17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFondul Proprietatea, Golgota oamenilor de rând

Fondul Proprietatea, Golgota oamenilor de rând

Mii de doljeni cărora statul nu le-a restituit proprietăţile confiscate abuziv de către comunişti aşteaptă să primească despăgubiri băneşti sau acţiuni la Fondul Proprietatea

În Dolj există mii de oameni care au primit sau aşteaptă să primească despăgubiri sau acţiuni la Fondul Proprietatea, în contul imobilelor şi terenurilor confiscate abuziv în perioada comunistă. Mulţi dintre cei care au făcut cereri în urmă cu 10-11 ani, pe Legea nr. 10/2001, nici până acum nu au intrat în posesia despăgubirilor, fie ele băneşti sau sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea (FP). La solicitarea GdS, Prefectura Dolj a precizat că în judeţ există 4.604 „notificări soluţionate prin restituirea în echivalent (acţiuni, titluri, despăgubiri băneşti)“. Dintre acestea, cele mai multe sunt în Craiova, 4.163 de proprietăţi, potrivit datelor de la Prefectura Dolj. În acelaşi timp, nu toţi aceşti oameni au şi primit banii sau titlurile promise. Mulţi nici nu au cerut despăgubirile conform legii. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) are din Dolj 2.925 de dosare pe Legea nr. 10/2001, provenind de la tot atâţia foşti proprietari sau de la moştenitorii lor.

Ce spun beneficiarii Legii nr. 10

Procedurile de acordare a despăgubirilor au fost stufoase, iar oamenii şi-au pierdut răbdarea. Alina V., din Craiova, povesteşte prin ce a trecut până acum: „Am început cu solicitările după apariţia Legii nr. 10. După ce am făcut hârtii şi adrese ani de zile, după expertize şi evaluări, după ce le-am arătat că avem dreptate, în sfârşit ni s-a acceptat dosarul, dar despăgubirile nu le-am primit nici acum. După ce dosarul a ajuns la Bucureşti, ni s-a spus că mai avem de aşteptat aproximativ trei ani. În septembrie se împlinesc doi ani, aşa că mai avem mult… Nu se ştie până când. Suntem la limita răbdării. Sunt mulţi în situaţia noastră“.

Cum explică ANRP întârzierile

Miile de dosare care aşteaptă banii sau acţiunile la FP vor mai aştepta şi de acum înainte, pentru că statul nu dă semne că s-ar grăbi în vreun fel. ANRP a precizat pentru GdS doar că titlurile de conversie se emit într-o ordine. „Menţionăm faptul că titlurile de conversie (certificate emise de ANRP) se emit la date succesive în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, cereri însoţite de toate documentele necesare, pe măsura procesării dosarelor şi finalizării activităţii de verificare, din punct de vedere juridic şi economic, a documentelor depuse la dosar (în sensul respectării cerinţelor legale)“, susţin reprezentanţii instituţiei citate. 

Momentan, se dau doar acţiuni la FP

Prin intrarea în vigoare a OUG nr. 62/2010, în iunie 2010, guvernul a suspendat emiterea titlurilor de plată pentru acordarea despăgubirilor în numerar pe o perioadă de doi ani. „Facem precizarea că valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se poate realiza doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care persoana îndreptăţită a formulat opţiune. Suspendarea nu îngrădeşte dreptul persoanelor de a formula o cerere de opţiune pentru despăgubiri în numerar, în limita a 500.000 de lei, cu respectarea termenelor şi limitărilor prevăzute de art. 3 lit.h al Legii nr. 247/2005, Titlul VII, modificat prin OUG nr. 81/2007“, informează reprezentanţii ANRP. Instituţia a făcut o serie de precizări, la solicitarea GdS.

Valoarea titlurilor de despăgubire, apropiată de piaţă

ANRP a făcut o serie de precizări referitoare la despăgubiri. Oamenii pot primi „un titlu de plată (…) şi/sau titlu de conversie“ în acţiuni. Vrând-nevrând, oamenii simpli se trezesc acţionari la FP şi pot urmări cotaţiile emitentului la Bursa de Valori Bucureşti. Transformarea titlurilor pe care le deţin oamenii în acţiuni la FP se face la o valoare apropiată de cotaţiile Fondului pe Bursă. „Din informaţiile oficiale ale ANRP, ultimele titluri s-au convertit la valoarea de 0,5289 lei pe acţiune, ceea ce este foarte aproape de valoarea de piaţă a acţiunilor Fondului Proprietatea, care acum (ieri – n.r.) este de 0,496 lei pe acţiune“, a spus George Daniel Popa, broker la Interdealer Capital Invest. Mulţi dintre oamenii care au aşteptat ani buni să fie despăgubiţi pe Legea nr. 10/2001 şi acum au optat pentru acţiuni la Fondul Proprietatea au tendinţa să le vândă doar dacă au nevoie urgentă de bani. Restul aşteaptă să vadă evoluţia cotaţiilor. Dar Bursa este imprevizibilă: acţiunile pot creşte sau pot scădea. Specialiştii de pe piaţa de capital estimează o creştere a cotaţiilor FP în timp. „Cei care au optat pentru acţiuni pot să le mai păstreze, dacă nu au nevoie urgentă de bani. Sunt şanse mari ca acţiunile FP să crească, pe termen lung, dacă nu se va ivi o nouă criză la nivel mondial“, a precizat brokerul George Daniel Popa.

Cine mai are dreptul la despăgubiri

Doar foştii proprietari de imobile, respectiv moştenitorii acestora, care au depus cereri la timp şi ale căror dosare au fost avizate de prefectură şi aprobate la Bucureşti de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se vor aştepta la despăgubiri. „Precizăm faptul că numai persoanele cărora li s-a emis deja decizia Comisiei Centrale reprezentând titlul de despăgubire se pot prezenta la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru realizarea opţiunii, în conformitate cu prevederile art. 18 indice 1-9 din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, cu modificările ulterioare“, se arată în răspunsul ANRP.

Există şi cereri respinse

Potrivit datelor de la Prefectura Dolj, nu toţi cei care au cerut despăgubiri pe Legea nr. 10 au şi primit dreptul de a fi despăgubiţi. La nivelul Doljului au fost respinse 1.441 de notificări, informează prefectura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII