12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriUnii fermieri au renunţat la cota de lapte

Unii fermieri au renunţat la cota de lapte

78% din fermierii doljeni intenţionează să vândă laptele de vacă obţinut. Având în vedere că din acest an vânzarea laptelui poate fi făcută numai pe baza cotei obţinute de la DACL, cei care se vor răzgândi vor fi nevoiţi fie să cumpere, fie să închirieze o anumită cotă.

În urma negocierilor cu UE, începând din acest an, producătorii români vor putea comercializa o cantitate de lapte de doar aproximativ 3,2 milioane de tone. Această cantitate reprezintă cota de lapte acordată României, cantitate pe care producătorii autohtoni – fie ei individuali, microferme sau ferme, o vor putea comercializa atât la procesatori (aproximativ un milion de tone), cât şi direct pe piaţa liberă (aproape două milioane de tone). Solicitările fermierilor de cote de lapte au depăşit însă cota alocată României cu aproximativ 25%, astfel că la nivel central s-a decis reducerea cotelor. „Din cauza solicitărilor peste cota alocată României, au fost făcute reduceri atât la cota individuală solicitată pentru livrări către procesare, cât şi la cea pentru livrări directe. La livrări către procesatori reducerea este de două procente, iar la vânzarea directă este de 11,9%“, a declarat Georgeta Ionică, directoarea Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) din cadrul Regiunii 4 Craiova. Altfel spus, dacă un fermier a solicitat o cotă de 300 de litri pentru procesare, va primi o cotă de 294 de litri, în timp ce un fermier care a solicitat o cotă de 300 pentru livrare directă, va primi o cotă de doar 264,3 litri.

22.000 de doljeni au vrut cotă de lapte

La nivelul judeţului Dolj, fermierii au depus 22.000 de cereri prin care solicitau cotele de lapte. „Totalul de aproximativ 22.000 de cereri reprezintă aproximativ 78% din exploataţiile zootehnice din judeţ, astfel că stăm destul de bine comparativ cu alte judeţe din regiune (în Gorj, doar aproximativ 50% din fermieri au solicitat)“, a spus Georgeta Ionică. Potrivit declaraţiei acesteia, există şi judeţe a căror rată de depunere a fost mai mare – în Olt, de exemplu, a depăşit 90%. „Cei care nu au solicitat şi nu au primit cota acum, dar vor dori să obţină venituri din laptele comercializat, vor putea s-o facă numai dacă vor cumpăra, vor închiria sau vor moşteni o cotă“, a explicat Ionică.

Perioadă de tranziţie

Potrivit informaţiilor primite de la DACL, dintre cele 22.000 de solicitări, peste 21.200 au fost pentru lapte destinat vânzării directe (peste 96%). „Deciziile pentru cota de lapte pentru livrări către procesatori s-au emis şi au ajuns deja la producători. Deciziile pentru cota de vânzări directe au fost emise de departamentul central, iar în acest moment se tipăresc la Craiova, se verifică şi se semnează, urmând ca în perioada următoare să se distribuie“, a explicat Georgeta Ionică.
Dintre cele 22.000 de solicitări, doar 760 au fost pentru lapte destinat procesării (aproape 3,5%). Acestea reprezintă puţin peste 17% din cele 4.400 de cereri de acest fel înregistrate în regiune. „Cererile înregistrate în acest sens în regiune reprezintă 1% din cota naţională pentru procesare“, a adăugat Ionică.

Producătorii de lactate mai pot procesa lapte neconform până  în iunie 2008

În timp, acest lapte va trebui să corespundă standardelor UE. Comisia Europeană a acordat însă o perioadă de tranziţie (până la 31 decembrie 2009) pentru ferme şi unităţi de procesare a laptelui, pentru alinierea acestora la cerinţele de igienă comunitare în scopul îmbunătăţirii calităţii laptelui materie primă şi obţinerii unor produse lactate eligibile pentru schimburi intracomunitare.
Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Comisia Europeană a adoptat o decizie care acordă posibilitatea procesării laptelui materie primă care nu corespunde standardelor UE doar până la 30 iunie 2008.
Acestă decizie a fost luată ca urmare a faptului că s-a constatat că „laptele conform cu standardele Uniunii Europene este insuficient pentru a asigura necesarul de lapte materie primă destinat procesării în unităţile care corespund standardelor comunitare“. „Derogarea este numai până în iunie, dar situaţia se va reanaliza de către Comisia Europeană“, a declarat Andrei Butaru, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Dolj. Potrivit spuselor acestuia, în Dolj avem doar doi procesatori.

Cum se obţine lapte conform

Potrivit informaţiilor primite de la DSV Dolj, laptele conform este laptele cu încărcătură mică de germeni şi cu celule somatice mai puţine. „A nu se înţelege însă că laptele neconform este toxic sau periculos. Europenii obţin însă laptele în alte condiţii, iar încărcătura de germeni este mai mică“, a explicat Andrei Butaru. Potrivit spuselor acestuia, laptele conform se obţine, în general, prin muls mecanic şi manipulare adecvată. „În străinătate e mai simplu de obţinut acest lapte deoarece animalele sunt crescute în ferme, nu în gospodării, sub atenta supraveghere a unui medic veterinar“, a adăugat Butaru. Oricum, fermierii care nu-şi permit să achiziţioneze mulgători ar trebui să respecte anumite condiţii de igienă pentru obţinerea unui lapte conform (să-şi spele bine mâinile, să spele ugerul animalului, precum şi vasul de colectare a laptelui).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS