13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum obţii finanţare pentru o bursă Fulbright

Cum obţii finanţare pentru o bursă Fulbright

Comisia Fulbright din România anunţă deschiderea competiţiei Fulbright Junior Award 2010, prin care se acordă studenţilor din ultimul an de studiu, absolvenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători, de la universităţi de stat şi particulare din România, burse de masterat sau cercetare la universităţi recunoscute din Statele Unite ale Americii.
Bursa Fulbright Junior acoperă integral costurile unui an academic şi include transportul internaţional, taxele de şcolarizare, asigurarea medicală, bani pentru cărţi şi materiale educaţionale şi o sumă pentru cheltuieli neprevăzute.
Tinerii doljeni sunt invitaţi să participe la competiţie pe baza meritelor academice şi a realizărilor personale şi profesionale, în vederea admiterii la programe de masterat şi cercetare în Statele Unite, pe orice domeniu, cu excepţia medicinei clinice. Candidaţii trebuie să deţină o diplomă de licenţă (sau adeverinţă, pentru studenţii în an terminal de studiu), să cunoască limba engleză şi să aibă cetăţenia română. Pentru înscrierea în concurs, aplicanţii trebuie să depună un formular on line, însoţit de diplomă de licenţă sau adeverinţă de la facultate, foi matricole, în copie şi original, traducerile acestora şi scrisori de recomandare.

Vouchere pentru testări

Data-limită pentru expedierea aplicaţiei on line este 7 mai 2010. Toţi finaliştii români nominalizaţi la bursele Fulbright Junior vor beneficia de vouchere pentru susţinerea testelor TOEFL, GRE şi GMAT. Mai multe informaţii despre programul Fulbright Junior Award 2010 puteţi obţine de pe [email protected] sau de pe site-ul Comisiei Europene. Condiţia pentru participanţii la concurs e să cunoască limba engleză şi să aibă cetăţenia română. Aplicanţii sunt invitaţi să participe la competiţie pe baza meritelor academice şi a realizărilor personale şi profesionale.
Programul Fulbright este cel mai important program de schimburi culturale, ştiinţifice şi educaţionale desfăşurat de Statele Unite ale Americii. Comisia Fulbright din România administrează acest program şi acordă burse de studiu şi de cercetare pentru studenţi, profesori, cercetători români şi americani. În Consiliul Director al Comisiei Fulbright sunt prezenţi oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cât şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS