16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFoamea de bani, alimentată de carduri

Foamea de bani, alimentată de carduri

Decât să contracteze un credit, să facă un dosar şi să vadă dacă este sau nu aprobat de bancă, doljenii preferă să facă o descoperire de cont, adică overdraft sau, mai exact, să ridice salariul în avans pe mai multe luni. Nevoia de bani din piaţă îi face pe oameni să rişte, înglodându-se în datorii. Până şi bancherii îşi îndrumă clienţii să fie mai cumpătaţi.

Din cauza crizei, nevoia de bani a doljenilor este din ce în ce mai mare. Oamenii apelează la o metodă mai rapidă de acces la bani decât creditele clasice, şi anume fac descoperire de cont. Ei iau din ce în ce mai multe salarii în avans, fără a calcula posibilele consecinţe. Este mult mai simplu să faci un overdraft decât un credit clasic. Un overdraft are avantajul că nu este scadenţat lunar. Dar clientul trebuie să respecte condiţiile BNR privind gradul de îndatorare, la multe bănci fiind între 40 şi 50% din venituri. Unii bancheri spun că oamenii se aruncă la împrumuturi necumpătate, cum ar fi descoperire de cont de cinci-şase salarii în avans, astfel că se îndatorează şi mai mult şi le va fi foarte greu să restituie sume aşa de mari de bani. Facilitatea cu care se acordă overdraft-ul şi ofertele uluitoare ale unor bănci care au ajuns să acorde până la 12 salarii în avans sub forma descoperirii de cont îi îmbie pe oameni să îşi încaseze multe salarii în avans (dacă se încadrează la gradul de îndatorare al băncii). De multe ori, ei nu se gândesc la consecinţe. Nu numai tinerii apelează la overdraft în mod exagerat, ci şi persoanele trecute de prima tinereţe, care nu mai fac faţă cheltuielilor cotidiene. Este riscant şi pentru oameni să se împrumute rapid cu echivalentul a cinci-şase salarii. Când vine vremea să restituie acei bani poate fi dificil pentru oricine să achite sume mari. De exemplu, dacă angajatorul nu introduce salariul la timp, atunci descoperirea de cont devine scadentă în acel moment, iar clientul se alege cu contul blocat. Dobânzile penalizatoare sunt şi de 35% pe an. „Este o foame mare de bani în piaţă. Puterea de cumpărare a scăzut şi tot mai mulţi clienţi de toate vârstele apelează la overdraft. Dacă persoana care ia şase salarii în avans după aceea intră în şomaj sau i se diminuează venitul lunar, atunci ce va face? Eu întotdeauna le recomand clienţilor noştri să nu se împrumurte până la maximul permis de bancă“, spune un bancher craiovean. Pentru bancă overdarft-ul înseamnă un împrumut la contul de card fără nici o garanţie. Aşa se explică de ce unele bănci au limitat dreptul persoanelor fizice de la face descoperire de cont la maximum trei salarii. În acelaşi timp, alte bănci împing oamenii la riscuri mari, oferindu-le posibilitatea să extragă până la 6 sau 12 salarii în avans.

Bănci mai prudente, clienţi disperaţi

Tentaţia este mare, dar, dacă nu te încadrezi lună de lună (dacă angajatorul nu virează banii la timp), atunci plăteşti sume mult mai mari. Pentru bancă, acest lucru (întârzierea la plată) poate fi un atuu, să „jupoaie“ mai bine clientul, prins la înghesuială, dar alte bănci însă nu mai doresc să aibă împrumuturi cu probleme, deci sunt mai rezervate decât alte instituţii de credit când vine vorba de oferte-bombă. Apariţia pe piaţa bancară a ofertei cu overdraft de până la 12 salarii îi determină pe bancherii de la alte bănci să fie reticenţi. „Descoperirea de cont de 12 salarii este o ofertă de marketing interesantă şi doar atât. Ea nu poate fi pusă în aplicare la un număr mare de persoane, pentru că trebuie stabilit prin scoring gradul de îndatorare al fiecărei persoane. Un client cu salariul de 800 de lei net nu poate lua overdraft decât pe o lună sau două. El poate lua un credit de nevoi personale“, spune un alt bancher craiovean. El afirmă că prudenţa este cuvântul de ordine şi pentru overdraft, la fel ca la creditele clasice: „Când discutăm de overdraft, lucrurile trebuie privite cu prudenţă. Dacă facem o descoperire de cont de trei-patru salarii, clientul trebuie să se gândească să-l restituie în termen cât mai scurt“.  

Credite combinate
Lucrătorii bancari sunt de părere că o persoană care are nevoie de finanţare trebuie să combine o descoperire de cont – pentru cash, cu un card de credit – cu care să plătească la comercianţi şi dacă tot mai are nevoie de finanţare, poate apela şi la un credit de nevoi personale. Adică vor să-l prindă pe om cu mai multe produse bancare. Dacă se mai încadrează în condiţiile impuse de bănci sau dacă şi clienţii mai riscă să aibă de-a face cu banca. În ultima perioadă, pofta românilor pentru credite a scăzut vertiginos, fie din cauză că nu se mai încadrează în condiţiile cerute de bancă, fie nu mai au încredere în dobânzile care au urcat haotic în ultimii ani. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII