13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri11,3 milioane de români folosesc telefonul mobil

11,3 milioane de români folosesc telefonul mobil

Peste patru miliarde de minute de convorbiri inregistrate intr-o jumatate de an


Potrivit unui studiu publicat ieri de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC), in prima jumatate a anului 2005 numarul utilizatorilor de telefonie mobila din România a crescut cu peste 10% fata de sfirsitul anului trecut. Astfel, numarul utilizatorilor a ajuns la 11,37 milioane, cu 1,16 milioane mai mult fata de sfirsitul lui 2004. Rata de penetrare a telefoniei mobile in România (numar de utilizatori la suta de locuitori) era la sfirsitul lunii iunie de 52,50%. Comparativ cu rata medie de penetrare inregistrata la nivelul statelor membre ale UE (83% la 30 iunie 2004), exista inca potential de crestere pentru serviciile de telefonie mobila. In prima jumatate a acestui an s-au inregistrat 4,158 de miliarde de minute de convorbiri, in crestere cu 45% fata de perioada similara a anului trecut. Numarul de mesaje SMS a crescut cu 42%, de la 517 milioane in semestrul doi al anului 2004, la 732 de milioane – in primele sase luni ale lui 2005.


Cea mai rapida evolutie se constata in ce priveste mesajele multimedia (servicii MMS), al caror numar s-a ridicat la 9,4 milioane in primul semestru al anului 2005, adica cu 224,13% mai mult fata de semestrul doi al anului 2004.


4.000.000 de utilizatori de internet


In schimb, numarul minutelor de convorbiri in reteaua de telefonie fixa este in scadere usoara, la 4,24 de miliarde de minute, fata de 4,32 de miliarde inregistrate in a doua jumatate a anului trecut. Numarul total al abonatilor la serviciile de telefonie fixa era de 4,3 milioane la sfirsitul primului semestru din 2005. De asemenea, gradul de digitalizare a liniilor telefonice fixe conectate inregistreaza o crestere continua. La jumatatea acestui an, 84,54% dintre abonati erau conectati la centrale digitale, fata de 77,15% – cit se inregistra la sfirsitul lui 2004, sau 71,90% – in decembrie 2002. O crestere spectaculoasa se inregistreaza insa in ce priveste numarul conexiunilor de acces la reteaua internet. Astfel, la sfirsitul lui iunie 2005, acesta era de 1,9 milioane, fata de circa 973.000 – cit se raporta la sfirsitul lui 2004. Avind in vedere ca o conexiune de acces la internet poate fi utilizata de mai multe persoane, se poate estima ca numarul utilizatorilor a depasit, in prima jumatate a anului 2005, patru milioane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS