15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajZeci de copii din Malu Mare, implicaţi în proiecte educative

Zeci de copii din Malu Mare, implicaţi în proiecte educative

Zeci de copii din Malu Mare învaţă lecţia bucuriei la Biserica cu Hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din localitate. Aceştia sunt implicaţi într-un proiect care a demarat în luna martie a anului trecut, la iniţiativa preotului Ion Pungociu, şi care îşi propune să fie o mână întinsă spre copiii nevoiaşi din comună. Proiectul a demarat cu 27 de micuţi, iar în prezent 33 de elevi beneficiază de el. Nu mai puţin de 44 de voluntari – profesori, educatori, medici, asistenţi sociali, oameni cu suflet mare – s-au unit şi au pus umărul pentru a transforma duminicile acestor copii în zile de sărbătoare. După ce participă la slujbă, micuţii desfăşoară nenumărate activităţi menite să îi ajute să se dezvolte, să îşi descopere pasiunile, dar şi să îşi îmbunătăţească rezultatele şcolare. „Proiectul a demarat în luna martie 2017 şi am luat această iniţiativă pentru că în cei 27 de ani de când sunt preot paroh aici am cunoscut problemele cu care se confruntă copiii nevoiaşi, cei care provin din familii cu probleme financiare sau din familii monoparentale, şi am dorit să venim în sprijinul lor. Faptul că nu aveam un spaţiu adecvat era însă un obstacol. Odată cu construcţia noii biserici din Malu Mare, care poartă Hramul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», am reuşit să ducem la îndeplinire acest deziderat. În prezent, 33 de copii care fac parte din clasele primare şi gimnaziale ale Şcolii Gimnaziale din Malu Mare sunt implicaţi în acest proiect, care se numeşte «Lăsaţi copiii să vină la Mine!». Astfel, în fiecare duminică, după ce participă la slujbă, copiii se reunesc în spaţiul pe care l-am construit lângă biserică, unde sunt implicaţi în nenumărate activităţi educative. Înainte de a începe studiul şi jocurile, ei sunt serviţi cu o gustare, iar apoi timp de câteva ore îşi petrec timpul într-un mod plăcut. Totul a fost posibil cu ajutorul oamenilor de bine, al sponsorilor, dar şi al Primăriei Malu Mare, care ne-au pus la dispoziţie un calculator şi o imprimantă, precum şi al Asociaţiei Vasiliada“, a spus Ion Pungociu, preot paroh la Biserica cu Hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Malu Mare.
Pe lângă pictură, lucru manual, desen, lectură, copiii au posibilitatea să descopere locuri noi. În vara acestui an, ei au mers într-o excursie de două zile în judeţul Vâlcea, la Tabăra de vară de la Căciulata. Tot în vară, copiii au făcut opt excursii în Craiova, în cadrul cărora au vizitat aeroportul, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“, Muzeul Olteniei, dar şi alte obiective importante din oraş. „Am reuşit să facem toate aceste excursii cu ajutorul partenerilor pe care îi avem în acest proiect, Primăria Malu Mare şi Fundaţia «Aripi de Lumină». Toate aceste activităţi i-au încântat pe copii şi i-au atras în acest proiect. Dovadă este faptul că, dacă la început veneau la ora 10.00 la biserică, acum vin din ce în ce mai devreme, iar frecvenţa este de sută la sută, ceea ce înseamnă că iniţiativa noastră a avut succes. Pe lângă activităţile pe care le desfăşurăm, ne dorim ca aceşti copii să înveţe şi lecţia generozităţii. Motto-ul proiectului este «În dar aţi luat, în dar să daţi» şi sperăm ca peste ani şi ani ei să îşi aducă aminte că cineva le-a întins o mână şi să facă şi ei acelaşi lucru pentru cei care au nevoie“, a adăugat preotul Ion Pungociu.
Biserica cu Hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a fost sfinţită în anul 2016, iar mare parte din fondurile necesare construirii acesteia au fost alocate de Primăria Malu Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS