Care ar fi avantajele şi dezavantajele impozitării progresive a veniturilor mari ale persoanelor fizice şi care sunt limitele impozitului forfetar comparativ cu cota unică, pentru persoanele juridice – acestea sunt temele care preocupă firmele private şi pe angajaţii lor. GdS, împreună cu specialiştii în fiscalitate, a realizat o analiză a impozitării prezente şi viitoare. În orice situaţie, statul câştigă, iar firmele pierd.
Discuţiile legate de posibile schimbări ale sistemului de impozitare, care au „transpirat“ în mass-media în ultima săptămână, sunt principala preocupare a mediului de afaceri. „Oare ce se mai schimbă din punct de vedere fiscal?“, par să se întrebe afaceriştii, după ce s-au trezit că, în trei zile, taxa pe valoarea adăugată (TVA) a urcat de la 19% la 24% şi le-a creat probleme în fluxurile comerciale. Guvernanţii discută fie de eliminarea cotei unice de impozitare de 16%, fie să introducă impozitul forfetar şi să scoată impozitul minim actual, fie într-un domeniu de activitate să fie un sistem de impozitare, iar în alte domenii, alt sistem, încât firmele private nu mai ştiu la ce să se aştepte. GdS şi-a propus să vadă asemănările şi deosebirile dintre sistemele de impozitare.
Cel mai… „forfetar“
Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a vorbit recent despre posibilitatea introducerii impozitului forfetar, în special în domeniul serviciilor, adică un impozit pe cote. La nivel local, finanţiştii spun diferenţele între impozitul minim şi cel forfetar. La ora actuală, firmele plătesc fie impozitul minim, fie cota de 16%, în funcţie de care este mai mare. În plus, sunt obligate să achite un impozit minim (2.200 de lei anual) inclusiv firmele care sunt pe pierdere sau au activitate „zero“ şi nu şi-au suspendat legal activitatea la Registrul Comerţului. „Impozitul forfetar ar urma să fie în sectorul serviciilor. În ce constă acesta: se aplică fie în cotă fixă în funcţie de criteriile care se stabilesc de guvern, fie un procent. Diferenţa între forfetar şi cota unică este aceea că ultima se calculează ca diferenţă între venituri şi cheltuieli, iar firmele sunt tentate să crească cheltuielile sau să nu îşi declare veniturile (pentru a nu plăti un impozit mare – n.r.). Pe când la impozitul forfetar nu mai contează nivelul cheltuielilor şi nici venitul efectiv realizat, ci alte criterii“, a precizat, pentru GdS, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu.
Simplu pentru stat. Dar pentru mediul privat?
El a exemplificat că forfetarul va putea fi ca la veniturile persoanelor fizice taxate la norme de venit: „Ca la un taximetrist care trebuie să plătească «X» lei pe an şi nu mă interesează ce venit face el sau ce cheltuieli înregistrează. El ştie că trebuie să plătească o anumită sumă anual. Aşa va fi şi la firme, în special la cele care prestează servicii“. GdS a intrat în posesia unui document de lucru al guvernului, unde erau propuse activităţile care ar putea intra sub incidenţa impozitului forfetar. Astfel, noul impozit ar putea fi introdus la hoteluri, pensiuni turistice, restaurante, baruri (acestea fiind domenii cu grad ridicat al evaziunii fiscale şi greu de controlat de către stat), firme de catering, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, repararea încălţămintei, a mobilei, a bijuteriilor, vulcanizări, transport urban, spectacole artistice etc. Asemenea activităţi înregistrau pierderi financiare ani de-a rândul.
Cât ar putea plăti restatorii de servicii
Cu acest impozit, firmele evazioniste va trebui să plătească un impozit fix, iar cele corecte vor şti cu exactitate de la început de an ce impozit au de plată şi îşi pot structura bugetele mai bine, dar vor plăti mai mult decât acum. Potrivit proiectului de lucru al guvernului ajuns în mass-media în urmă cu ceva timp, „pentru un bar de la sat cu o suprafaţă de 10 metri pătraţi, proprietarii vor plăti la stat minimum 2.000 de lei, în timp ce impozitul pentru o discotecă de la sat ajunge la 34.200 de lei“, pe când pentru un bar de lux de la oraş impozitul forfetar ar putea fi între 8.900 de lei şi 41.100 de lei, în funcţie de spaţiu, de amplasament etc. Acelaşi impozit forfetar pentru hoteluri ar putea fi stabilit la următoarele valori: proprietarii de hoteluri de o stea, de zece camere, ar putea plăti anual un impozit de 6.130 de lei, în timp ce un hotel de trei stele, cu 20 de camere – 24.520 de lei.
Impozitul minim să fie diferenţiat
Cunoscătorii mediului de afaceri spun că impozitul minim – dacă va rămâne acesta în vigoare – ar trebui diferenţiat pe categorii de firme şi îndreptat împotriva domeniilor de activitate unde se poate face lejer evaziune fiscală. „Acest impozit trebuie aplicat doar în acele domenii predispuse la evaziune fiscală şi întărit cu măsuri ferme de combatere a fenomenului evazionist“, a spus Radu Buziernescu, manager al companiei de consultanţă fiscală şi audit Professional Consulting. Domeniile predispuse la evaziune sunt aceleaşi prezentate atunci când am prezentat impozitul forfetar: hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri şi altele.
De ce este bună cota unică: firmele trebuie să se dezvolte
Specialiştii în fiscalitate militează pentru cota unică, în condiţiile actuale ale României, pe motiv că o creştere a impozitelor firmelor în această perioadă ar fi un dezastru pentru ţară. „Deşi nu sunt adeptul impozitării proporţionale (cota unică – n.r.) consider că în această etapă de (sub)dezvoltare a ţării noastre, coroborată cu criza care parcă nu se mai termină, la noi ar fi o mare greşeală să se renunţe la cota unică de impozitare pentru următorii patru-cinci ani. Deja avem cele mai mari contribuţii sociale din Europa – 44,5%, aproape cel mai mare TVA din Europa – 24%, avem impozite locale foarte mari, accizele sunt deja aproape armonizate la nivel european. Dacă creşte acum cota unică, atunci va creşte automat şi impozitul pe profit, şi impozitul pe dividende şi impozitul pe salarii, iar mediul de afaceri din România va primi lovitura decisivă în plină criză economică“, a declarat, pentru GdS, Radu Buziernescu, managerul Professional Consulting.
Angajaţii cu salarii mari, dezavantajaţi de impozitul progresiv
Încă o chestiune fiscală aflată în discuţie în guvern este introducerea impozitului progresiv pentru persoanele fizice. Adică, cine are salarii mari şi foarte mari să plătească la stat impozite uriaşe, atât ca procent, cât şi ca sumă efectivă. În ţările dezvoltate ale lumii, impozitarea veniturilor persoanelor fizice se face prin cote care cresc progresiv cu venitul obţinut, dar şi salariile lor sunt incomparabile cu cele de la noi. Radu Buziernescu a explicat că aceasta este adevărata „echitate fiscală“ în concepţia lui Adam Smith – „părintele“ economiei politice moderne. Numai că impozitarea progresivă în statele dezvoltate se aplică asupra tuturor veniturilor unei persoane obţinute într-un an fiscal din salarii, dividende, chirii, activităţi independente, jocuri la Bursă, jocuri de noroc şi altele. În acelaşi timp, în statele respective, autoritatea fiscală permite persoanelor fizice să deducă o serie de cheltuieli (pentru care să nu plătească impozit) cum ar fi cele cu asigurările, cu chiriile, reparaţii de locuinţe, renovări, sănătatea şi chiar cheltuielile pentru întreţinerea personală. „Este şi normal ca în Germania contribuabilul să solicite factură şi chitanţă zugravului şi meditatorului şi, în acest fel, şi zugravul, şi meditatorul sunt obligaţi să îşi declare veniturile la fiscul german. (…) Astfel, contribuabilul german, francez sau nordic nu este deranjat să plătească statului impozit progresiv pentru că şi statul respectiv îi creează acestuia o viaţă mai bună“, afirmă Buziernescu. El este de părere că în România trebuie să rămână cota unică de 16% câţiva ani şi pentru persoanele fizice, pentru că un impozit progresiv ar fi o împovărare şi pentru firme, şi pentru angajaţi. În plus, ar creşte birocraţia în cazul calculului impozitului pe venitul global „firmele fiind nevoite să completeze sute de pagini într-un an fiscal“. Dacă totuşi guvernul introduce acest impozit prin surprindere, atunci cei cu salarii mari vor plăti chiar şi dublu ca impozit. Au de suferit firmele care şi-au negociat cu salariaţii un salariu net. Atunci companiile trebuie să suporte diferenţa de impozit.
Maximele lui Adam Smith despre impozite
Renumitul economist şi filosof Adam Smith (1723-1790) prezenta în lucrarea sa „Avuţia naţiunilor“ (1776) patru maxime importante care trebuie luate în considerare atunci când se stabileşte un impozit. Potrivit www.ecursuri.ro, aceste maxime sunt:
1.Trebuie ca supuşii fiecărui stat să contribuie, pe cât posibil, la susţinerea statului, în raport cu posibilităţile lor, adică în raport cu venitul fiecăruia.
2. Impozitul pe care fiecare persoană este obligată să îl plătească trebuie să fie bine precizat şi nu arbitrar. Epoca (adică termenul) de plată, modalitatea şi suma de plată trebuie să fie clare şi evidente, atât pentru contribuabili, cât şi pentru orice altă persoană.
3. Orice impozit trebuie să fie perceput la timpul şi modul care reies a fi cele mai convenabile pentru contribuabil ca să-l plătească.
4. Orice impozit trebuie să fie astfel conceput încât să scoată şi să „înstrăineze din buzunarele“ populaţiei cât mai puţin posibil.
