12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajComuna Castranova se modernizează

Comuna Castranova se modernizează

Situată în jumătatea sudică a județului Dolj, la 35 km de Craiova, comuna Castranova are în componență satele Castranova și Puțuri, în care îşi duc existența aproximativ 3.600 de locuitori. Localitatea, cunoscută pentru oamenii harnici şi pământurile roditoare, se întinde pe o suprafață de aproape 7.000 de hectare, din care 6.200 sunt în extravilan. Solurile fertile i-au determinat pe mulți dintre locuitorii din Castranova să continue o îndeletnicire străveche, respectiv munca pământului. Predomină culturile de porumb și grâu, dar și plantațiile de legume. Creșterea animalelor este, de asemenea, o altă activitate economică a comunei și aproape că nu există gospodărie în care să nu fie o mică fermă. Nu sunt de neglijat nici domeniile viticole. În comună se mai desfășoară și activități de comerț. Comuna Castranova este administrată de primarul Dumitru Măceșanu și de un consiliu local compus din 13 consilieri, iar toate eforturile s-au îndreptat în direcția îmbunătățirii confortului cetățenilor. Primele investiții au fost făcute într-un nou sistem de distribuție a apei potabile, care a fost pus în funcțiune la puțin timp după aderarea României la UE. Acesta se întinde pe toată suprafața comunei. De asemenea, s-au demarat lucrările de asfaltare și pe alte străzi decât cea principală. Cea mai mare parte a drumurilor din comună sunt pietruite, în viitorul apropiat urmând asfaltarea. Investiții s-au făcut și în dispensarul medical care deservește locuitorii comunei, precum și în unitățile școlare din localitate. „Am făcut pași mici, dar siguri spre dezvoltare. Cu fonduri de la bugetul local am reușit să reabilităm unitățile de învățământ, să dotăm cu centrale termice școlile din Castranova și, totodată, am făcut grupuri sanitare în școli și grădinițe. De asemenea, am făcut un grup sanitar și la unul dintre dispensarele din comună, iar la anul urmează să facem și în celălalt dispensar. Am reușit să pietruim toată comuna, să înființăm spații de joacă pentru copii și să modernizăm centrul civic din Castranova, precum și pe cel din Puțuri. Totodată, am realizat o extindere a rețelei electrice, proiect în valoare de 150.000 de lei. Tot cu fonduri de la bugetul local a mai fost achiziționat şi un tractor multifuncțional“, a spus Dumitru Măceșanu, primarul din Castranova.
Lista de investitiții pentru anul viitor este extrem de lungă și vizează atât infrastructura, cât și unitățile de învățământ. „Prin Programul PNDL 1 am depus un proiect de modernizare a 7 km de drum comunal, în valoare de două milioane de euro, iar în primăvară urmează să ne apucăm de lucrări. Pe PNDL 2 am depus mai multe proiecte, iar două dintre acestea au fost deja aprobate. Este vorba despre canalizarea în sistem centralizat și în Puțuri, și în Castranova, dar și despre extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Puțuri, în valoare de 2,5 milioane de euro. Pe 21 decembrie 2017 am semnat un contract de finanțare pe AFIR în valoare de 80.000 de euro pentru construirea unei baze sportive la Școala cu clasele I-IV din Castranova, bază sportivă prevăzută cu nocturnă și teren sintetic. Totodată, așteptăm să semnăm pe AFIR un contract de finanțare pentru reabilitarea Căminului Cultural în valoare de 500.000 de euro. În ceea ce privește drumurile de exploatație agricolă, am depus un proiect pe AFIR, care este eligibil şi așteptăm finanțarea. Obstacolul pe care îl întâmpinăm de fiecare dată este birocraţia, pierdem extrem de mult timp cu întocmirea hârtiilor, iar acela este un timp irosit“, a mai spus primarul Dumitru Măceșanu.
Autoritățile lo­cale din Castranova vor depune proiecte de finanțare și pe Programul Operațional Regional, pentru reabilitarea grădiniței și a școlii din Puțuri, dar intenționează să acceseze fonduri și pentru asfaltarea a 5,5 km de drumuri din localitate. În lucru se mai află și un proiect de construire a unui sediu de primărie, în valoare de 400.000 de euro. Primarul Dumitru Măceșanu speră ca, odată cu finalizarea tuturor acestor proiecte, comuna să devină și mai atractivă atât pentru tineri, cât și pentru investitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS