20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriElectroputere, în drum spre Arabia Saudită

Electroputere, în drum spre Arabia Saudită

Arabii vor avea transformatoare de mare putere pe care va scrie „Made in Craiova“, pentru că Electroputere ar urma să fie subcontractant din 2011 pentru grupul Al Arrab Contracting Company, care va construi o linie de cale ferată de mare viteză, instalaţii de desalinizare a apei şi diverse centrale în Arabia Saudită. Compania craioveană este în faza de calificare pentru arabi.

Cândva gigantul industriei craiovene, Electroputere încearcă să redevină un actor principal, din punct de vedere economic, pe harta industrială a urbei. Cu datorii imense către ANAF, cu tehnologii depăşite şi pe o piaţă afectată de criză, Electroputere se străduieşte să se menţină pe linia de plutire. Compania se dezvoltă pe pieţele străine, în Grecia, în Nordul Africii şi în Orientul Apropiat, aceasta fiind piaţa cea mai importantă de desfacere a transformatoarelor de mare putere, dar şi a motoarelor produse la Craiova. Oarecum ajutată de grupul Al Arrab Contracting Company (ACC) – care este acţionarul majoritar la firma craioveană – Electroputere ar putea ajunge anul viitor cu afaceri pe piaţa din Arabia Saudită, unde Al Arrab este antreprenor general al unor lucrări importante. „Intrăm la anul în Arabia Saudită, prin intermediul grupului Al Arrab, care este contractantul principal, la proiecte de infrastructură, cum ar fi: cale ferată de mare viteză, instalaţii de desalinizare şi centrale. Vom produce transformatoare şi motoare pentru Arabia Saudită. Din punctul nostru de vedere, noi vedem Electroputere ca pe un business care să ajungă la o cifră de afaceri de 150 de milioane de euro pe an în cinci ani de acum încolo, cu toate cele cinci divizii ale companiei“, a spus directorul Electroputere, Adrian Dumitriu. El a arătat că Electroputere este în faza de calificare pentru piaţa din Arabia Saudită, urmând ca acest contract să aducă în vistieria companiei craiovene 10-15 milioane de euro anual. În cazul în care se califică pentru piaţa din Arabia Saudită, Electroputere va furniza clientului final din acea ţară atât service, cât şi monitorizarea instalaţiilor pe care sunt amplasate transformatoarele şi/sau motoarele fabricate la Craiova.
Grupul ACC a devenit acţionar majoritar la Electroputere în 2007. Compania constructoare este antreprenor general în Arabia Saudită la mai multe proiecte de infrastructură, unde o parte dintre lucrări presupun produse sigure, fabricate de un furnizor calificat. Astfel că arabii testează Electroputere pentru a vedea dacă face faţă cerinţelor unei astfel de solicitări. Şi se pare că se va descurca.

Datorii de 36
de milioane de euro

În prezent, după multe procese de restructurare, în Electroputere mai lucrează 1.750 de oameni. Firma a încheiat anul 2009 cu o cifră de afaceri de 66 de milioane de euro, dar şi cu datorii imense către bugetul consolidat al statului, datorii istorice care cu tot cu penalităţi au ajuns acum la circa 36 de milioane de euro. Situaţia financiară a companiei şi datoriile mari către ANAF au determinat compania să aibă pe primele nouă luni din 2010 doar o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, iar „Electro“ a trebuit să plătească la stat 11 milioane de euro, reprezentând arierate şi penalităţi acumulate de-a lungul timpului. Situaţia financiară a companiei se va îmbunătăţi, spune managerul Electroputere, până la sfârşitul anului. După reorganizare, în Electroputere mai există cinci divizii sau secţii de producţie: Fabrica de Transformatoare – cea mai importantă, Fabrica de Motoare Electrice, Divizia de Aparataj, Divizia de Locomotive şi Secţia de componente şi construcţii metalice, nou-înfiinţată. Anul trecut s-a desfiinţat Turnătoria.

„Electro“ ţine pasul cu tehnologia
Utilajele depăşite moral de la Electroputere nu sunt o piedică pentru companie. De când s-a schimbat conducerea, uzina se străduieşte să ţină pasul cu tehnologia, astfel că inginerii de la „Electro“ sunt şcoliţi prin diverse locuri din lume, pentru a se pune la punct cu noile apariţii în domeniu. „Inginerii noştri sunt specializaţi în Spania pentru a studia noi tehnologii apărute pe piaţa de profil“, a spus directorul Adrian Dumitriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII