15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMunca la negru, amendată cu 139.000 de lei

Munca la negru, amendată cu 139.000 de lei

Unele firme doljene îşi desfăşoară în continuare activitatea cu angajaţi fără forme legale. „În timpul controalelor efectuate în trimestrul III, au fost identificaţi şi sancţionaţi 59 de angajatori pentru care desfăşurau activitate fără a avea întocmite contracte individuale de muncă 85 de persoane. Cele mai multe cazuri au fost depistate în domeniul construcţiilor“, a declarat Adina Boboş, responsabilul de relaţia cu presa din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj. Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii ITM a fost de 139.000 de lei. Potrivit reprezentanţilor ITM Dolj, numărul angajatorilor depistaţi că apelează la forţă de muncă la negru este constant. „Comparativ cu anul trecut, este cam acelaşi număr. Este însă mic faţă de alte judeţe. Dacă la noi sunt depistaţi maximum 60 de astfel de angajatori pe lună, în alte judeţe sunt depistaţi şi 100 pe lună“, a precizat Silviu Cotigă, inspectorul-şef al ITM Dolj.

751 de controale pe probleme de relaţii de muncă

Valoarea sancţiunilor aplicate în perioada iulie-septembrie pentru munca la negru nu reprezintă decât 41% din totalul amenzilor date angajatorilor în urma controalelor efectuate pe probleme de relaţii de muncă. „S-au efectuat 592 de controale şi au fost aplicate 751 de sancţiuni contravenţionale, din care 96 de amenzi în valoare totală de 333.100 de lei“, a adăugat Adina Boboş, care a explicat că pentru remedierea deficienţelor constatate au fost dispuse peste 2.600 de măsuri cu termene precise de realizare.

21 de accidente de muncă în trei luni

Pentru că nu au respectat prevederile legislative privind securitatea şi sănătatea în muncă, în trimestrul III al acestui an, firmele doljene au primit 332 de sancţiuni contravenţionale, din care 46 de amenzi (în valoare totală de 358.000 de lei). „În plus, au fost oprite de la funcţionare 118 echipamente de muncă (pentru că prezentau deficienţe ce puteau pune în pericol securitatea salariaţilor), un loc de muncă şi două unităţi“, a precizat Adina Boboş, care a explicat că, în perioada iulie-septembrie, au fost înregistrate doar 20 de accidente cu incapacitate temporară de muncă şi un accident mortal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS