10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Romanian British Expo

Publications UK împreună cu Ambasada României la Londra, Camera de Comerţ Britanico-Română, United Kingdom Trade and Investment (UKTI), British Expertise şi Agenţia Regională de Dezvoltare Bucureşti organizează târgul Romanian British Expo, la Londra. Acesta este primul târg de o asemenea anvergură din Marea Britanie şi va avea loc în incinta prestigiosului centru expoziţional „Olympia“ din Londra, în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2009. Este cel mai mare eveniment bilateral româno-britanic, la care vor participa peste 75 de expozanţi. Evenimentul îşi propune să extindă relaţiile bilaterale şi să fortifice cooperarea la nivel de afaceri între România şi Marea Britanie. Romanian British Expo va facilita noi oportunităţi de afaceri şi va confirma parteneriatele existente, înlesnind companiilor româneşti promovarea produselor şi serviciilor pe piaţa din Marea Britanie.
Târgul va prezenta şi un amplu program de seminarii cu acces liber, ce vor veni în sprijinul acestui eveniment de mare anvergură, oferind participanţilor ocazia de a se întâlni, de a schimba idei şi de a stabili noi relaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS