8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriInvestitie nemteasca, blocata de autoritati

Investitie nemteasca, blocata de autoritati

Autoritatile locale de la Petrosani se opun constructiei unui supermarket in centrul municipiului, pe motiv ca se va construi intr-o zona importanta.


Concernul german Rewe, prezent in România prin supermarketurile Billa, centrele de megadiscount XXL, Selgros-Fegros, si magazinele de tip discount Penny Market, a cumparat in centrul municipiului Petrosani un teren, unde intentioneaza sa deschida un supermarket de tip Penny Market, insa autoritatile locale se opun. Desi reprezentantii concernului german au cumparat de la o firma privata sediile administrative, pe care intentioneaza sa le darâme, deoarece investitorii sunt interesati doar de teren, administratia locala sustine ca nu le va da voie sa faca nici un fel de demolari acolo, pe motiv ca este centrul orasului si ca sunt in apropierea unei biserici. „Le oferim in alta parte teren, deoarece acolo este centrul orasului, sunt in apropierea Bisericii Catolice, a carei temelie nu este foarte solida, iar construirea unui supermarket in zona respectiva nu este indicata“, a declarat primarul municipiului Petrosani, Carol Schreter.


Concernul german Rewe si-a manifestat intentia de a investi in mai multe orase din Valea Jiului.


Reprezentantii grupului nemtesc au cumparat teren si in orasele Aninoasa si Vulcan, unde vor sa deschida un supermarket Billa si alt supermarket Penny Market. Investitia se ridica la peste doua milioane de euro, iar, o data finalizata, va crea câteva zeci de locuri de munca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS