10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportaj“Ghinionistul” la Inspire Cinema

“Ghinionistul” la Inspire Cinema

 

“Ghinionistul”, comedia regizată de Iura Luncașu este filmul românesc cu cel mai bun debut cinematografic de anul acesta, din punctul de vedere al câștigurilor.

Duminica aceasta cei 90 de craioveni care au fost prezenți la proiecția de gală de la ora 17:00 la Inspire Cinema, au râs și i-au aplaudat la scenă deschisă pe reprezentanții filmului prezenți în sală, respectiv regizorul și scenaristul Iura Luncașu, și actorii Gheorghe Visu și Levent Sali.

„Cred că românii au încă obsesia fatalității. Iar ghinionul vine foarte bine în povestea unui personaj utopic, ca cel din film. De aceea am şi ales sloganul acesta cu «Ai noroc să vezi Ghinionistul». Pentru că oferim, cumva, soluţia – arătăm că ghinionistul este, de fapt, un mare norocos, dacă înţelege să întoarcă lucrurile în avantajul lui”, a explicat Luncaşu.

Scenaristul a declarat că nu va exista o continuare a acestui film, însă se va axa pe comedie în perioada următoare și asteptăm în curând o producție similară, deoarece conform spuselor lui Iura Luncașu “avem nevoie de comedii și încep să cred că cele mai mari adevăruri se pot spune în glumă”.

Filmul a fost lansat în cinematografele din România pe 8 decembrie și are rating audiență generală. “Ghinionistul” rulează în program în continuare, iar biletele pot fi achiziționate online sau rezervate pe site-ul www.inspirecinema.ro și prin aplicația gratuită de mobil Inspire Cinema, disponibilă pentru android si iOS în magazinele Google Play și App Store.

Inspire Cinema este al patru-lea cinematograf din rețeaua națională de cineplex-uri dezvoltată de firma Pro Solutions, care colaborează cu toți distribuitorii importanți de filme din România, și va proiecta cele mai noi și de succes producții, atât românești, cât și internaționale.

Inspire Cinema a fost deschis pe 9 iunie 2016 la etajul 4 în Mercur Center. Cinefilii se pot bucura de o experiență inedită, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație din domeniu și pot experimenta un nou concept cinematografic, fiind primul multiplex din Craiova, cu o suprafață totală de 1.900 metri pătrați, 6 săli de cinema integral digitale, dintre care 4 echipate cu tehnologie 3D de ultima generație, iar două cu tehnologie 2D. Sălile de cinema sunt dotate cu echipamente de cea mai bună calitate: sisteme de proiecție 3D MasterImage și Christie Digital – lider mondial în ceea ce privește proiecția de cinema, sunet Dolby Digital Surround, dar și cu scaune confortabile de o calitate superioară.

Cu un design futurist, multiplex-ul are o capacitate totală de 580 de locuri, incluzând locuri special destinate persoanelor cu dizabilități. Sălile au o capacitate cuprinsă între 88 și 100 locuri. Zonele de lobby cu un spațiu generos, o cafenea și un bar, dar și o terasă cu vedere panoramică, sunt special amenajate pentru petrecerea timpului liber. Tot aici se pot organiza și petreceri pentru copii sau corporate, cu vizionare de film, în limita a 200 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS