13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSarcina a pus ochii pe Autogara Târgu Jiu

Sarcina a pus ochii pe Autogara Târgu Jiu

Omul de afaceri Nicolae Sarcina vrea sa achizitioneze autogara din municipiu, in locul careia intentioneaza sa deschida un complex comercial.


Presedintele Consiliului de Administratie al SC SUCCES NIC COM SRL din Târgu Jiu, Nicolae Sarcina, s-a aratat interesat de achizitionarea autogarii din municipiu. Afaceristul le-a facut deja o oferta directorilor SC EXPRES TRANSPORT SA, proprietarul autogarii, posibila scoatere la licitatie a obiectivului amintit iscând insa discutii aprinse in rândul angajatilor firmei de transport. In timp ce unora, in special directorilor, le-ar surâde ideea de a vinde macar jumatate din autogara, iar banii sa fie folositi pentru investitii, soferii, care sunt si actionari, sunt mult mai greu de convins. In sedinta de miercuri a Adunarii Generale a Actionarilor SC EXPRES TRANSPORT SA trebuia sa se discute si problema scoaterii la licitatiei a autogarii, insa, in mod subit, acest lucru nu s-a mai regasit pe ordinea de zi a celor discutate, intre care bilantul, balanta si bugetul societatii.


Se tem ca vor ramâne pe drumuri


O parte dintre soferi se declara nemultumiti de o eventuala vânzare a celui mai important activ al SC EXPRES TRANSPORT. Oamenii se tem ca isi vor pierde locurile de munca si nu vad cu ochi buni initiativa conducerii unitatii, chiar de a pune numai in discutie aceasta problema. Directorul SC EXPRES TRANSPORT, Doru Mihai Crac, a declarat ca in momentul de fata nu se pune problema vinderii autogarii, ci urmeaza sa se poarte discutii cu fiecare dintre cei 274 de actionari, dintre care 171 sunt salariati, pentru a se vedea daca acestia sunt de acord cu propunerea conducerii. O discutie serioasa si o propunere de scoatere la licitatie a sediului autogarii sau a unei parti din spatiul respectiv vor fi facute numai intr-o Adunare Generala a Actionarilor extraordinara.


87,7% dintre actionari sunt salariati


Directorul Crac a precizat ca, pe lânga SC SUCCES, de achizitionarea spatiului Autogarii Târgu Jiu s-au mai aratat interesate si firme precum Billa, Praktiker sau Kaufland: „O sa analizam. Exista mai multe variante: sa vindem jumatate, iar jumatate sa ramâna autogara. In zona sunt si niste case. Toti vor sa dezvolte activitati exclusiv de comert – nici una dintre firmele interesate nu doreste sa continue activitatea de transport. Nu se va lua o decizie decât dupa consultarea salariatilor. 87,7% din actiuni sunt detinute de SALTRANS, Asociatia salariatilor si restul de catre cuponari. Majoritatea va decide. Eu am numai 1% din actiuni, iar un sofer care este actionar 0,5%. Din sase societati care s-au desprins in 1990 din Intreprinderea de Transport Auto (ITA) Gorj, EXPRES TRANSPORT merge cel mai bine – restul sunt in lichidare si faliment. Avem 15 microbuze si 55 de autobuze. Daca am vinde o parte din spatiu, am putea sa ne orientam spre investitii si sa achizitionam masini mai bune. De asemenea, zona se va dezvolta si cred ca jumatatea de autogara cu care am ramâne ar valora dublu“, este de parere directorul SC EXPRES TRANSPORT Târgu Jiu.


Au activitate


Salariul mediu net al unui sofer al SC EXPRES TRANSPORT este de 6.000.000 de lei vechi. Firma are contracte pâna la sfârsitul anului cu Societatea Nationala a Lignitului Oltenia si Complexurile Energetice de la Turceni, Rovinari si Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU