11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOferta de chilipiruri imobiliare se menţine scăzută

Oferta de chilipiruri imobiliare se menţine scăzută

Chiar dacă volumul restanţelor bancare este în creştere, oferta de case, terenuri şi alte construcţii aflate în executare silită este constantă. Bancherii spun că oamenii fac tot posibilul să-şi păstreze imobilele.

Vrăjiţi de mirajul creditelor, doljenii au făcut împrumuturi fără să se gândească prea mult la viitor. Criza economică instalată şi în România începând din toamna lui 2008 şi-a pus amprenta asupra comportamentului lor financiar. Potrivit ultimelor date statistice publicate de Banca Naţională a României cu privire la comportamentul financiar al populaţiei şi agenţilor economici în profil teritorial, la sfârşitul lunii noiembrie 2009, volumul restanţelor acumulate de doljeni la creditele contractate depăşea 194 de milioane de lei, adică era de 3,3 ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a lui 2008. De altfel, numai în perioada ianuarie-noiembrie 2009, creşterea a fost de peste 161%.

„Nu avem o ofertă foarte bogată de imobile aflate în executare silită“

Cu toate acestea, oferta de case, terenuri şi alte construcţii aflate în executare silită nu este cu mult mai mare decât anul trecut.
„Comparativ cu anul trecut, există o uşoară creştere (de până-n 5%) a numărului de imobile aflate în executare silită“, au declarat surse oficiale din Raiffeisen Bank Craiova. Afirmaţia este susţinută şi de reprezentanţii altor bănci comerciale. „Nu avem o ofertă foarte bogată de imobile aflate în executare silită. Clienţii care au credite cu ipotecă îşi plătesc, în general, la timp ratele“, au explicat surse oficiale din BRD Group Craiova. Alt motiv pentru această situaţie este şi acela că se încearcă găsirea unor soluţii personalizate. „Creşterea numărului acestor imobile nu este foarte mare deoarece clienţii pot trece mai întâi pe perioada de restructurare a creditului, care poate fi de la şase la 12 luni şi în care clienţii pot să depăşească dificultăţile“, au adăugat sursele Raiffeisen Bank. La acestea se adaugă aşa-numitul procedeu de „vânzare amiabilă“, prin care banca obţine acordul de vânzare a imobilului de la client şi în baza căruia se încearcă vânzarea imobilului atât de către bancă, dar şi de către client (potrivit procedurii, clientul trebuie să-şi dea acordul şi pentru preţul de vânzare). În situaţia în care intră în imposibilitate de plată şi nu mai există nici o soluţie, bancherii îi sfătuiesc, în general, pe clienţii cu probleme financiare să-şi găsească singuri cumpărători pentru locuinţe.

Imobile cu până la 65% mai ieftine

Dacă se ajunge totuşi în situaţia executării silite, se face o evaluare de piaţă a imobilului, iar preţul de pornire a licitaţiei este cu 25% mai mic decât cel de evaluare. În cazul în care imobilul respectiv nu se vinde la prima licitaţie, din lipsă de oferte, se organizează alta, în cadrul căreia preţul de pornire este cu 10% mai mic, ceea ce înseamnă că imobilul poate ajunge să aibă un preţ de vânzare de aproximativ 65% din valoarea de evaluare. Totuşi, nu se poate ajunge sub o anumită sumă, care se calculează după mijloace specifice.
Modul în care băncile anunţă licitaţiile pentru imobilele executate silit diferă de la o unitate bancară la alta. Cele mai multe afişează listele cu bunurile scoase la licitaţie la judecătorii sau la primăriile pe raza cărora se află imobilele respective. Altele le publică în presă sau pe site-urile lor. Unele bănci au pe site-urile lor o secţiune dedicată bunurilor aflate în executare silită, care este foarte uşor de găsit. Un exemplu în acest sens este Leumi Bank, care permite accesarea listei cu bunuri din portofoliul Direcţiei Recuperări Creanţe scoase la vânzare în procedura de executare silită/faliment încă de pe prima pagină. Banca îşi ofertează imobilele după modelul agenţiilor imobiliare – proprietăţile sunt descrise pe larg atât ca şi poziţionare, cât şi ca facilităţi, suprafaţă, iar cei interesaţi trebuie să trimită oferta la un e-mail afişat de bancă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS