22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri1.300 de miliarde pentru impadurire

1.300 de miliarde pentru impadurire

Guvernul a alocat la mijlocul saptamânii trecute aproximativ 8,1 milioane de euro pentru realizarea unor perdele forestiere de protectie impotriva inzapezirii, de-a lungul cailor de comunicatie din mai multe regiuni ale tarii. O analiza asupra prioritatilor indica insa ca numai judetul Dolj are nevoie de circa 1.320 de miliarde de lei vechi in urmatorii câtiva ani.


Judetul Dolj are nevoie de finantari de peste 1.320 de miliarde de lei vechi pentru realizarea perdelelor de protectie la care s-au facut deja studiile de fezabilitate si proiectele tehnice. Responsabilii in domeniu sustin ca nu stiu cât va primi judetul in acest an pentru investitii din suma alocata, dar ca proiectele vor fi realizate intr-o perioada mai mare. Florin Cojoaca, seful de proiect pentru perdelele forestiere de protectie, din cadrul Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS) – Statiunea Craiova, a precizat ca in judet s-au facut deja studii de fezabilitate si proiecte tehnice pentru infiintarea a circa 5.000 de hectare de perdele in terenurile agricole. Conform estimarilor, valoarea investitiilor ajunge la peste 1.290 de miliarde de lei vechi.


Bani multi pentru un program complet


La investitiile care sunt propuse pentru terenurile agricole se adauga proiectele de infiintare a perdelelor de-a lungul cailor de comunicatie (1,8 hectare), valoarea estimata fiind de peste 450 de milioane de lei vechi. In ce priveste caile de comunicatie, proiectele includ reabilitarea perdelelor existente (infiintate in anii ’70-’80), pe linia Craiova-Bucuresti – 3,3 hectare, la valoarea de aproximativ 608 milioane de lei vechi, Craiova-Calafat – 3,34 hectare, in valoare de peste 550 de milioane de lei vechi, si Craiova-Filiasi – 1,6 hectare, in valoare de 245 de milioane de lei vechi. De asemenea, vor fi reabilitate perdelele aflate de-a lungul DN 56, 55 A, 55, 65 si 65 C, pe o suprafata de 117,7 hectare, valoarea estimata a investitiei fiind de 25,3 miliarde de lei vechi.


„Realizarea proiectelor dureaza intre patru si sase ani. In cursul lui 2006, este prioritara infiintarea a 517 hectare de perdele de protectie in terenurile agricole din cele 5.000 aflate in proiect, in localitatile Macesu de Sus, Macesu de Jos, Gighera, Goicea si Bistret“, a declarat Florin Cojoaca.


Potrivit statisticilor, in judetul Dolj doar 7% din suprafata este acoperita de paduri, ceea ce este cu mult sub media europeana. De-a lungul anilor, s-au defrisat peste 29.000 de hectare de padure, toate acestea ducând la aparitia fenomenului de eroziune a solului. Toate aceste perdele nu protejeaza insa decât o treime din suprafata Doljului (circa 200.000 de hectare), necesarul de perdele forestiere fiind de aproape 15.000 de hectare si nu cu putin peste 5.000 – cât se afla acum in proiect, mai spun specialistii. Pentru realizarea unui asemenea program este nevoie de bani foarte multi si de cel putin 20 de ani de investitii.


Inchisoare pentru distrugeri


Art. 25 din Legea nr. 289/2002 spune ca distrugerea de arbori, puieti sau lastari din perdelele forestiere de protectie, daca valoarea pagubei este de peste cinci ori mai mare deât pretul mediu al unui metru cub de lemn pe picior, se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la patru ani sau cu amenda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS