20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrimarul din Severin se luptă cu ANI

Primarul din Severin se luptă cu ANI

Un comunicat de presă postat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) l-a pus pe jar pe primarul Severinului, Constantin Gherghe. În comunicatul ANI se precizează că primarul Constantin Gherghe a fost găsit vinovat şi s-a aflat în incompatibilitate aproape trei luni.

„Actul de constatare emis de Agenţia Naţională de Integritate la 3.07.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului Gherghe Constantin, primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, a rămas definitiv, prin necontestare, în conformitate cu prevederile art. 48, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată. Curtea de Apel Craiova a transmis Agenţiei faptul că domnul Gherghe Constantin nu a contestat, la instanţa competentă, actul prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a domnului Gherghe Constantin. Precizăm că, la 3.07.2009, Agenţia a constatat faptul că domnul Gherghe Constantin s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.06.2008-03.10.2008, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, cât şi calitatea de avocat, exercitată în cadrul Baroului Mehedinţi. Potrivit art. 87, alin. (1), litera k din Legea nr. 161/2003, «Funcţia de primar… este incompatibilă cu orice alte… activităţi remunerate».
Conform prevederilor legale, «fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispoziţiile Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare». Actul de constatare rămas definitiv, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului Gherghe Constantin, primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, se regăseşte pe pagina de internet a Agenţiei (www.integritate.eu), la Secţiunea acte de constatare“, se arată în comunicatul de presă al ANI.

Primarul Gherghe: Acest comunicat este fals

Conform acestui comunicat, Prefectura Mehedinţi ar trebui să ia act de decizia ANI şi să-l suspende pe Constantin Gherghe din funcţia de edil al municipiului Drobeta Turnu Severin. Constantin Gherghe se apără însă şi în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri la sediul primăriei a făcut declaraţii care îi incriminau pe oamenii politici din Mehedinţi.
„Acest comunicat de presă postat pe site-ul ANI nu numai că este fals, dar are şi declaraţii tendenţioase la adresa mea, le-aş numi chiar minciuni grosolane, prin care diferiţi politicieni, cărora nu vreau să le dau nume, vor să pună mâna pe Primăria Drobeta Turnu Severin. Îi anunţ pe severineni că nu am fost şi nu sunt în stare de incompatibilitate. Am câştigat procesul intentat de PSD, dosar având numărul 9.527/101/2008, şi nu numai că nu s-a constatat starea mea de incompatibilitate, dar se şi respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta ANI şi o obligă la plata cheltuielilor judiciare. În legătură cu acţiunea formulată de PSD, Tribunalul Mehedinţi mi-a dat câştig de cauză mie“, a declarat primarul din Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Prefectul Ion Mîţu: Nu am primit decizia ANI

Cu toate că ANI a primit chiar de aproape un an hotărârea Tribunalului Mehedinţi, nu a luat act de hotărârea instanţei şi a emis un comunicat de presă pe care prefectul judeţului Mehedinţi îl poate folosi pentru suspendarea primarului Gherghe.
„Dacă Prefectura Mehedinţi ia act de acest comunicat al ANI şi nu ţine cont de hotărârea Tribunalului Mehedinţi, eu, ca primar, pot contesta în instanţă un eventual ordin de suspendare din funcţie sau putem avea alegeri anticipate“, a spus primarul Constantin Gherghe.
Prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mîţu, spune că a aflat neoficial de ordin.
„Nu am primit încă decizia ANI. Aştept să vină pe adresa prefecturii oficial, cu tot cu motivări, şi după ce voi lua act de ea, o să iau decizia de a o pune în aplicare sau nu“, a declarat Ion Mîţu, prefectul judeţului Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII