8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPlan de investiții până în anul 2023 în Aeroportul Internațional Craiova

Plan de investiții până în anul 2023 în Aeroportul Internațional Craiova

Aeroportul Internaţional Craiova reprezintă una dintre cele mai notabile reuşite ale ultimilor ani si a ajuns la nivelul actual de competitivitate grație investițiilor masive de care a beneficiat în ultimii ani. Dezvoltarea sa a pornit aproape de la zero şi a cunoscut o evoluţie spectaculoasă până la nivelul actual, când a devenit o poartă aeriană modernă, ce deserveşte cei 2,3 milioane de locuitori din cele cinci judeţe din regiunea de sud-vest a ţării: Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. Masterplanul realizat acum zece ani pentru toată zona Aeroportului şi a terenurilor din împrejurimi a fost făcut de o firmă cu mare experienţă, care mai colaborase cu peste 40 de aeroporturi din lume. Predicţiile făcute la acel moment au fost surprinzătoare: în 2020, pe poarta aeriană a Craiovei vor trece aproximativ 1.000.000 de pasageri anual. Odată cu apropierea acestui termen, realitatea seamănă tot mai mult cu aceste calcule. Aceste statistici au determinat deja realizarea unor proiecte de extindere a aeroportului. Conducerea instituţiei împreună cu Consiliul Judetean Dolj au întocmit un plan al investiţiilor, care vor continua până în 2023.
Primele proiecte care deja au fost demarate şi se vor implementa în 2018 sunt extinderea actualelor terminale. Tot în 2018 se vor depune cereri de finantare prin fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 pentru proiecte de foarte mare importanta în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea aeroportului, precum şi extinderea şi reabilitarea infrastructurii de mişcare a acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS