14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri142 de milioane de euro pentru firme

142 de milioane de euro pentru firme

Firmele mai au la dispoziţie mai puţin de două luni pentru a solicita sprijin financiar nerambursabil prin Schemele de ajutor de stat şi de minimis.

Pentru a reduce efectele crizei economice, firmele pot accesa sprijin financiar prin intermediul Schemelor de ajutor de stat şi de minimis. „În cadrul acestor scheme poate primi ajutor orice tip de întreprindere (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari). Alocarea financiară pentru acestea este de 142 de milioane de euro“, a declarat Bogdan Petre, ofiţer informare şi publicitate în cadrul Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia (OIR POSDRU SV Oltenia), în cadrul seminarului cu tema „Sprijin privind implementarea proiectelor finanţate din POSDRU“, organizat ieri, la Craiova, în colaborare cu Prefectura Dolj.

Trei tipuri diferite de ajutor

Aceste scheme sunt finanţate din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi conţin trei regimuri diferite de ajutor. Două dintre ele vizează sprijin financiar între 10.000 şi două milioane de euro şi sunt reprezentate de ajutorul de stat pentru ocupare (subvenţionează costurile pentru ocuparea forţei de muncă şi are alocată o sumă totală de 61,3 milioane de euro la nivel naţional, pentru perioada 2009-2010) şi ajutorul de stat pentru formare (subvenţionează costurile pentru formarea generală şi specifică şi are alocată o sumă totală de 56,25 milioane de euro la nivel naţional pentru perioada 2009-2010). La acestea se adaugă ajutorul de minimis care subvenţionează costurile pentru informare, instruire şi investiţii în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. „Acesta se acordă pentru cheltuieli cu activităţi şi intervenţii, inclusiv informare, instruire şi investiţii, pentru: asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; prevenirea bolilor profesionale; informarea şi instruirea lucrătorilor în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare asigurării securităţii şi sănătăţii la locul de muncă“, a adăugat Bogdan Petre. Potrivit acestuia, pentru perioada 2009-2010, pentru schema de ajutor de minimis este alocată o sumă totală de 24,9 milioane de euro la nivel naţional. Valoarea proiectelor poate varia între 10.000 şi 200.000 de euro.
Durata de implementare a unui proiect în cadrul Schemelor de ajutor de stat şi ajutor de minimis este de maximum doi ani. „Cererile de ajutor se completează şi se transmit exclusiv electronic prin sistemul informatic Actionweb, disponibil pe pagina de internet www.fseromania.ro, până la 31 martie 2010, ora 16.00“, a declarat Mihaela Mocanu, directorul coordonator al OIR POSDRU SV Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII