Campanie națională „Avantaj dublu“ de prevenție a cancerului la sân si a bolilor de tiroidă

Autori


Gral Medical desfășoară până la 31 decembrie 2018, în premieră, campania națională „Avantaj Dublu“ în cadrul căreia se desfășoară concomitent, 2 programe de screening anual cu tradiție: screening cancer de sân și screening afecțiuni tiroidă. Programul face parte dintr-un sistem de prevenție inițiat de Gral Medical și rețeaua de centre OncoFort începând cu anul 2007, în cadrul căruia foarte mulți oameni au fost depistați precoce cu cancer la san, disfuncții tiroidiene și cancer de tiroidă, iar tratamentul efectuat a fost mult mai eficient.

În cadrul campaniei “Avantaj Dublu” fiecare pacient poate beneficia, în 8 județe din țară, de reducere 50% la pachetul de screening la care se adaugă 25% reducere pentru orice investigație suplimentară recomandată de medic. Pentru monitorizarea cancerului la sân se oferă ecografie mamară la jumătate de preț, iar pentru afecțiunile tiroidiene, pachetul cuprinde analize medicale dedicate la doar 65 lei.
Gral Medical a unit 2 mari campanii într-una singură, astfel încât pacienții să poată efectua, împreună sau separat, cele 2 pachete de screening. Această a fost una dintre solicitările pacienților din campaniile anterioare, astfel încât să se evite drumurile repetate la medic.
Cancerul mamar (cancerul la sân) se află pe primul loc în topul cancerelor la femei, în creștere cu 15% în ultimii ani, cu un trend alarmant în rândul femeilor tinere.

Disfuntia tiroidiană este diagnosticată din ce în ce mai mult în rândul populației, deoarece tiroidă este un organ de echilibru în organism, iar orice dereglare sub formă hipotiroidiei sau hipertiroidiei afectează viață de zi cu zi, iar în cazuri mai grave debutează cu unul dintre cele 3 tipuri de cancer de tiroidă: cancer tiroidian papilar, cancer tiroidian folicular, cancer tiroidian medular și cancer tiroidian nediferențiat.
Foarte important este faptul că investigațiile de control trebuie efectuate anual, analizele medicale monitorizate în dinamică de către medicul specialist, iar dacă rezultatele sunt în parametri normali, dar reapar secvențial simptome, se impune o perioadă de expectativă vigilența (supraveghere fără inițierea unui tratament).

Campania se desfășoară până la sfârșitul anului 2018 în 8 orașe din țară (București, Ploiești, Focșani, Bacău, Sibiu, Pitești, Vâlcea, Craiova). Deoarece oferta este valabilă pe o perioadă limitată de timp, iar numărul cererilor pot depăși orarul medicilor, orice programare efectuată pe perioada campaniei va fi onorată și după terminarea ei, programările vor fi făcute în ordine cronologică.

Programări și consiliere online puteți obține pe www.gralmedical.ro sau la telefon: 0724.544.369.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 21 noiembrie 2018

Actualitate

» Acţiuni la nivel naţional pentru angajarea persoanelor cu dizabilități
» Deputaţii au adoptat legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru elevi
» România urcă din nou pe podium la Dubai, la olimpiada caselor solare
» Președintele Iohannis respinge numirea Adinei Florea la DNA
» Acuzaţii de hărţuire sexuală. Ambasadorul Irakului, convocat de urgenţă de MAE
» Preşedintele Iohannis, după ce Laufer l-a acuzat de antisemitism: A picat testul maturităţii. Joacă rolul de portavoce
» Robert De Niro divorţează după 21 de ani de căsnicie
» CExN al PSD se reuneşte din nou astăzi. În ultimele două şedinţe au fost excluşi disidenţi şi s-a făcut remanierea Guvernului Dăncilă
» A fost ales noul preşedinte al Interpolului
» Un martor la procesul lui „El Chapo“ Guzman vorbeşte despre corupţia la nivel înalt. Mită de milioane de dolari
» Cercetătorii israelieni au dezvoltat o metodă de producere a organelor umane personalizate care să nu fie respinse de organism
» Preşedintele Parlamentului European, la Bucureşti. Antonio Tajani are astăzi întâlniri cu Iohannis, Dăncilă, Dragnea şi Tăriceanu

Publireportaj

» CONTEX – ultima ediţie din acest an

Dolj

» Craiova: Simpozionul Național „Marea Unire și începuturile avangardei românești. Sașa Pană și Mișcarea de la Unu. 90 de ani de la înființarea revistei Unu” la Bibilioteca “Aman”
» (VIDEO) Se închid şantierele de pe străzile Craiovei
» Program INSPIRE Cinema Craiova Mercur în perioada 23 – 29 noiembrie
» Se opresc gazele pe mai multe străzi din Craiova
» Jandarmii doljeni au donat sânge
» Craiova: lansarea volumului „Unirea- măreţia unui timp. Dicţionar de personalități și instituții” la “Aman”
» Craiova: Târgul de Crăciun de anul acesta va fi deschis de Gaşca Zurli
» Craiova: Programul evenimentelor de 1 Decembrie
» Dolj: A furat în Italia şi a fost arestat în comuna Lipovu
» (VIDEO) Primarul Craiovei spune cine este de vină pentru frigul din apartamente
» SJU Craiova apelează la cazanele spitalului pentru căldură
» Şoferii craioveni, amendaţi cu 15.000 de lei pentru abateri în trafic
» Craiova: Două femei, prinse în flagrant în timp ce încercau să fure dintr-o casă
» Dolj: A fugit de poliţie, dar a fost prins la scurt timp
» Craiovenii, puşi la îngheţat în apartamente
» Ce soluţii inteligente de monitorizare vor să implementeze în Craiova chinezii de la Huawei
» Fundaţia „Gazeta de Sud“ va oferi burse studenţilor de la Jurnalism

Gorj

» Utilaje de deszăpezire pentru străzile din staţiunea Rânca
» Gorj: Florin Preda Dochinoiu, o nouă expoziţie de pictură intitulată „Scrisori de acasă”
» Gorj: Grupare de trafic de droguri şi substanţe etnobotanice, destructurată de DIICOT
» Gorj: Soţ anchetat pentru că nu a respectat ordinul de protecţie
» Gorj: Oraşul Rovinari a rămas fără apă
» Gorj: Opt utilaje au acţionat pe drumurile naţionale
» Gorj: Fost consilier local din Vladimir, declarat incompatibil de ANI

Mehedinţi

» Accident mortal pe centura muncipiului Drobeta Turnu Severin
» Exerciţiu complex de intervenţie în caz de cutremur în municipiul Drobeta Turnu Severin
» Mehedinţi: Doi oameni, răniţi după ce duba lor a derapat şi a ajuns pe câmp 

Vâlcea

» Vâlcea: Vremea rea amână lucrările de asfaltare din zona centrală
» UPDATE Vâlcea: Dubă răsturnată pe DN7. O persoană a fost rănită

Sport

» Lovitură de teatru în provocarea anului, Ghiță vs Moroșanu
» Fotbal / Arbitrajul video ar putea fi utilizat în actuala ediţie a Ligii Campionilor
» Fotbal / Victorie amară pentru tricolori

Educatie

» Cadre didactice din Dolj, în top 7 directori de şcoli din ţară

Magazin

» Curiozități fascinante din Al Doilea Război Mondial: 21 de lucruri ciudate pe care probabil nu le știaţi
» Cel mai bun oraş din Europa în care îţi poţi petrece o vacanţă de iarnă scăldată în razele soarelui
» Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală
» Reţeta zilei: Prăjitura Intercontinental

Top