11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProblemele administrației publice: Licitații de 46 de luni, impozit pe paragină și descentralizare

Problemele administrației publice: Licitații de 46 de luni, impozit pe paragină și descentralizare

Membri ai Asociației Municipiilor din România s-au reunit ieri, la Craiova, pentru a discuta probleme legate de administrația publică locală. La ședința de lucru a fost prezent și premierul Victor Ponta. Primarii au ridicat probleme precum descentralizarea, preluarea unor active din subordinea Ministerului Apărării Naționale, dar au propus și introducerea în Codul Fiscal a unei prevederi care să permită supraimpozitarea imobilelor degradate.

Primăria Craiova a găzduit ieri o ședință de lucru a Asociației Municipiilor din România, la care a participat și premierul Victor Ponta. Primarii au vorbit despre problemele lor, deseori comune, iar ulterior a fost susținută o conferință de presă de către primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, președintele Asociației Municipiilor din România, primarul Tudor Pendiuc de la Pitești, și președintele executiv al asociației, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

AMR își dorește descentralizarea

Aceștia au vorbit, în mare, despre propunerile făcute premierului, care s-au axat și pe continuarea procesului de descentralizare. Primarul din Pitești, Pendiuc, a dat ca exemplu pozitiv al descentralizării propriul oraș. „Dacă nu aveam acea descentralizare, la Pitești nu puteam organiza, la sfârșitul săptămânii trecute, Balcaniada de Atletism. Ne dorim ca descentralizarea să continue. Ea a fost declarată neconstituțională, dar noi vom relua pe bucăți descentralizarea. Mă refer la terenuri, baze sportive și imobile care aparțin Ministerului Tineretului și Sportului, fie că sunt municipii sau orașe. Totodată, ne dorim preluarea de la Ministerul Apărării Naționale a unor active, clădiri, terenuri, care acum sunt în conservare. Ba mai mult, sunt într-o stare de degradare continuă și, cu siguranță, cheltuielile pentru conservarea lor costă foarte mult statul român. Noi avem obiective foarte multe care pot fi realizate pe aceste terenuri. Ministrul Dușa dorește, însă sunt probleme locale“, a precizat Pendiuc.

Supraimpozitare pentru clădirile în paragină

Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a amintit de o propunere făcută guvernului și parlamentului de Asociația Municipiilor din România. Organismul își dorește suprataxarea celor care dețin proprietăți care au ajuns ruine. „Avem imobile care sunt într-o stare avansată de degradare, atât terenuri, cât și clădiri. AMR propune guvernului și parlamentului includerea în viitorul Cod Fiscal a unei prevederi care să permită autorităților, acolo unde este cazul, supraimpozitarea acestor imobile. Această propunere o facem nu în scopul de a încasa venituri suplimentare, ci în scopul de a crea o presiune pe proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice, ori pentru a le reabilita, ori pentru a le introduce într-un fel sau altul în circuitul juridic pentru a le proteja“, a spus primarul municipiului Oradea, subliniind că aceasta ar fi un instrument suplimentar pentru revigorarea centrelor urbane din România.

Record la atribuirea unui contract la Pitești – 46 de luni

Întrebat de problema licitațiilor, care de cele mai multe ori se întind pe perioade foarte mari de timp și dăunează unei comunități, Tudor Pendiuc a menționat că există, la Pitești, un record de durată al unei licitații. Acesta a spus că se vor mai căuta soluții, care trebuie însă să fie conforme cu normele UE. „Această problemă este discutată de noi de multă vreme. Ca urmare a acestor intervenții, s-a ridicat plafonul la care se poate face încredințare directă la 100.000 de euro. În continuare, facem demersuri, pentru că avem, într-adevăr, situații hilare. Am să vă dau un exemplu, care cred că poate o să fie un record: 46 de luni a durat o licitație la Pitești până când s-a atribuit un contract. Noi trebuie să discutăm în continuare soluții. Avem și situații pe care, probabil, le aveți și la Craiova. Spre exemplu, o firmă care a câștigat o licitație a intrat în insolvență. Așteptăm, intră în faliment, după aceea evaluăm ceea ce au făcut ei și scoatem la licitație lucrările rămase. Aceste situații se întâmplă frecvent în România. Noi trebuie să găsim o soluție, dar aceasta trebuie să fie coroborată cu prevederile Uniunii Europene. Dar acolo există firme serioase. La noi câștigă licitații firme care știu să facă bine hârtiile și nu ai cum să dovedești că sunt făcute fals“, a explicat Pendiuc. În cadrul întâlnirii s-au mai discutat aspecte legate de legea fațadelor – al cărei cadru legislativ se dorește închis de către AMR -, de plata impozitului pe clădiri nu în funcție de regimul construcției, ci de folosință, sau despre finanțarea sporturilor de performanță de către autorități.
Asociația Municipiilor din România are 109 membri, cu tot cu cele șase sectoare ale Municipiului Bucureşti, și reprezintă 49% din populația României. În cadrul asociației, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, are funcția de purtător de cuvânt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS