16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDobânzile la creditele în valută pot să crească

Dobânzile la creditele în valută pot să crească


Indicii de referinţă pentru euro şi franci elveţieni au început să crească din nou în august 2010, temperându-se uşor în septembrie. De acum înainte, oricine are credit cu dobândă variabilă trebuie să stea cu ochii pe indici. Dacă ei cresc, atunci va creşte şi dobânda. Dacă ei scad, atunci trebuie ca banca să scadă şi ratele. La astfel de împrumuturi se adaugă şi riscul valutar, astfel că rata poate urca dacă se depreciază leul în raport cu euro, dolarul sau francul elveţian. 

Toată lumea dă fuga la instituţiile de credit, să îşi modifice contractele de împrumut. Oamenii cer actele adiţionale la contractul de credit, iar dacă nu sunt mulţumiţi de modificările aduse de bancă pot să refuze în scris acceptarea documentului şi să aştepte ca banca să le modifice ceea ce nu este în concordanţă cu OUG nr. 50/2010. Nu toţi consumatorii de credite se pricep la calculul dobânzii, la armonizarea contractelor de împrumut cu legislaţia. Mulţi nu cunosc nici ce înseamnă indicii ROBOR/EURIBOR sau LIBOR după care li se vor calcula de acum încolo ratele, dacă au credite cu dobândă variabilă. GdS încearcă să explice ce înseamnă aceşti indici şi care este evoluţia lor de moment. De asemenea, explicăm cum vor fi afectaţi cei care au acceptat ca banca să le mărească marja fixă din contract şi să le totalizeze toate comisioanele sub două-trei denumiri acceptate de noua legislaţie.

Cum puteţi anticipa cuantumul viitoarelor rate

După ce lucrurile se liniştesc, iar OUG nr. 50/2010 intră pe făgaşul normal, toţi clienţii care au credite cu dobândă variabilă trebuie să fie atenţi la evoluţia indicilor ROBOR/EURIBOR/LIBOR. Fie că au studii superioare sau sunt simpli muncitori, românii cu credite a căror dobândă este variabilă trebuie să stea cu ochii pe indici. Uşor de zis, greu de realizat. Când aceşti indici cresc, oamenilor le va creşte şi dobânda, când ei scad, trebuie să li se diminueze şi lor dobânda, la termenele stabilite prin contract (1, 3, 6 sau 12 luni). Ei se stabilesc în funcţie de piaţă şi sunt valabili pentru toate băncile şi instituţiile financiare nebancare care oferă credite cu dobândă variabilă. Dacă urmăriţi evoluţia indicilor pe care îi aveţi în contractul de credit (ROBOR sau EURIBOR ori LIBOR) aproape de scadenţa lor (1, 3, 6 sau 12 luni), atunci puteţi şti din timp ce rată aveţi de plătit la bancă. De acum înainte, orice credit nou-contractat trebuie să conţină în formula de calcul a dobânzii variabile unul dintre aceşti indici, în funcţie de moneda în care oamenii iau împrumutul. Nici un specialist bancar nu poate spune cum vor fi aceşti indici peste un an sau doi ori pe termen lung. Asemenea chestiuni sunt regate de piaţa şi nu se pot face previziuni. Putem şti doar că, dacă un indice se apropie de zero, el nu mai poate decât să se menţină la acel nivel sau să crească. De scăzut nu mai poate fi vorba.

Băncile urcă marja fixă, clienţii plătesc mai mult

Cine a acceptat ca, prin actul adiţional la contract aferent modificărilor OUG nr. 50/2010, banca să urce marja fixă din contract, se poate aştepta la creşteri ale dobânzii mai rapid decât aceia care nu au acceptat ca banca să le modifice marja fixă. De exemplu, cine avea până acum la un credit în euro o dobândă variabilă de 7%, plus o marjă de 5% (deci o dobândă variabilă de 12%), acum ar trebui să aibă EURIBOR la 3 luni (0,829%), plus aceeaşi marjă fixă de 5%, deci dobânda lui totală ar fi 5,829%. Puţin probabil ca în practică să existe această situaţie. Cele mai multe bănci au crescut marja fixă. În cazul nostru, debitorul va avea o dobândă compusă din EURIBOR la 3 luni (0,829%), plus marja de 11,17%, astfel încât dobânda lui să fie tot de 12%. Până acum, rata de plată a clientului se modifica de câte ori banca îşi modifica dobânda. Acum, dobânda va creşte sau va scădea în funcţie de piaţă, adică de evoluţia indicelui EURIBOR3M (adică la trei luni). Nu trebuie să fii specialist bancar ca să ştii că un indice de referinţă care nu este nici măcar la un punct procentual poate să scadă foarte uşor, dar poate să crescă mult mai mult. În ianuarie 2009, EURIBOR ajungea la 2,991%, şi a trecut doar un an şi nouă luni de atunci. În ianuarie 2010, el se situase la un nivel de 0,707%, fiind considerat un nivel destul de bun pentru cei împrumutaţi.

Indicii au crescut

În ultimul an, însă, aceşti indici au urcat încet, încet. Dacă se menţine tendinţa de creştere, atunci şi dobânzile românilor vor fi mai mari decât acum. ROBOR – indicele de referinţă pentru creditele în lei – este singurul care a scăzut în ultima perioadă. Dar EURIBOR (pentru creditele în euro) a crescut în decurs de un an, cu un vârf în luna august, când a ajuns la 0,903%. La fel a crescut şi indicele LIBOR (pentru dolari şi franci elveţieni). În septembrie, cei doi indici au scăzut uşor, dar tot sunt mai mari decât înainte. EURIBOR este luna aceasta 0,829%, deci încă este mai mare decât la începutul anului. Pentru oamenii cu credite în valută, această creştere se transpune în rate uşor mai mari. Cine are rate mici de plată nu simte creşterea decât dacă EURIBOR va sări de 1-2%. Cine a ales EURIBOR la o lună este şi mai dezavantajat, pentru că rata lui poate varia chiar şi de la o lună la alta. Şi LIBOR la o lună (pentru dolari şi franci elveţieni) a avut uşoare creşteri anul acesta.

Dobânzile la lei pot să scadă

Singurul indice de pe piaţă care a scăzut este ROBOR (pentru lei), care se poate găsi pe site-ul Băncii Naţionale a României. De exemplu, în iulie, ROBOR la 3 luni era 7,08%, în august a scăzut la 6,92%, iar luna aceasta a mai scăzut puţin, la 6,75%. Cine are credite cu dobândă variabilă şi are rate în lei, care trebuie să se modifice în septembrie (adică la trei luni), se poate aştepta la o uşoară scădere a ratei în această lună. Anul trecut, pe vremea aceasta, ROBOR la trei luni era 9,47%, deci a scăzut destul de mult. Cei interesaţi pot urmări evoluţia ROBOR pe site-ul Băncii Naţionale a României, la link-ul http://www.bnr.ro/Info-financiar-5371.aspx. ROBOR este rata dobânzii la depozitele plasate, iar pe site-ul BNR se pot găsi şi regulile de stabilire a cotaţiilor acestui indice.

Fericiţi cei cu rate fixe!

Consumatorii de credite care şi-au stabilit rate lunare fixe pot să doarmă liniştiţi pe toată durata contractului de credit. Banca nu are voie să le modifice ratele decât dacă legislaţia impune acest lucru. Ei pot fi dezavantajaţi în timp, în cazul în care indicii de referinţă vor scădea peste câţiva ani, astfel că şi ratele celor cu dobândă variabilă vor scădea. În acest timp, oamenii care plătesc rate fixe vor rămâne cu ele la nivelul de acum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII