10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum scapă datornicii de popririle Fiscului

Cum scapă datornicii de popririle Fiscului

Firmele cărora le blochează conturile cei de la Finanţe îşi deschid rapid alte conturi la alte bănci, prin care fac operaţiuni urgente, şi lasă Fiscul „cu ochii în soare“

Finanţele nu mai au aceeaşi vervă în blocarea conturilor datornicilor, din cauză că metoda aceasta de executare silită, deşi este cea mai răspândită, nu mai dă rezultatele scontate. Cu toate că popririle pe conturile firmelor datornice sunt destul de multe în fiecare lună, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj nu mai încasează la fel ca în anii anteriori după instituirea acestei proceduri. Companiile îşi plimbă banii prin alte conturi, la alte instituţii de credit, chiar pe sub nasul DGFP Dolj. În ciuda cifrelor evidente care arată încasări slabe din popriri, Fiscul consideră că aceasta este cea mai eficientă măsură de executare. Potrivit directorului executiv al DGFP, Mihai Antonescu, în luna iunie a acestui an ar fi dat rezultatele scontate popririle pe conturi. Doar că din 6.292 de popriri înfiinţate pe conturile datornicilor, în sumă de 37,7 milioane de lei, au fost încasate 4.100 de popriri. Dar suma efectiv încasată de Fisc este de 8,6 milioane de lei, adică doar 23% din suma totală poprită. „Ponderea sumelor din executări silite în totalul încasărilor este de 16,56%, iar în sumă absolută înseamnă 22,8 milioane de lei“, a spus Antonescu.

Popririle de la terţi, tot mai dese

Introdusă recent în legislaţia fiscală, metoda terţului poprit câştigă teren. Ce presupune acest lucru? După ce Fiscul „seacă“ toate conturile unei firme cu datorii la stat şi nu mai are de unde să recupereze impozitele datorate statului, se îndreaptă împotriva clienţilor acelui datornic (adică terţi), care au de dat bani chiar firmei datoare la stat. Datele de la DGFP Dolj arată că în ultima lună încheiată s-au înfiinţat 3.127 de popriri la terţi, în sumă de 8,6 milioane de lei, dar s-au încasat doar 207 popriri, reprezentând 1,2 milioane de lei, adică doar 14% din suma totală ce trebuia executată silit de Fisc. Mihai Antonescu recunoaşte că nici măcar „terţii“, clienţii datornicilor, nu mai au bani în conturi: „Au existat mai multe cazuri în care nici terţii nu au bani să plătească sumele poprite, pentru că nu au bani nici pentru ei. Au şi ei de recuperat creanţe de la alţi clienţi. Şi tot aşa se propagă în lanţ… Totuşi, este o modalitate tot mai des folosită de noi, pentru că am încasat sume importante şi prin această metodă“. Directorul adjunct al Fiscului susţine că, potrivit Codului de Procedură Fiscală, „terţul“ trebuie să confirme poprirea în termen de cinci zile de la transmitere, „în caz contrar, aceasta se înfiinţează în mod tacit şi se virează sumele respective către Fisc“.

Firmele fentează Fiscul

Când Fiscul blochează contul unei firme, sunt poprite sumele prezente şi viitoare. Cu alte cuvinte, tot ce intră în cont revine prioritar bugetului consolidat al statului, până când se sting toate debitele firmei respective către Finanţe. Datornicii au găsit metode să fenteze procedurile Fiscului de blocare a conturilor lor sau ale terţilor. Metodele sunt vechi, cunoscute de agenţii economici, dar au devenit mai des folosite în perioada crizei. Surse din lumea afacerilor au declarat, pentru GdS, că acolo unde Fiscul blochează conturile unei firme, „tranzacţiile mici între partenerii de afaceri nu se mai fac prin conturi, ci cu bani gheaţă“. Unde este vorba de sume mari, de sute de mii de lei, firmele îşi deschid conturi noi la alte bănci, prin care derulează operaţiuni de urgenţă, încasându-şi banii de la clienţi şi lăsând Fiscul „cu ochii în soare“. „Până când află Fiscul că firma şi-a deschis un alt cont prin care face operaţiuni, până când se întocmeşte o altă somaţie de plată şi până când se blochează noul cont, deja trece aproape o lună, iar firma a efectuat tranzacţiile de care avea nevoie“, a explicat un analist economic din Craiova. Acesta a mai afirmat că acelaşi procedeu se regăseşte şi în cazul terţilor pe care îi execută Fiscul: „Şi clienţii firmelor datornice, adică terţii, procedează la fel. Ei migrează către altă bancă pentru efectuarea unor plăţi rapide“. Un om de afaceri craiovean a confirmat practica firmelor locale, când vine vorba de blocarea conturilor sau de terţ poprit pentru creanţe fiscale: „Firmele îşi deschid conturi la alte bănci, iar băncile respective sunt obligate să informeze Fiscul în interval de 30 de zile de la deschiderea contului. Or, în acest interval, există suficient timp pentru ca firma în cauză să efectueze tranzacţii“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII