15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAeroportul Craiova vrea acreditare de Internaţional

Aeroportul Craiova vrea acreditare de Internaţional

Abia acum autorităţile locale au întocmit documentaţia pentru a acredita aeroportul din Bănie ca unul cu regim internaţional, căci denumirea sub care este cunoscut din 2002 de „Aeroportul Internaţional Craiova“ este dată din burtă.

Aeroportul Craiova este internaţional doar cu numele. A căpătat această poreclă acum opt ani, când, mulţumită legislaţiei permisive, aeroporturile din ţară şi-au ales caracterele de naţionale sau internaţionale după bunul-plac, potrivit explicaţiilor directorului Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.
În cazul celui din Bănie, guvernul i-a acordat titlu de „internaţional“ în 2002, în baza unei hotărâri. Alinierea la legislaţia europeană a impus câştigarea acestui rang în urma unei proceduri de acreditare. Aeroportul Craiova nu este acreditat ca fiind internaţional sau funcţionând în regim internaţional şi, cel puţin pentru o lună şi jumătate, nici nu va fi.
„Condiţia este ca aeroportul să aibă curse internaţionale regulate“, a declarat Mircea Dumitru. Craiova nu le are. Carpatair, în prezent singurul operator pe aeroportul din Bănie, va introduce curse aeriene internaţionale regulate începând cu 24 mai, respectiv Craiova – Roma şi Craiova – Milano şi retur.

Acreditarea, la vară

„Există acum o hotărâre de guvern în baza căreia se face cererea de acreditare ca aeroport internaţional sau unul cu regim internaţional, în funcţie de condiţiile şi cerinţele ce trebuie îndeplinite. Noi am întocmit documentaţia care va însoţi cererea de acreditare, dar pentru funcţionare în regim internaţional, şi nu pentru un aeroport internaţional. Cred că singurul care îndeplineşte condiţiile ce ţin de reglementările aeronatice privind spaţii, dotări şi echipamente este Otopeni. Paradoxal, dar, exceptându-le pe acestea, cerinţele de aeroport internaţional sunt mai puţine decât în cazul unuia cu regim internaţional“, a mai spus directorul Dumitru. Conducerea Aeroportului din Craiova încearcă acum, odată cu lucrările ce se fac pentru a da „Internaţionalului“ o faţă nouă, să amenajeze şi un culoar de tranzit şi o zonă securizată destinată persoanelor care sunt repatriate cu forţa de către poliţiile şi autorităţile de ordine ale celorlalte state, lucru ce nu a fost prevăzut în proiectul de reabilitare. Pe lângă existenţa punctului de vamă şi poliţiei de frontieră, aceasta este altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru acreditare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII