14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriManagerii primesc consultanta de 3,8 milioane de euro

Managerii primesc consultanta de 3,8 milioane de euro

Pâna in noiembrie 2006, mai mult de 1.600 de manageri de intreprinderi mici si mijlocii din România vor primi consultanta pentru accesarea fondurilor structurale puse la dispozitie de UE dupa aderare.


Reprezentantii Ministerului Integrarii Europene (MIE) si ai Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) 4 Sud-Vest Oltenia au lansat ieri, si la Craiova, o noua componenta a Programului PHARE 2003, intitulata „Servicii de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor“. Cu un buget total de 3,8 milioane de euro, proiectul se adreseaza atât firmelor de consultanta, cât si managerilor de intreprinderi mici si mijlocii (IMM), care se vor instrui pentru a rezista pe piata comuna dupa aderare. Pentru a usura accesul IMM-urilor la serviciile oferite de proiect, au fost infiintate mai multe birouri de asistenta in fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare, cel din Regiunea Sud-Vest Oltenia functionând la Craiova.


Pâna la finalul derularii proiectului, in noiembrie 2006, se preconizeaza ca peste 100 de IMM-uri si mai mult de 200 de manageri din fiecare regiune de dezvoltare vor beneficia de asistenta pentru accesarea programelor de dezvoltare finantate de UE prin fonduri structurale, promovarea exporturilor, implementarea unor sisteme de calitate si a unor masuri de crestere a productivitatii. In plus, pentru ca serviciile de consultanta oferite sa fie certificate in conformitate cu standardele specifice UE, câte trei firme de consultanta din fiecare regiune vor beneficia de instruire.


Miliarde de euro vor intra in România din 2007


Conferinta de inaugurare a proiectului a fost moderata de Marius Toth, consilier in cadrul MIE. Acesta a explicat reprezentantilor IMM-urilor, prezenti la intâlnire, ca din 2007 vor fi nevoiti sa fie competitivi pe piata UE. In acest scop, oamenii de afaceri trebuie sa invete sa intocmeasca proiecte viabile prin care sa acceseze fondurile europene. „Dupa parerea mea, aceasta pregatire a sectorului de afaceri ar fi trebuit sa inceapa mai demult. Am intrat in criza de timp. Programul «PHARE 2003 – Servicii de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor» este menit sa va asiste in pregatirea pentru intrarea pe piata unica europeana“, a afirmat Marius Toth. Reprezentantul ministerului a aratat ca, dupa aderare, birocratia pe domeniul accesarii fondurilor structurale se va diminua fata de cea existenta pentru fondurile de preaderare.


Mai mult decât atât, in urmatorii ani, in tara vor putea intra sume impresionante de bani, cu conditia ca proiectele intocmite de reprezentantii mediului de afaceri sa fie eligibile. „Dupa aderare, in România vor intra fonduri structurale mult mai mari decât cele pentru preaderare. In 2007 vor fi 1,4 miliarde de euro, in 2008 – 1,8 miliarde de euro, pentru ca in 2009 suma sa creasca la 2,6 miliarde de euro. Este necesara imbunatatirea capacitatii de absorbtie a acestor fonduri“, a adaugat Toth.


Contacte


Informatii suplimentare despre acest proiect si modalitatea de participare a organizatiilor interesate se pot obtine la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia. Tel. 0251/419.496, precum si la biroul de asistenta pentru acest proiect din Craiova. Coordonator Dan Gogescu, 0788.760.514, asistent Mihaela Langa, 0351.801.809.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS