5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Crosul Opel Plusauto

Plusauto, singurul dealer autorizat Opel din Oltenia, organizează şi în acest an Crosul de Toamnă Opel Plusauto. Locul este în Parcul Tineretului din Craiova.
Persoanele, începând cu vârsta de nouă ani, sunt aşteptate să participe sâmbătă, 18 noiembrie, la ora 10.00, în Parcul Tineretului pentru a se înscrie la cel mai mare cros organizat de către un dealer auto.

„Anul acesta este a doua ediţie a Crosului Opel Plusauto şi vrem să facem o tradiţie în organizarea acestuia. Sunt adeptul mişcării în aer liber, de aceea invit pe toată lumea la mişcare, sâmbătă, în Parcul Tineretului. Pe lângă premiile anunţate, vor fi şi multe alte premii surpriză pe care participanţii le pot câştiga prin tragere la sorţi. Singura condiţie este să se înscrie şi să alerge la acest cros. Persoana cea mai în vârstă care s-a înscris la Crosul Opel Plusauto are 70 de ani, pe care o şi felicit“, a precizat Răzvan Iancu, director vânzări Plusauto.

Înscrierile se pot face on-line, accesând link-ul http://www.opelplusauto.ro/inscrieri-cros/inscriere-cros-plusauto/ sau în ziua crosului, între orele 10.00-11.00. Vor fi două starturi. Primul pentru adulţi, la ora 11.10, iar al doilea pentru copii, la ora 11.30.

Premiile puse la bătaie de către organizatori sunt: adulţi – Locul 1, un plin de carburant la volanul dinamicului şi noului Crossland X, recentul model lansat de către Opel, maşină care face parte din marea familie X, alături de Noul Grandland X şi Mokka X. Locul 2, un voucher în valoare de 300 de lei oferit de partenerul nostru Decathlon, iar locul 3 o intrare pentru două persoane pentru toată ziua la Plusaqua Spa din Craiova.

Premiile pentru copii: Locul 1 –  echipament sportiv oferit de Decathlon în valoare de 200 de lei, locul 2 –  intrare Spa Plusaqua pentru două persoane, iar locul 3 –  articole promoţionale oferite de Opel şi Plusauto. Pe lângă aceste premii, câştigătorii vor primii medalii, dar şi câte o diplomă.

Vă aşteptăm la cros!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS