie afectate, din cele câteva sute de mii de ferme care beneficiază de plăți directe în România. Deci, din câteva sute de mii de beneficiari, cam 300 ar urma să fie afectaţi.
D.T.: Da, dar cei 300 sunt şi cei mai bogaţi, probabil, dintre fermieri.
D.C.: Nu ştiu dacă sunt bogaţi, oricum sunt cei care lucrează suprafeţele cele mai mari, da.
D.T.: E ceva ce nu înţeleg din aceste poziţionări. Am văzut că oficialii români au o poziţie critică, să-i spunem. Vă spun: astfel de propuneri fărâmiţează şi mai mult proprietatea în România. Dar…
D.C.: Nu cred că ar trebui ca astfel de măsuri să fărâmiţeze proprietatea. În primul rând, că nu-i neapărat vorba de proprietate, ci multe din aceste suprafeţe sunt lucrate în arendă. Dar acum eu cred că un fermier care îşi ia 5.000 de hectare, dacă şi-a luat 5.000 de hectare doar făcându-şi calculul că va câştiga din subvenţie nu ştiu câte sute de mii de euro, nu ştiu dacă e un calcul economic eficient pentru o agricultură eficientă care să se facă în România. Și cum vă spuneam, toate aceste ferme, chiar dacă rămân mari şi nu vor mai primi subvenţii directe nelimitate, pot să primească sprijin financiar cum au făcut-o şi până acum, pentru modernizarea fermei respective.
Deci, eu cred că un om de afaceri, pentru că aici nu mai vorbim de un fermier, vorbim de un om de afaceri care investeşte nişte bani şi îşi angajează echipa care gestionează ferma respectivă – îşi face nişte calcule, sigur şi pornind de la subvenţii, dar nu putem să rentabilizăm o investiţie din asta pe câteva mii de hectare sau zeci de mii de hectare doar prin subvenţii. Pentru că, dacă facem treaba asta, eu vă garantez că, în următoarea perioadă bugetară, bugetul Politicii Agricole Comune va fi redus cel puţin cu suma asta care e considerată ca fiind neutilizată eficient. Pentru că de asta am şi aplicat măsura acum. Dacă nu aplicăm noi măsură asta de redistribuire de la fermele mari sau foarte mari, de la o anumită dimensiune în sus, spre măsuri de investiţii, de modernizare, de inovare, de care pot să beneficieze şi fermele mari, vom fi judecaţi că folosim ineficient banii din Politica Agricolă Comună şi că deci banii trebuie să se ducă în altă parte.
D.T.: Britanicii spun deja că asta e măsură ineficientă, să încurajezi fermele mici, pentru că avem o criză alimentară cu creşterea preţului la produse şi firesc e să încurajezi marii producători. Mai zic şi că toată încurajarea sistemului eco iarăşi e o poveste şi că nu ar trebui să se întâmple aşa.
D.C.: Marea Britanie e unul dintre cele 27 de state membre. Chiar dacă e unul dintre cele importante, cred că trebuie ascultate şi restul şi nu putem face o politică agricolă care să convină numai unui stat membru. Fermele mici sunt o realitate în Uniunea Europeană, într-o mare parte din Uniunea Europeană, şi faptul că subvenţionăm fermele mici nu înseamnă că le încurajăm să rămână mici. De altfel, dacă vă uitaţi la sistemul pe care l-am propus, susţinem fermele mici pentru ca ele să înceapă să devină competitive. Dar sunt regiuni în Uniunea Europeană unde nu poţi să ai ferme de sute sau de mii de hectare sau de zeci de mii de hectare, pentru că aşa e configuraţia naturală.
Și cred că nu numai fermele mari pot fi performante. Aşa cum nu toate fermele performante sunt ferme mari. Cred că, în funcţie de tipul de producţie, de structura producţiei, de zona de producţie, putem să avem diferite categorii. Dar, încă o dată, Politica Agricolă Comună nu exclude fermele mari. Pentru că o fermă mare are nevoie şi ea de investiţii pentru modernizare, are nevoie, ca să fie performantă, de a introduce rezultatele din cercetare în practică şi poate că are mijloacele chiar mai mult decât o fermă mică sau mijlocie. Toate lucrurile astea vor fi finanţate în Politica Agricolă Comună.
D.T.: Am văzut două tipuri de comentarii, două mari reproşuri, în presa britanică. Unu: vi se reproşează…
D.C.: Dar spuneţi şi de presa poloneză, spaniolă, italiană, belgiană, germană…
D.T.: Păi o să vi se spună: ăştia sunt marii beneficiari, Germania, Olanda.
D.C.: Nu sunt mari, sunt beneficiari. Nu sunt toţi mari beneficiari. Dar, uitaţi-vă, şi Marea Britanie e un beneficiar al Politicii Agricole Comune şi va fi în creştere, dar în Marea Britanie de multe ori e o problemă ideologică vizavi de Politica Agricolă Comună. Și eu nu zic că nu trebuie ţinut cont şi de ce zice Marea Britanie, dar haideţi să nu judecăm o politică şi o propunere legislativă doar din prisma poziţiei unui stat membru.
D.T.: Deci, ultima observaţie din presa britanică. Vi se spune că, de fapt, propunerile elaborate de comisarul pentru agricultură, citez din Guardian, par a fi potrivite pentru propria lui ţară, România, unde dimensiunea fermei medii este de trei hectare, comparativ cu peste 80 în Marea Britanie, şi chiar mai mult în Franța şi Germania – ăsta e un tip de reproş, că ţineţi, cum ar veni, cu ţara de origine. Și al doilea tip de reproş: că faceţi jocurile Franței. Ăsta este recurent.
D.C.: Chestia asta cu jocurile Franței deja m-a plictisit şi dacă nu mai găsesc o altă critică înseamnă că s-a cam epuizat tolba cu critici. Deci, chiar nu mă mai interesează. Pentru un privitor obiectiv, e suficient să vadă ansamblul propunerilor pe care le-am făcut şi să judece pe ansamblul propunerilor, nu doar pe o măsură sau pe alta. Propunerile pe care le-am făcut ţin cont de întreaga diversitate a agricultorilor din Uniunea Europeană. Pentru că găsim măsuri care nu au fost până acum şi nici un comisar până acum nu le-a propus sau nici măcar britanicii nu au avut ideea asta, să vină cu o legătură mai puternică a producţiei agricole de cercetare şi de inovare. Și asta nu vizează o ţară aparte, ci vizează întreaga agricultură din Uniunea Europeană.
Problema cu fermele mici şi fermele mijlocii e în multe state membre, inclusiv în vechi state membre din Uniunea Europeană. Deci nu e numai pentru un stat membru sau altul. Și nu-i nici o surpriză: eu am spus-o de la început, încă de când am fost audiat în Parlamentul European şi am fost votat în unanimitate pentru asta, că viitoarea Politică Agricolă Comună trebuie să răspundă întregii diversităţi a agriculturii din Uniunea Europeană, nu doar dintr-un stat membru sau altul. Restul comentariilor eu îi las să le facă. Pe mine mă interesează ca proiectul respectiv să fie în mod obiectiv evaluat, criticat, amendat, îmbunătăţit şi pe urmă adoptat la sfârşit.
D.T.: Trecem acum la proiect şi la propunerile concrete pe fermierii mici. Am văzut dintr-un draft de propuneri că pe această schemă, de pildă, pe finanţarea micului producător, aceştia pot primi între 500 şi 1.000 de euro, într-o procedură mult mai simplificată decât până acum. Dar vreau să vă întreb foarte simplu, astfel ca fermierii din România să înţeleagă, pentru că în România vorbim de gospodării mici, cu câteva hectare de teren. Gospodarul are în curte câteva oi, câteva vaci, cam asta e gospodăria în România. Acesta are acces la finanţare pe noile propuneri? Acest tip de gospodărie individuală poate fi încadrat la capitolul fermier cu acces la subvenţie?
D.C.: Sigur, trebuie să fie o limită minimă. Dacă ai un colţ de grădină de 20 de ari şi atât, nu poţi să fii considerat fermier nici în momentul de faţă. Astfel de deţinători de terenuri nu sunt incluşi în sistemul de plată actual. Această schemă se adresează fermelor mici care sunt deja în sistemul de plată, de subvenţie, la Agenţia de Plăți, care iau câteva zeci sau sute de euro pe an pentru că au, cum spuneţi dumneavoastră, o suprafaţă mai mică şi pentru această categorie de fermier, care la nivelul Uniunii Europene şi nu numai în România reprezintă 33% din totalul beneficiarilor de plăți directe din Uniunea Europeană, chiar dacă ocupă doar 3% din suprafaţa agricolă.
D.T.: Aşadar, estimativ, cam care e numărul de fermieri din România care ar putea aplica la noua schemă de finanţare?
D.C.: Nu ştiu, va trebui să facă Ministerul Agriculturii un calcul, deoarece  Comisia Europeană propune această schemă, cu două criterii pe baza cărora statele membre, deci Ministerul Agriculturii, poate să îşi facă un calcul şi să evalueze exact ce ferme intră în această categorie. Începând cu 2014, Ministerul Agriculturii va urma să stabilească numărul de ferme pe baza acestui regulament.
D.T.: Tot în draftul de propuneri spuneţi că costul total al acestei scheme nu poate depăşi 10% din bugetul alocat plăţilor directe pentru statul în cauză. Deci, ce înseamnă asta? Că e un număr limitat de fermieri care are acces şi în funcţie de finanţarea disponibilă?
D.C.: Nu, că plata e limitată. Deci ea este între 500 şi 1.000 de euro, dar suma respectivă nu va putea să reprezinte mai mult de 10% din alocarea bugetară totală a României pentru plăţile directe. Deci se stabileşte în prima fază care sunt condiţiile pe care o fermă trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată fermă mică, se calculează care este numărul de beneficiari total pe această schemă şi care, toţi, vor avea o plată fixă, indiferent de dimensiunea fermei, atâta timp cât este fermă mică, se ia până la 10% din bugetul total alocat plăţilor directe şi se împarte bugetul respectiv la numărul de ferme, şi se stabileşte suma pe fermă care poate să fie acordată. Dar, cum spuneam, această sumă nu poate să fie mai mică de 500 de euro. Dacă, în unele state membre, pentru a asigura minimum 500 de euro, e nevoie de mai mult de 10% din alocarea bugetară totală pentru plăţile directe, probabil că vom da posibilitatea să se depăşească acest 10%.
D.T.: Tot o chestiune tehnică. Mai spuneaţi că, pentru a nu defavoriza fermele care creează locuri de muncă, acestea pot să scadă costurile cu salariile din anul anterior, înainte de a calcula suma plăţilor directe supusă regulilor plafonării. Adică?
D.C.: Pentru fermele mari sau foarte mari cărora li se aplică plafonul, pentru 70% din subvenţia pe care se aplică plafonul – pentru că pentru 30% care e legat de bunele practici agricole nu se aplică plafonul, 30% merge pe toată suprafaţa – pentru cele 70%, dacă sunt ferme care creează locuri de muncă, deci au muncitori în fermă, la plafonul de 300.000 de euro vor putea să adauge şi costurile salariale respective şi atunci plafonul aplicat pentru ele va fi mai sus proporţional cu numărul de salariaţi pe care îl au.
D.T.: Și mai era ceva interesant. Spuneaţi că viitoarea Politică Agricolă Comună propune 2014 ca an de referinţă pentru terenurile eligibile. Dar, în legătură cu beneficiarii de plăți directe – în 2011, pentru a evita speculaţiile în legătură cu terenuri agricole. Explicaţi un pic.
D.C.: Un fermier care este deja agricultor şi care este în schema de plată actuală are o suprafaţă X pe baza căreia i s-a calculat subvenţia de referinţă – nu e cazul în România pentru că aici încă se dă pe hectar, dar în alte state membre el are o subvenţie fixă pe fermă care s-a calculat în 2003-2004. Între timp, suprafaţa lui a evoluat şi poate să mai evolueze în anii următori, pentru că acum vom da posibilitatea statelor membre să includă în suprafaţa totală cu drept de plată şi alte suprafeţe care nu au fost incluse până acum.
Deci, ca să fim oneşti cu fermierii respectivi şi să le luăm în calcul întreaga suprafaţă la care ei au drept de plată, pe care o lucrează în momentul 2014, dăm această posibilitate să se ia referinţă 2014. Dar pentru a evita situaţii de speculaţii, unde un individ devine fermier între timp, în 2012-2013, numai pentru că a auzit el că se vor da nişte subvenţii în plus începând cu 2014 şi îşi ia o suprafaţă pe care o declară în 2014 şi el se declară ca fermier în 2014, chiar dacă înainte nu lucra, nu avea drept de plată – pentru a evita astfel de speculaţii am făcut această diferenţiere.
D.T.: O ultimă chestiune, domnule comisar. România a raportat o creştere a absorbţiei fondurilor europene de la 3% la 3,7%. E mult, e puţin?
D.C.: Vă referiţi la fondurile structurale în general. Sigur că nu e mult faţă de suma totală pe care trebuie să o absoarbă. Dar, după cum ştiţi, începând din vară, nu s-au mai făcut rambursări, chiar dacă în România proiectele au continuat. Nu s-au mai făcut rambursări de la Comisia Europeană pentru că România a trebuit să treacă prin furcile caudine proiectele, dispozitivul administrativ de control, de verificare a proiectelor, să verifice proiectele pe teren, şi a făcut un plan de acţiuni în acest sens. Comisia urmează să analizeze rezultatele acestui plan de acţiuni şi, după ce va începe să ramburseze din nou facturi care au fost deja plătite, probabil că gradul de absorbţie va crește, luând în considerare şi ceea ce s-a plătit în această perioadă, dar nu a fost încă rambursat de comisie.
D.T.: Deci, pe scurt, România a făcut ce trebuia, este eficient noul Minister al Afacerilor Europene, se simte o îmbunătăţire în procedura de absorbţie sau nu?
D.C.: Cred că este încă prea devreme să judecăm eficiența unui minister care a fost înfiinţat de câteva săptămâni. Faptul că s-a înfiinţat ministerul şi că domnul ministru Orban şi-a preluat atribuţiile într-un mod foarte practic, concret, cu măsuri pe care le-a propus în guvern vreau să vă spun că este un semnal foarte încurajator pentru Comisia Europeană. Important este ca toate aceste măsuri să se traducă prin rezultatul final: absorbţia fondurilor, pentru că ăsta e interesul României, nu cum e văzută sau nu e văzută România la Bruxelles. România va fi văzută la Bruxelles în funcţie de rezultatul concret final şi cred că ăsta în primul rând este interesul României. Și eu sper ca acolo să se traducă rezultatele creării acestui minister.