16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMotorina ieftina pentru fermieri

Motorina ieftina pentru fermieri

Producatorii agricoli vor putea achizitiona motorina necesara infiintarii culturilor achitând un pret cu un leu/litru mai mic decât cel afisat. Cererile pentru obtinerea acestei subventii vor putea fi depuse incepând, cel mai probabil, de saptamâna viitoare.


Pentru a ajuta desfasurarea in bune conditii a activitatilor specifice campaniei de primavara si implicit pentru a grabi procesul de infiintare a culturilor agricole, guvernul a decis, potrivit HG nr. 214/2007, ca producatorii agricoli sa primeasca sprijin financiar pentru achizitionarea motorinei. „Prin acest act se subventioneaza cu un leu/litru pretul motorinei necesare lucrarilor de infiintare a culturilor agricole in primavara anului 2007“, a declarat Valentin Bulumaci, directorul adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Regionala (DADR) Dolj. Potrivit informatiilor primite de la acesta, sprijinul financiar se acorda pentru infiintarea si intretinerea culturilor (arat, pregatitul terenului, semanat si fertilizat/erbicidat). Normele metodologice de aplicare a acestei ordonante nu prevad o limita maxima a sumei ce poate fi obtinuta de producatori. Cu toate acestea, ministerul de resort a stabilit consumurile specifice de motorina pentru lucrarile efectuate.


Cum se obtine motorina subventionata


Pentru obtinerea sprijinului financiar, cei interesati trebuie sa depuna cererile de solicitare a subventiei la primaria in a carei raza teritoriala se afla terenul agricol in exploatare. Dupa ce au fost aprobate de primar, cererile se depun la DADR Dolj (fie personal de beneficiari, fie prin reprezentantii in teritoriu ai DADR sau prin prestatori de servicii care detin tractoare, masini si utilaje agricole si/sau autovehicule specializate pentru transport combustibil, respectiv imputernicitii primariei). „DADR Dolj analizeza cererile, le aproba si elibereaza adeverinte pentru cantitatile de motorina aprobate“, a spus Valentin Bulumaci. Dupa primirea adeverintelor, beneficiarii se prezinta la depozitele sau la statiile de distributie a motorinei. „Deocamdata, reprezentantii ministerului trebuie sa se puna de acord cu companiile de distributie a motorinei. Cel mai probabil, cererile se vor putea depune la primarii incepând de saptamâna viitoare“, a declarat ieri Bulumaci.


Data-limita de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului financiar este 1 mai 2007 inclusiv, iar cea de eliberare a adeverintelor este 15 mai inclusiv.


Subventia de 0,7 lei/litru de motorina a avut succes si nu prea


Potrivit OUG nr. 25/2006, si in prima parte a anului trecut s-a acordat sprijin financiar pentru achizitionarea de combustibil in vederea executarii lucrarilor mecanizate de infiintare a culturilor. Acea subventie a fost insa de 0,7 lei/litru. Suma accesata atunci de producatorii agricoli a fost destul de mica. „Din cele aproximativ 2,5 milioane de lei (25 de miliarde de lei vechi) pe care le-am solicitat, au fost cheltuite aproximativ 850.000 de lei (8,5 miliarde), adica 34%“, a declarat Cornel Popa, directorul executiv DADR Dolj. In plus, desi cantitatea de motorina aferenta adeverintelor a fost de aproximativ 1.380.000 de litri, cantitatea efectiv livrata a fost de numai 1.203.620 de litri.

Documente pentru obtinerea subventiei

Documente pentru obtinerea subventiei

Pe lânga cererea de solicitare, pentru obtinerea subventiei mai sunt necesare:
• copie dupa BI/CI, respectiv dupa certificatul de inmatriculare/inregistrare
• copie dupa actul de proprietate/concesionare/arenda sau alte acte doveditoare ale dreptului de folosinta sau a proprietatii
• adeverinta eliberata de primarie conform inscrisurilor din Registrul Agricol
• imputernicire – in cazul terenurilor pentru care nu s-a dezbatut succesiunea
• dovada achitarii obligatiilor contractuale privind plata arendei/redeventei aferente anului precedent
• certificat fiscal privind plata impozitelor si taxelor locale aferente anului precedent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS