8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Bac fără probleme la limba română

Candidaţii din Gorj care au susţinut prima probă a examenului de bacalaureat la limba şi literatura română au promovat toţi examenul. Inspectorul şcolar general adjunct, Gheorghe Mitescu, a declarat că examinarea orală s-a derulat fără incidente, toţi participanţii primind note de trecere. Din cei 233 de candidaţi înscrişi în sesiunea august – septembrie a examenului de bacalaureat, 208 au fost prezenţi la prima probă. Procentul de promovabilitate înregistrat a fost de 100%. Eugen MĂRUŢĂ

Tabăra de la Cernădie, retrocedată

Tabăra din localitatea gorjeană Cernădie, comuna Baia de Fier, a fost retrocedată proprietarului de drept. Este vorba de o bătrână din Bucureşti care a obţinut de la Primăria din Baia de Fier clădirea în care a funcţionat mulţi ani o tabără a Direcţiei Judeţene pentru Tineret. Aflat într-o stare avansată de degradare, imobilul vechi de peste 100 de ani reprezintă un vechi conac boieresc, netrecut însă în patrimoniul naţional. Numai reparaţia clădirii necesită fonduri mai mari decât valoarea în sine a casei. Eugen MĂRUŢĂ

Sute de profesori caută un loc de muncă

La concursul pentru un post de suplinitor în învăţământ, în judeţul Gorj, au participat 249 de candidaţi. Dintre aceştia, mulţi au luat note sub cinci la examenul de titularizare, iar alţii nu s-au prezentat la verificare. „Anul acesta am scos la concurs foarte multe posturi pentru cadrele didactice din judeţul Gorj. Notele la titularizare au fost destul de bune, dar au mai rămas, după cum era de aşteptat. Cei mai mulţi candidaţi au luptat pentru catedrele de educaţie fizică şi sport“, a precizat Liviu Andrei, inspector general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Afişarea rezultatelor se va face pe 24 august. În perioada 27 august – 3 septembrie are loc repartizarea, în şedinţă publică, la nivel judeţean, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5,00 (cinci) şi solicită detaşare la cerere şi suplinire, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concursul naţional sau a punctajului obţinut prin aplicarea criteriilor şi punctajelor de evaluare prevăzute de lege. Mihaela FLOROIU

Prăjituri şi şobolani

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, împreună cu comisarii Gărzii Financiare şi inspectorii Direcţiei pentru Siguranţa Alimentelor, au descoperit încă un laborator de patiserie care funcţiona în condiţii igienico-sanitare precare. Controlul a fost efectuat marţi la punctul de lucru de pe bulevardul 1 Mai din Craiova al SC Elmara Complex Dăbuleni SRL, administrată de Adrian Cioacă.

S-a constatat că administratorul nu deţinea licenţă de fabricaţie a produselor de patiserie şi că acestea erau distribuite în magazine fără certificat de calitate. Laboratorul era amplasat într-o clădire în construcţie, unde şobolanii şi gândacii se plimbau în voie. De asemenea, poliţiştii au stabilit că veniturile încasate nu erau înregistrate, pe numele patronului fiind întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală. „Instituţiile competente au decis închiderea punctului de lucru, acesta funcţionând în condiţii igienico-sanitare foarte precare. De asemenea, au fost ridicate în vederea distrugerii 500 de cutii cu fursecuri“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj. Aldezir MARIN

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU