12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBanca Europeana ne mareste rata la televizor

Banca Europeana ne mareste rata la televizor

Saptamâna trecuta, Banca Centrala Europeana (BCE) a majorat dobânda de referinta la euro. Drept urmare, cel mai probabil, o parte din craiovenii care au contractat credite cu dobânda variabila in moneda unica vor plati rate mai mari. In functie de fiecare banca e posibil insa sa creasca dobânda practicata pentru toate creditele.


Joia trecuta, dobânda de referinta pentru moneda unica europeana a atins cel mai inalt nivel din utlimii patru ani – 3,25%. Specialistii din domeniu prevad o posibila crestere a ratelor imprumuturilor a caror dobânda este legata de indicele EURIBOR (evolutiile indicilor monetari precum EURIBOR/LIBOR se rasfrâng direct asupra costului creditelor in valuta cu dobânda variabila in intreaga lume). Acest lucru se datoreaza faptului ca dobânda finala se compune din EURIBOR/LIBOR, la care se adauga marja bancilor.


Nu numai rata creditelor cu dobânda variabila deja contractate e posibil sa creasca, ci si dobânda practicata de banci la celelalte produse de finantare. Acest lucru se explica prin faptul ca majoritatea bancilor românesti se imprumuta la rândul lor de pe piata internationala pentru a putea acorda credite si astfel o scumpire a creditului european se va regasi si in costul creditelor contractate de români. „Cresterea dobânzii de referinta pentru moneda unica europeana va atrage dupa sine o crestere a ratelor. In plus, vor creste si dobânzile la credite, banuiesc“, a declarat Catalin Popescu, directorul Raiffeisen Dolj.


Pastrând actualele dobânzi, bancile renunta la profit


Cel mai inalt nivel al dobânzii de referinta pentru moneda unica europeana va atrage dupa sine atât o crestere a ratelor aferente actualelor credite, cât si o posibila crestere a dobânzilor creditelor, in general. Totusi, bancile au mai multe optiuni când vine vorba de gasirea unei solutii in acest caz. „Bancile ori se adapteaza dobânzii de referinta, si cresc dobânzile la credite, ori diminueaza marjele proprii, si astfel vor ramâne mai putini bani la dispozitia bancii“, a spus Catalin Popescu. Altfel spus, pastrând actualele dobânzi, bancherii ar trebui sa renunte la marjele lor de profit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS