22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDrive test Honda Civic Type R

Drive test Honda Civic Type R

O maşinuţă cu aspect de OZN. Nu-i destul. Adăugăm un design şi mai agresiv, cu praguri ample şi spoilere mai profilate. Urmează jante de 18 inch, încălţate cu „gume“ cu balon îngust. Apoi un „H“ roşu lângă care scrie „Type R“. În traducere liberă, înseamnă că sub tabla acestei Honda speciale se găseşte o minune a ingineriei japoneze, care scoate 200 de cai-putere din 1.998 de centimetri cubi. Fără turbosuflante, fără compresoare mecanice. Aici este vorba de un motor aspirat natural, 2.0 DOHC i-VTEC cu 16 valve. Un propulsor de turaţie, aşa cum numai Honda ştie să facă, la care zona roşie începe la 8.000 de rotaţii pe minut. Apeşi pedala, acul urcă şi eşti ispitit să schimbi treapta de viteză. Nu face asta. Îl laşi să urce la 5.000 de ture, îl mai laşi… şi îl mai laşi până la 8.000, pentru că la 7.800 rpm motorul va da drumul tuturor celor 200 de căluţi din herghelie, transformând maşina într-un bolid.

Dar să nu ne grăbim. Interiorul Type R-ului este la fel de original şi spectaculos ca şi designul exterior. Scaunele de tip scoică oferă o foarte bună susţinere laterală în viraje, că doar pentru asta au fost proiectate, dar sunt şi foarte comode. Vitezometrul digital este plasat ceva mai sus şi mai avansat, în timp ce turometrul, aşezat chiar sub ochii şoferului, îţi lasă plăcerea de a vedea acul acela urcând până la rotaţii ameţitoare. În ceea ce priveşte acceleraţia, maşina se comportă superb, răspunsul la apăsarea pedalei din aluminiu fiind incredibil. Cutia de viteze este foarte precisă, iar schimbătorul micuţ, care nu cere decât o mişcare scurtă, este probabil unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut până acum. Din ce ne-am putut da seama rulând prin Craiova, Type R are o ţinută de drum excelentă şi o stabilitate foarte bună chiar şi la viteză mare. Apoi vine partea în care vorbim despre suspensia maşinii. Fiind un pursânge, Civic Type R are suspensie sport, rigidă. Consecinţa? Pe drumurile noastre de o calitate rar întâlnită, suspensia te pedepseşte. Fabricantul nu s-a gândit la România când a proiectat bolidul. A conceput o maşină superbă, însă ai nevoie de o pistă cu asfalt perfect pentru a-i testa limitele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII